Sirena Chrysler pentru raiduri aeriene era atât de puternică, încât declanșa ploaia

Cu un motor de 180 de cai putere, sirena pentru raiduri aeriene construită de compania Chrysler producea un zgomot atât de puternic, încât aducea ploaia, se auzea de la 40 de kilometri și le provoca amețeli oamenilor.

De mărimea unui automobil – avea 3.6 metri lungime și cântărea în jur de trei tone -, sirena gigantică avea un motor pe benzină cu opt cilindri. Motorul acționa un compresor de aer în două trepte și un vibrator rotativ.

Foto: Life

Compresorul împingea 795 de metri cubi de aer pe minut printr-un vibrator rotativ care genera un sunet asurzitor, „tăind” aerul în pulsuri repetate.

Aerul comprimat ieșea prin șase goarne uriașe, cu viteza de 643 de kilometri pe oră. Rezultatul era un sunet incredibil de puternic, de 138 de decibeli, măsurat la 30 de metri de sirenă (un avion care decolează produce un zgomot de aproximativ 120 de decibeli).

Puterea acestei sirene nu are egal printre dispozitivele de avertizare produse până acum. Principalul obiectiv al sirenei era să alerteze publicul într-o modalitate care nu putea fi ignorată, în cazul unui atac nuclear sovietic, în timpul Războiului Rece.

Foto: Life

Sirena a fost construită de compania de automobile Chrysler, în colaborare cu Bell Telephone Laboratories. Bell dezvoltase un dispozitiv sonor de ultimă generație, care folosea un flux de aer sub presiune care trecea printr-un vibrator rotativ, iar Chrysler a pus în practică acest design.

Chrysler a produs trei sirene pentru raiduri aeriene pe baza design-ului celor de la Bell. Prima generație a acestor sirene, numită „Sirena Chrysler-Bell Victory”, a fost fabricată la începutul anilor ’40. Peste 100 de astfel de dispozitive au fost vândute în SUA.

Primele modele foloseau un motor de 140 de cai putere. În 1952 a fost introdusă o versiune îmbunătățită, cu un motor de 180 de cai putere.

Foto: Life

Guvernul SUA a ajutat instituțiile legii din anumite state să cumpere aceste sirene și să le instaleze în locații-cheie în zonele populate. Los Angeles, de exemplu, a cumpărat șase astfel de sirene, alte zece fiind vândute altor agenții guvernamentale din statul California.

„Fluierele mari și roșii”, cum erau poreclite, au fost declanșate doar de câteva ori în timpul testelor de rutină. Urletul sirenei putea fi auzit de la o distanță de 40 de kilometri.

Sirena Chrysler era atât de puternică, încât a fost folosită de marina SUA pentru a dispersa ceața în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ceața reprezenta un real pericol pentru aviație, într-o epocă în care avioanele erau mai puțin sofisticate, iar piloții se bazau mai mult pe vizibilitate decât pe instrumentele de bord.

Inginerii Marinei SUA și cei ai Forțelor Aeriene din Anglia au experimentat cu diferite tehnici de dispersare a ceții. În cele din urmă, britanicii au folosit focul pentru a evapora ceața.

O altă metodă presupunea utilizarea de sirene Chrysler, așezate la o distanță de circa 30 de metri de pista avionului. Undele sonore produse de sirene făceau ca particulele de ceață să se contopească între ele și să cadă pe pământ sub formă de picături de ploaie.

Foto: Life

Dezavantajul major al metodei sonore de dispersare a ceții era sunetul asurzitor produs de sirene, care efectiv amețea soldații.

Personalul de pe aerodromuri își proteja urechile cu bumbac acoperit cu burete de cauciuc, însă aceste dopuri nu erau suficiente pentru a face față schimbărilor dramatice ale presiunii aerului.

Totodată, zgomotul era dăunător pentru animale și păsări. Un articol publicat de revista Mechanix Illustrated în anii ’40 sugera că ultrasunetele puteau fi folosite cu același efect asupra ceții, dar fără efecte negative asupra oamenilor și animalelor.

Ultima sirenă Chrysler a fost fabricată în 1957. Totuși, sirenele au rămas în uz până în anii ’70. Nefolosirea îndelungată și lipsa mentenanței le-au făcut să cadă în paragină.

Foto: Life

Multe sirene au fost coborâte din vârful turnurilor și clădirilor și au fost folosite drept motoare pentru mașini sport. Altele au fost vândute la fier vechi.

Câteva încă se află în locațiile originale, însă sunt ruginite și nu mai pot fi recondiționate.

Ca să știi mai mult, citește „Mihai Caraman, un spion român în Războiul Rece”

„Afacerea Caraman” a devenit una dintre marile acțiuni de spionaj ale Războiului Rece și a generat implicații geopolitice pe termen lung. Experți și reprezentanți ai elitei serviciilor de spionaj și contraspionaj occidentale și-au exprimat uimirea, respectul și aprecierea pentru modul în care ingeniosul spion român a țesut cu migală, timp de un deceniu, o rețea de agenți care a pătruns în cele mai tainice și mai bine păzite locuri, unde se redactau și se arhivau secrete esențiale ale Alianței Nord-Atlantice.

„Mihai Caraman, un spion român în Războiul Rece” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu