Sindromul Stockholm: Adevărata poveste a ostaticilor „îndrăgostiți” de agresorii lor

Un jaf armat cu luare de ostatici desfășurat într-o bancă suedeză a dus la identificarea fenomenului psihologic bizar cunoscut drept sindromul Stockholm.

Ai auzit până acum de sindromul Stockholm? În dimineața zilei de 23 august 1973, un condamnat evadat din închisoare a intrat într-o bancă aglomerată, Sveriges Kreditbanken, din capitala Suediei.

De sub jacheta pe care o ducea în mâini, Jan-Erik Olsson a scos o mitralieră, a tras câteva focuri în tavan și, modificându-și accentul astfel încât să pară american, a strigat în engleză: „Petrecerea abia începe!”

Sindromul Stockholm
O fotografie făcută publică de poliție îi înfățișează pe trei dintre cei patru ostatici din jaful care a avut loc la o bancă din Stockholm. Bărbatul care stă în picioare este unul dintre jefuitori, Clark Olofsson. Fotografia a fost făcută pe 27 august 1973. Foto: AP Photo

După ce a rănit un polițist care intervenise în urma alarmei, Olsson, un recidivist care a refuzat să se întoarcă la închisoare după o permisie acordată în timpul celor trei ani pe care îi executa pentru furt calificat, a luat ostatici patru angajați ai băncii.

Jefuitorul a cerut peste 700.000 de dolari, în monedă suedeză și străină, o mașină cu care să plece și eliberarea lui Clark Olofsson, care executa o condamnare pentru jaf armat și complicitate la uciderea unui polițist în 1966, conform Wikipedia.

În câteva ore, poliția l-a adus pe amicul lui Olsson, a adus banii de răscumpărare și chiar și un Ford Mustang albastru, cu rezervorul plin. Însă autoritățile i-au refuzat tâlharului cererea de a lua ostaticii cu el la plecare.

Această dramă a ținut prima pagină a ziarelor în lumea întreagă și a fost difuzată la televizor în întreaga Suedie. Publicul a copleșit secțiile de poliție cu sugestii pentru rezolvarea problemei, care includeau un concert de muzică religioasă sau trimiterea unui roi de albine furioase care să îl înțepe pe agresor.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Sindromul Stockholm
Purtând măști de gaze, polițiștii îl escortează pe evadatul din închisoare Jan-Erik Olsson, în vârstă de 32 de ani, la sfârșitul crizei ostaticilor care a durat aproape o săptămână. Foto: AFP/Getty Images

Închiși în seiful băncii, ostaticii s-au legat afectiv în mod ciudat de atacatori. Olsson i-a acoperit cu o jachetă de lână umerii prizonierei Kristin Enmark atunci când aceasta a început să tremure, a liniștit-o atunci când a visat urât și i-a dat un glonț drept cadou.

Tâlharul a consolat-o pe prizoniera Birgitta Lundblad atunci când aceasta nu a reușit să-și contacteze familia prin telefon și i-a spus: „Mai încearcă, nu renunța!”

Când ostatica Elisabeth Oldgren s-a plâns că suferea de claustrofobie, Olsson i-a permis să se plimbe în afara seifului, legată cu o frânghie de nouă metri. Un an mai târziu, Oldgren avea să declare pentru The New Yorker că, deși era legată, „îmi amintesc că m-am gândit că era foarte cumsecade pentru faptul că m-a lăsat să ies din seif.”

Actele de bunăvoință ale lui Olsson au câștigat simpatia ostaticilor săi.

„Când ne trata bine, ne gândeam la el ca la un Dumnezeu binevoitor”, avea să mărturisească ostaticul Sven Safstrom mai târziu.

Termenul „sindromul Stockholm” a fost inventat în 1974

Sindromul Stockholm
Ethan Hawke și Noomi Rapace în filmul „Stockholm”. Foto: NY Post / Jan Thijs

Până a doua zi, ostaticii și temnicerii se tutuiau și adresau unii altora folosind prenumele, iar ostaticii au ajuns să se teamă de poliție mai mult decât se temeau de jefuitori.

Când medicul poliției a fost lăsat înăuntru să inspecteze starea de sănătate a ostaticilor, a observat că aceștia păreau să îi fie ostili și că erau relaxați și joviali față de agresori.

Șeful poliției a spus presei că se îndoia că atacatorii le vor face vreun rău ostaticilor, fiindcă între aceștia se dezvoltase „o relație mai degrabă relaxată”.

Ostatica Kristin Enmark a mers până acolo încât să-l sune pe prim-ministrul suedez Olof Palme, care era ocupat cu alegerile care se apropiau și cu priveghiul regelui Gustaf al VI-lea. Enmark i-a cerut să le permită bandiților s-o ia cu ei în mașină.

Sindromul Stockholm
Jan-Erik Olsson în momentul arestării sale în bancă. Foto: Poliția din Suedia / Scanpix

„Am încredere deplină în Clark și celălalt. Nu sunt disperată. Nu ne-au făcut niciun rău. Dimpotrivă, au fost foarte drăguți. Însă, Olof, mi-e teamă că poliția îi va ataca și asta va duce la moartea noastră”, i-a comunicat femeia premierului suedez.

Chiar și când erau amenințați cu forța fizică, ostaticii vedeau în continuare compasiunea temnicerilor lor. După ce Olsson a amenințat că îl va împușca pe Safstrom în picior ca să determine poliția să le satisfacă cererea, ostaticul a declarat pentru The New Yorker:

„M-am gândit că este foarte cumsecade dacă mă va împușca numai în picior.” Enmark a încercat să-și convingă și colegul să se lase împușcat, spunându-i: „Dar, Sven, e doar un glonț în picior!”

Până la urmă, jefuitorii nu au rănit ostaticii, iar în noaptea de 28 august, la aproximativ șase zile de la începutul crizei, poliția a introdus gaze lacrimogene în seiful băncii, iar atacatorii s-au predat imediat. Poliția a cerut ca ostaticii să iasă primii, însă aceștia, protejându-și temnicerii până la capăt, au refuzat.

„Nu! Jan și Clark ies primii. Dacă ieșim noi primii, o să-i împușcați!”

În ușa seifului, infractorii și ostaticii s-au îmbrățișat, s-au sărutat și și-au strâns mâinile. Când poliția i-a reținut pe tâlhari, două femei care fuseseră ostatice au strigat:

„Nu-i răniți, nu ne-au făcut niciun rău!”

Când Enmark a fost transportată pe o targă, a strigat către Olofsson, care era încătușat: „Clark, ne vom mai întâlni!”

Atașamentul aparent irațional al ostaticilor față de temnicerii lor a uimit publicul și poliția, care a investigat chiar și posibilitatea ca Enmark să fi plănuit jaful împreună cu Olofsson.

Ostaticii erau confuzi. În ziua de după eliberare, Oldgren a întrebat un psihiatru: „E ceva în neregulă cu mine? De ce nu îi urăsc?”

Patty Hearst pozează cu o mitralieră în fața steagului Armatei de Eliberare Simbioneze. Imaginea a fost trimisă presei de răpitorii săi, alături de o înregistrare în care femeia pare să susțină cauza grupului, la câteva săptămâni după ce a fost luată ostatică. Foto: Getty Images

Psihiatrii au comparat acest efect cu traumele de război prin care trec soldații și au explicat că ostaticii au devenit îndatorați emoțional față de temnicerii lor, și nu față de poliție, fiindcă atacatorii îi cruțaseră.

La câteva luni după incident, psihiatrii au numit fenomenul sindromul Stockholm, termen care a devenit popular în 1974, când a fost folosit ca apărare pentru Patty Hearst.

Nepoată și moștenitoare a magnatului din industria presei William Randolph Hearst, Patty Hearst a fost răpită și a ajuns să-și ajute răpitorii, membri ai unei organizații denumite Armata Simbioneză de Eliberare, să ducă la bun sfârșit o serie de jafuri de bănci.

Chiar dacă avocatul apărării a susținut că Patty Hearst a fost afectată de sindromul Stockholm, femeia a fost condamnată la 35 de ani de închisoare. Pedeapsa a fost redusă apoi la 7 ani și, în cele din urmă, Hearst a fost grațiată de președintele american Bill Clinton.

Astfel, sindromul Stockholm a devenit un concept  larg cunoscut. Chiar și după ce Olofsson și Olsson s-au întors la pușcărie, foștii ostatici i-au vizitat acolo.

După ce a fost eliberat, Jan Olsson s-a însurat cu una dintre multele femei care i-au trimis scrisori admirative în timp ce era încarcerat, s-a mutat în Thailanda, iar în 2009 și-a publicat autobiografia, intitulată „Sindromul Stockholm”.


Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți recomandăm și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu