În toamna anului 1943, soldații germani din Italia au început să-i adune pe evreii italieni și să îi deporteze. În timpul ocupației naziste, care a durat aproape doi ani, 10.000 de persoane au fost trimise în lagărele de concentrare.

Cei mai mulți nu s-au mai întors niciodată. La Roma, însă, un grup de medici a reușit să salveze zeci de oameni de la o soartă similară, diagnosticându-i cu sindromul K, „o boală mortală și extrem de contagioasă”.

Sindromul K: un scenariu construit ca la carte

Spitalul Fatebenefratelli, vechi de 450 de ani, este situat pe o insuliță de pe Tibru, un râu care curge prin Roma, chiar vizavi de ghetoul evreiesc.

Pe 16 octombrie 1943, când naziștii au ajuns în zonă, câțiva evrei s-au refugiat la spitalul catolic. Aici, medicii le-au întocmit rapid niște dosare din care reieșea că suferă de o boală denumită sindromul K.

Maladia nu apărea în manualele medicale sau în dicționarul bolilor și afecțiunilor. De fapt, sindromul K nu exista. A fost o boală fictivă, folosită de medicul Giovanni Borromeo și de doi colegi de-ai săi, Adriano Ossicini și Vittorio Sacerdoti, pentru a-i salva pe evrei de la deportare.

Diagnosticul de sindrom K era folosit de medici pentru a-i putea distinge pacienții reali de cei sănătoși, care se ascundeau de germani. Pe lângă evrei, de acest diagnostic au beneficiat și câțiva opozanți ai regimului fascist din Italia.

Falsa boală a fost „construită” cu minuțiozitate. Sindromul K era descris ca o maladie neurologică ale cărei simptome includeau convulsiile, demența, paralizia și, în final, moartea prin asfixie.

Pavilioanele în care erau internate persoanele care sufereau de sindromul K erau marcate ca prezentând risc extrem de ridicat de contaminare.

Acest avertisment îi descuraja pe naziști să se apropie prea mult. Când soldații germani au percheziționat spitalul, copiii au fost instruiți să tușească, imitând astfel simptomele tuberculozei.

„Naziștii au fugit ca iepurii”

Deși simptomele bolii erau ambigue, naziștilor li s-a părut riscant să pătrundă în saloane, de teamă să nu se îmbolnăvească.

„Naziștii au crezut că este vorba despre cancer sau tuberculoză și au fugit ca iepurii”, avea să relateze Vittorio Sacerdoti.

Pe 21 iunie 2016, spitalul Fatebenefratelli a fost onorat ca o „Casă a vieții” de Fundația Raoul Wallenberg, organizație dedicată onorării actelor de eroism din timpul Holocaustului.

Cu această ocazie, medicul Adriano Ossicini, la acea vreme în vârstă de 96 de ani, a acordat un interviu despre cum a ajuns să inventeze „sindromul K”.

„Sindromul K era trecut pe fișa pacientului pentru a indica faptul că persoana bolnavă nu era bolnavă, ci avea origine evreiască. Denumirea de «sindromul K», precum Kesserling sau Kappler, am inventat-o eu”, a relatat Ossicini.

Albert Kesserling era comandantul german care supraveghea ocupația Romei. Șeful SS Herbert Kappler a fost instalat ca șef al poliției orașului.

Mai târziu, Kappler a plănuit masacrul de la Peșterile Ardeatine, uciderea în masă a evreilor italieni și a prizonierilor politici în 1944. Estimările privind numărul evreilor italieni salvați de medicii de la spitalul Fatebenefratelli variază de la zeci la sute.

Există mărturiile mai multor familii cu copii mici care au fost ținute în spital întreaga iarnă a anului 1943. O femeie pe nume Luciana Tedesco a relatat că și ea a fost ascunsă de medicii spitalului pe când era copil.

Oficialii naziști din Roma nu au aflat niciodată că sindromul K era o invenție. Aceasta a fost una dintre rarele situații din istorie în care dezinformarea, frica și ignoranța au funcționat ca forță benefică.