Sfinții catacombelor: Martirii necunoscuți care au ajuns moaște „contrafăcute”

Moaștele au fost întotdeauna parte integrantă a religiei creștine. De-a lungul istoriei, atât credincioșii ortodocși, cât și cei catolici au păstrat rămășițe ale sfinților, la care s-au închinat și pe care le-au venerat.

Oasele, membrele, capetele tăiate sau chiar trupurile întregi ale sfinților erau (și sunt și acum) expuse în lăcașurile de cult din întreaga Europă, pentru a fi adorate de enoriași.

Moaștele au fost distruse de adepții Reformei

Reforma
Adepții Reformei au distrus numeroase moaște și obiecte de cult din bisericile germane. Foto: Wikimedia

Dar când Reforma protestantă a cuprins vestul continentului la începutul secolului XVI, mii de astfel de moaște au fost rase de pe fața pământului.

Distrugerile moaștelor și obiectelor de cult precum icoanele au fost cele mai frecvente în nordul Europei, în special în Germania.

Multe lăcașuri de cult catolice au fost prădate, vandalizate sau chiar distruse în întregime.

Decenii mai târziu, când catolicismul a recăpătat avânt ca răspuns la violențele comise de adepții Reformei Protestante, multe biserici au căutat să înlocuiască moaștele sacre pe care le pierduseră.

Dar unde aveau să găsească alți sfinți morți? Părea o misiune imposibilă, dar o descoperire întâmplătoare le-a oferit soluția.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Sfintii catacombelor 01
Unul dintre martirii necunoscuți transformați în moaște. Foto: Buzzfeed

Pe 31 mai 1578, muncitori care lucrau într-o podgorie situată de-a lungul Via Salaria, un drum străvechi din Italia, au descoperit un pasaj care ducea într-o catacombă de mult uitată.

Cercetările ulterioare au scos la iveală mai multe cimitire subterane, pline cu mii de schelete.

Catacombele fuseseră folosite ca locuri de înmormântare încă din secolele I-V, când mii de credincioși erau persecutați pentru credința lor.

Martirii necunoscuți au fost prezentați drept sfinți

Când au aflat de descoperire, capii Bisericii Catolice și-au dat seama că scheletele le aparțineau unora dintre cei mai vechi martiri creștini – niște înlocuitori buni pentru moaștele distruse de protestanți.

Curând, oasele din catacombe au luat calea nordului, ajungând în bisericile care voiau să înlocuiască rămășițele pierdute.

Acești martiri creștini anonimi au devenit cunoscuți sub numele de Katakombenheiligen sau Sfinții Catacombelor.

Sfintii catacombelor 02
Foto: Paul Koudounaris

Conciliul de la Trento a cerut ca toate moaștele să fie recunoscute oficial înainte de a fi venerate.

Deoarece identificarea cadavrelor era aproape imposibilă, „vânătorii” de moaște au căutat plăci funerare care ar fi putut dezvălui identitatea morților.

Când descifrarea numelor gravate pe plăci era imposibilă, martirilor li se acordau nume noi, precum sfinții Bonifaciu, Constantius și Clemens.

Scheletele au fost importate în Germania, Elveția și Austria

Majoritatea acestor schelete sau bucăți din acestea au ajuns în Germania, Elveția și Austria. Fiecare biserică catolică, mare sau mică, a pus mâna pe câteva oase.

Sfintii catacombelor 03
Noile moaște au fost decorate cu bijuterii și haine elaborate. Foto: Paul Koudounaris

Chiar și familiile înstărite le căutau, pentru a le amplasa în capelele lor private, iar breslele strângeau bani pentru a-și cumpăra propriii martiri.

Înainte de a fi expuse, scheletele erau decorate cu bijuterii și îmbrăcate în haine de catifea și mătase.

Unele aveau craniul fragil acoperit cu un strat de ceară. Altele aveau ochi de sticlă sau orbitele pline cu bijuterii.

Până la sfârșitul secolului XVIII, originile îndoielnice ale scheletelor au devenit mai cunoscute, iar multe biserici au retras oasele și le-au depozitat în subsoluri.

Sfintii catacombelor 04
Foto: Paul Koudounaris

Astăzi, doar câțiva dintre sfinții din catacombe se ma află în starea lor inițială.


În continuare, află mai multe despre mumiile împăiate expuse în Catacombele Capucinilor din Palermo, iar apoi descoperă secretele catacombelor din Paris – Camera morții de sub Orașul Luminilor.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu