Sfârșitul macabru al lui Christopher Marlowe, scriitorul-spion care știa prea mult

O ceartă iscată de nota de plată după o zi de petrecere la un han englezesc s-a sfârșit cu moartea lui Christopher Marlowe, dramaturgul cel mai promițător al Angliei sfârșitului de secol XVI.

Povestea adevărată, precum ne arată documentele descoperite după mai mult de trei secole, se pare că este mult mai interesantă și complicată.

Un presupus portret al lui Christopher Marlowe. Nu există dovezi concrete că modelul este Marlowe, dar anumite indicii par să confirme acest fapt. Marlowe avea 21 de ani (vârstă menționată pe tablou) în 1585, când a fost realizată pictura. Era, de asemenea, singurul student în vârstă de 21 de ani la Corpus Christi, unde pictura a fost găsită mai târziu. Foto: Wikimiedia

În timp ce la Londra ciuma face ravagii, pe 30 mai 1539, patru bărbați se întâlnesc într-o dimineață de miercuri ca să mănânce, să bea și să sporovăiască la un han din Deptford, la aproximativ cinci kilometri de oraș.

Grupul era format din Ingram Frizer, un escroc aflat în permanente procese din cauza înșelătoriilor sale, Nicholas Skeres, complicele frecvent al lui Frizer, Robert Poley, un agent secret guvernamental cu caracter îndoielnic și dezagreabil, și Christopher Marlowe, care, la numai 29 de ani, era considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi ai Angliei.

Mai târziu, după cină, între Frizer și Marlowe izbucnește o ceartă în legătură cu nota de plată ridicată, se pare, după o astfel de zi de chef prelungit.

Amândoi martorii, Skeres şi Poley, au fost de acord că Christopher Marlowe fusese cel care începuse conflictul, înșfăcând pumnalul lui Frizer și năpustindu-se asupra lui fără motiv.

După ce s-a ales cu două tăieturi la cap, Frizer reușește să recupereze arma de la Marlowe și își înjunghie adversarul înfierbântat deasupra ochiului drept. Tânărul dramaturg se prăbușește fără suflare. Sunt chemate gărzile și spre dimineață sosește și procurorul casei regale.

Deși Frizer este arestat pentru omor, ancheta îl absolvă curând de fapta sa; în mod evident, crima avusese loc în legitimă apărare. Până la sfârșitul lunii iunie, prizonierul este eliberat. Între timp, Christopher Marlowe este îngropat la 48 de ore după moartea sa violentă.

Această versiune oficială despre sfârșitul subit al unei cariere promițătoare a fost acceptată ca atare vreme de peste trei secole. Apoi, în 1925, raportul despre ancheta procurorului a fost găsit într-o arhivă, unde zăcuse neluat în seamă mai bine de 330 de ani.

Placa funerara
Placa funerară a lui Marlowe, montată în locul aproximativ al mormântului său. Foto: Wikimedia

O lectură atentă a documentului ridică mai multe întrebări. De ce a fost Christopher Marlowe îngropat atât de repede? De ce a durat atât de puțin ancheta, iar mărturiile celor doi martori au fost acceptate imediat?

A fost încăierarea de la han singura explicație pentru crima comisă? Oare nu cumva a fost vorba de o conspirație a celor trei ca să-l omoare pe Marlowe?

Rănile lui Frizer erau, se pare, atât de ușoare, încât și le-ar fi putut provoca și singur pentru a părea victima unui atac comis la beție. Acționau aceste trei personaje dubioase pe cont propriu sau erau marionetele unui personaj influent?

Să fi existat un plan de lichidare a unui om care știa prea multe? Această ultimă eventualitate trebuie luată serios în considerare, deoarece acum se știe că novicele dramaturg ducea o viață dublă, ca agent al serviciului secret al reginei.

Tânărul excentric Christopher Marlowe

Christopher Marlowe s-a născut în februarie 1564, iar la vârsta de 20 de ani își lua deja licența la Colegiul Corpus Christi din Cambridge. Și-a continuat studiile aici, probabil cu țelul de a deveni pastor anglican.

Dar autorităţile de la Cambridge au refuzat la început să-l promoveze, privind cu un ochi nefavorabil frecventele sale absențe de la universitate. Într-un final, în 1587, la intervenția consiliului privat al reginei Elisabeta, Cambridge i-a conferit titlul la care aspira.

La un an după părăsirea universității, a fost jucată prima piesă a lui Christopher Marlowe, drama în două acte Tamerlan cel Mare. Așa-zisul cleric devenise om al literelor.

Piatra comemorativa Christopher Marlowe
Piatra comemorativă a lui Marlowe de la Colegiul Corpus Christi. Foto: Wikimedia

Într-o carieră ce nu a durat decât șase ani, a scris șase piese de teatru, un lung poem și a tradus din latină. Dar și-a câştigat și o reputaţie de om impulsiv și încăpățânat, înclinat să rezolve disputele apelând la forță.

În 1589 a fost închis pentru scurt timp în urma unei încăierări de stradă în care fusese ucis un om. Trei ani mai târziu, a fost citat la tribunal deoarece agresase ofițeri ai legii. În primăvara anului 1593, însă, Marlowe a fost acuzat de un delict mult mai grav. 

Vinovat de blasfemie?

Sir Francis Walsingham
Sir Francis Walsingham a fost cel care l-a recrutat pe Marlowe ca mesager clandestin. Foto: Wikimedia

Pentru a-şi apăra regatul de invazia spaniolă și tronul de rivala sa catolică, Maria, regina Scoției, Elisabeta s-a bazat pe un serviciu secret elaborat de ingeniosul său secretar de stat, Sir Francis Walsingham.

Acesta folosea o rețea de spioni pe care îi infiltrase la curțile străine cu misiunea de a comunica orice amenințare ce se putea ivi la adresa reginei.

Deși, în vara anului 1588, marea flotă a lui Filip al II-lea a fost învinsă de englezi, în primăvara lui 1593 o nouă amenințare venea dinspre Spania.

Când, la Londra, au început să apară peste noapte afișe instigatoare, consiliul privat a numit o comisie de investigație căreia i-a acordat dreptul de a pătrunde în locuințele particulare pentru a depista activitățile subversive.

În timpul acestor cercetări, pe 12 mai 1593, comisarii au găsit lucrările lui Thomas Kyd, un alt tânăr dramaturg, cu care Marlowe locuise o vreme.

Documentele confiscate conțineau afirmații ce negau originea divină a lui Iisus, aceasta fiind o blasfemie ce se pedepsea cu moartea. Kyd a negat că el ar fi fost autorul scrierilor, dar — sub tortură — a mărturisit că îi aparțineau lui Marlowe.

„Mărturisirea“ lui Kyd a pus serviciul secret într-o situație dificilă. Timp de ani buni, Christopher Marlowe fusese angajat ca mesager clandestin pe continent.

La 18 mai, Marlowe a primit la Scadbury o citaţie prin care i se cerea să se prezinte la Londra. Fără să i se spună de ce era acuzat, a fost eliberat pe cauţiune, dar i s-a cerut să rămână la dispoziție pentru explicații.

Câteva zile mai târziu, zăcea mort pe podeaua hanului din Deptford.

Omul care știa prea multe

„Muza Poeziei”, parte a Memorialului Marlowe din Canterbury. Foto: Wikimedia

Dacă Christopher Marlowe era vinovat de blasfemie, de ce a fost eliberat? De ce nu a fost, asemenea lui Kyd, torturat și silit să-și recunoască teribila crimă? De ce i s-a permis, în schimb, să se întâlnească la 30 mai cu acele trei personaje suspecte?

Istoricii opinează că în serviciul secret al lui Walsingham intraseră agenți dubli, oameni care pretindeau că o servesc pe regină, dar care, de fapt, doreau înlocuirea ei cu un monarh catolic.

Printre aceștia se număra Robert Poley, care fusese închis în urma complotului Babington, apoi eliberat și reprimit în serviciile secrete.

Poate că Christopher Marlowe știa de continuarea activităților secrete ale lui Poley: sub tortură ar fi putut să cedeze și să dezvăluie numele acestuia, precum și ale altora lipsiți de loialitate față de regina Elisabeta.

Pentru siguranța lor, ar fi fost mai bine ca Marlowe să fie eliminat. Acesta să fi fost motivul întâlnirii de la Deptford? A fost încăierarea de la han o crimă premeditată? Sau poate că Marlowe chiar nu a fost victima acelei seri?

În 1955, scriitorul Calvin Hoffman a avansat o teorie conform căreia conspiratorii, inclusiv Marlowe, au ademenit un marinar oarecare la hanul din Deptford, l-au ucis, iar apoi au inventat povestea morții lui Christopher Marlowe în timpul încăierării.

După aceea, potrivit lui Hoffman, Marlowe și-a luat o nouă identitate, devenind nimeni altul decât William Shakespeare și petrecându-și următorul sfert de veac scriind piesele de teatru ce i-au adus nemurirea.

Influența lui Marlowe asupra lui William Shakespeare este evidențiată de temele marlowiene și de alte aluzii la Marlowe găsite în piesele și sonetele lui Shakespeare. Foto: Wikimedia

Deşi sfârșitul carierei lui Christopher Marlowe coincide cu începuturile lui Shakespeare, oamenii de litere au respins teoria lui Hoffman ca puțin plauzibilă.

Cel mai probabil, nimeni nu va cunoaște vreodată întregul adevăr despre dispariția lui Christopher Marlowe.

Printre contemporanii săi au existat unii care i-au privit moartea ca pe o pedeapsă cerească dată unui ateu, blasfemator şi „dramaturg scabros“.

Posteritatea, însă, a deplâns moartea sa prematură. În noaptea de 30 mai 1593, literatura universală a pierdut un mare dramaturg, poate unul tot atât de valoros precum Shakespeare.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu