1672, anul în care olandezii și-au mâncat conducătorul

În ziua de astăzi, funcția de prim-ministru al unei țări are un mare număr de avantaje și privilegii, financiare și de altă natură. Lista este lungă și include pază non-stop, avioane private, mașini, călătorii și cazare gratuită, un salariu excelent, o reședință pe măsură, daruri de la diferiți demnitari străini și așa mai departe.

Dar să fii prim-ministru în secolul XVII era ceva complet diferit, iar povestea lui Johan de Witt poate să confirme acest lucru. Uitat în mare parte în ziua de azi, Johan de Witt a fost cândva o figură-cheie în politica olandeză.

Johan de Witt
Uciderea lui Johan de Witt și a fratelui său, Cornelis. Foto: Wikimedia

Acest politician olandez avea tot ceea ce îi trebuie unui lider de succes. Tatăl său era un primar respectat. De Witt avea o inteligență fenomenală, o statură impunătoare și crescuse într-o perioadă în care Țările de Jos înfloreau.

Însă, oricât de potrivit ar fi fost, o scăpare a sa avea să le aducă olandezilor multe necazuri și avea să-l coste viața pe Johan de Witt.  Politicianul a făcut greșeala de a neglija importanța armatei terestre a Țărilor de Jos.

După ce armata olandeză a lui Johan de Witt a fost înfrântă de francezi, propriul său popor l-a atacat cu săbii și pistoale.

Ascensiunea la putere a lui Johan de Witt

Johan de Witt
Johan de Witt. Foto: Wikimedia

Johan de Witt s-a născut în 1625 în Țările de Jos. Tatăl său era un om distins și „burgmaster”-ul sau primarul din orașul natal al lui de Witt, Dordrecht.

Witt a fost bine educat și a dat dovadă devreme de talent la matematică. De altfel, de Witt a scris unul dintre primele manuale de geometrie analitică.

Când a ajuns la putere, de Witt și-a folosit calitățile de matematician pentru a se ocupa de problemele bugetare și financiare ale republicii. Tatăl lui Johan de Witt era un opozant înfocat al Casei de Orania, o ramură a dinastiei aristocratice europene numită Casa de Nassau.

Între monarhiștii care susțineau Casa de Orania și clasa republicană a negustorilor exista de mult timp un conflict. Johan de Witt a urmat calea tatălui său.

A devenit din ce în ce mai influent politic și a rămas neclintit în opoziția față de Casa de Orania. Inteligența și elocința lui, pe lângă statutul tatălui său, l-au ajutat pe Johan să devină conducătorul Olandei.

El a fost numit consilier principal (lider politic al Olandei, echivalentul funcției de premier) în 1653, pe când avea 28 de ani. La vremea când a preluat puterea, Provinciile Unite (statul care a precedat Olanda) se aflau în război cu Anglia.

Însă, cu abilitățile sale de politician, de Witt a reușit să negocieze începerea tratativelor de pace. De Witt controla Țările de Jos în timpul a ceea ce s-a numit „Epoca de Aur olandeză”, o perioadăîn care Imperiul Olandez era una dintre marile puteri ale Europei.

Amsterdam era centrul comerțului mondial și Compania Olandeză a Indiilor de Est domina rutele comerciale ale Asiei, care au îmbogățit enorm țara. De Witt a fost reales în funcție de trei ori: în 1658, în 1663 și în 1668.

În oficiul de consilier principal, de Witt a depus mari eforturi pentru a încheia și a menține pacea cu alte țări europene. De asemenea, a reușit să asmută inamicii republicii (Anglia și Franța) unul împotriva celuilalt.

În tot acest timp, a continuat să se opună monarhiei Orania și a refuzat să-i permită Prințului de Orania să ocupe o poziție politică.

Ținerea la distanță a inamicilor și a conflictelor (pentru un timp)

Johan de Witt
Wilhelm al III-lea, Prinț de Orania. Foto: Wikimedia

Între timp, între guvernul olandez și cel englez exista o anumită tensiune, dată de rivalitatea maritimă dintre cele două puteri. Tensiunea dintre cele două națiuni a escaladat până când a degenerat într-un război, în 1665.

La început, Johan de Witt a reușit să mențină controlul mărilor. Însă în 1672 lucrurile aveau să ia o întorsătură proastă: după ce Ludovic al XIV-lea al Franței a declarat brusc război, în Republica Olandeză s-a instalat haosul politic.

Războiul franco-olandez a devenit cunoscut în Olanda drept „rampjaar”, adică „anul-dezastru”. În acel moment, atât Anglia, cât și Franța au atacat și au reușit să invadeze Republica Olandeză fără să întâmpine rezistență.

Marina olandeză era puternică, însă armata terestră fusese în mare parte neglijată. Olandezii au suferit înfrângere după înfrângere din fața francezilor. Puterea lui Johan de Witt s-a prăbușit.

Schimbarea opiniei și un sfârșit brutal

Johan de Witt
O operă de artă care înfățișează uciderea brutală a lui Johan și Cornelis de Witt. Foto: Wikimedia

Olandezii l-au învinuit pe de Witt și lipsa lui de atenție pentru armata terestră pentru înfrângeri. Mulți credeau că dăduse greș și își doreau o conducere mai puternică.

Aici a intrat în scenă Wilhelm al III-lea, din Casa de Orania. În timp ce protesta împotriva lui de Witt, poporul i-a cerut lui Wilhelm al III-lea să preia puterea.

Fratele lui de Witt, Cornelis, a fost arestat pentru trădare, fiind acuzat că a conspirat împotriva lui Wilhelm al III-lea. După ce a fost supus la torturi, Cornelis a fost aruncat în închisoare.

După ce și-a dat demisia pe 4 august 1672, Johan de Witt s-a dus să-și viziteze fratele la închisoarea Gevangenpoort din Haga. Însă de Witt nu știa că în aripile clădirii îl aștepta o mulțime organizată care voia să-l linșeze.

Scriitorul francez Alexandre Dumas a descris o versiune a acestor evenimente în cartea Laleaua Neagră (disponibilă aici):

„Fiecare dintre acești ticăloși, încurajat de căderea lui Johan, voia să tragă cu pistolul în el, sau să-l lovească cu barosul, sau să-l înjunghie cu sabia sau cuțitul. Toți voiau o picătură de sânge de la eroul căzut și o fâșie din veșmintele lui.”

Cum în zonă nu se afla nicio gardă, mulțimea a năvălit înăuntru și i-a scos afară pe cei doi frați. Apoi gloata i-a rupt în bucăți. Literalmente.

Iată cum a descris Dumas evenimentele:

„După ce i-a ciopârțit, sfâșiat și dezbrăcat complet pe cei doi frați, gloata le-a târât corpurile goale și însângerate la o spânzurătoare, unde niște călăi amatori i-au atârnat de picioare.

Apoi au venit cei mai josnici ticăloși, care nu îndrăzniseră să-i lovească cât timp fuseseră vii. Aceștia au tăiat morții în bucăți și apoi au cutreierat orașul, vânzând bucăți mici din corpurile lui Johan și Cornelis, la prețul de zece bănuți bucata.”

Nu se cunosc detaliile exacte ale asasinatelor, dar se știe că crimele au fost cel puțin sălbatice: olandezii l-au mâncat pur și simplu pe de Witt, după ce l-au ucis.

O astfel de relatare susține faptul că un membru al gloatei i-a mâncat un glob ocular. În cele din urmă, noul conducător, Wilhelm al III-lea, nu a întreprins nimic pentru a-i trage la răspundere pe conducătorii gloatei.

Astăzi, în Olanda se găsesc trei statui ale lui Johan de Witt. Toate au fost ridicate în secolul XX.

Ca să știi mai mult, citește „Ultimul canibal. Jurnal de antropolog”

Hanna Bota a petrecut o luna în mijlocul băștinașilor din Arhipelagul Vanuatu. Ca antropolog, știe că trebuie să te asimilezi unei lumi necunoscute pentru a o cunoaște mai bine pe a ta. A trăit alături de nepoții canibalilor, în colibe din bambus și frunze, a aplaudat cântecele și dansurile lor, a locuit singură printre ei, fără a avea în preajmă oameni albi, și a legat prietenii pe viață. I-au fost dezvăluite rituri și practici ceremoniale, obiecte-tabu, pietre sfinte pentru închinare, legende sau pur și simplu povești de viață. În final, a avut o revelație: deși a dispărut și ultimul canibal din Pacificul de Sud, adesea îl vom regăsi în bătrâna lume „civilizată”.

„Ultimul canibal. Jurnal de antropolog” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Elefant.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu