În secolul XIII, inchizitorul și istoricul medieval Ștefan de Bourbon a auzit despre cazul ciudat și trist al sfântului Guinefort, care a trăit în Franța, și a decis să aștearnă pe hârtie cele auzite, dând naștere uneia dintre cele mai ciudate povești ale sfinților creștini.
Într-o zi, stăpânul castelului Villars-les-Dombes, de lângă orașul Lyon din Franța zilelor noastre, a văzut unul dintre câini fugind din camera fiului său, cu botul plin de sânge. Fără să stea pe gânduri sau să cerceteze ce s-a întâmplat, crezând că ogarul i-a devorat copilul, nobilul a scos sabia și a spintecat pe loc animalul.
Apoi, și-a auzit fiul plângând și a fugit îngrozit să vadă ce s-a petrecut. A descoperit că băiatul – care nu fusese rănit – stătea lângă un șarpe mort. Era clar că târâtoarea fusese sfârtecată de colții ogarului.
Cu mare durere și tristețe, conștient că a comis o eroare de judecată fatală, a decis să îngroape trupul ogarului Guinefort într-o fântână săpată la intrarea în castel, pe care a acoperit-o cu pietre, pentru a marca solemn locul.
Imediat, povestea ogarului martir a început să se răspândească, ajungând la urechile țăranilor de pe domeniu. Curând, au început vizitele la mormântul câinelui.
Atât de mulți au început să vină la locul de îngropăciune a lui Guinefort, încât fântâna a devenit în curând loc de pelerinaj, ogarul fiind de acum creditat ca martir cu puteri tămăduitoare și protector al copiilor.
Sfântul Guinefort și Vaticanul
Când povestea lui Guinefort a ajuns la urechile oficialilor de la Vatican, răspunsul Bisericii a fost că ogarul ar fi putut avea de-a face cu unele miracole, dar a interzis cu strictețe ca rămășițele câinelui să devină obiect de cult.
Inchiziția însăși a fost acuzată de persecutarea adepților lui Guinefort ca eretici, precum și de distrugerea oricărui text care consemna existența sa.
În pofida acestei atitudini duplicitare a Vaticanului (care pe de o parte l-a acceptat neoficial ca „făcător de miracole”, iar pe de alta a acționat pentru discreditarea sa), câinele a fost venerat în cultura populară a regiunii drept „sfântul Guinefort” timp de șapte secole.
Rugăciunile închinate câinelui includeau formule precum „sfinte Guinefort, protejează-ne de idioți și de șerpii cei răi!” și aveau un oarecare sens, având în vedere povestea tristă a morții ogarului.
Până în 1930, „sfântul Guinefort” a fost sărbătorit de catolicii francezi din regiunea Lyon în fiecare an, pe 22 august.
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, citește și despre Valentin, sfântul care are de-a face mai mult cu moartea și mai puțin cu dragostea.
