Seppuku – Din culisele unui ritual japonez tulburător

Seppuku, tradiția vechilor samurai din Japonia, a intrat în istorie drept cea mai înfiorătoare și brutală metodă de sinucidere. Această practică presupunea un ritual foarte elaborat, prin care sinucigașul se înjunghia în abdomen și apoi lăsa rana deschisă, în așteptarea dureroasă a morții, sau era decapitat imediat după eviscerare de un asistent (denumit secund sau secondant), pentru a-i scurta suferința.

Această practică veche de secole a fost cândva ceva obișnuit în rândurile militarilor japonez. A încetat a mai fi folosită abia după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Seppuku
Foto: Ancient Origins

Precum multe alte tradiții, căderea în uitare a seppuku s-a produs ca urmare a intrării Japoniei în epoca modernă, în secolul XIX. Anterior, Japonia a fost o țară închisă față de Occident.

Japonia întreținea contacte în special cu China și, ocazional, cu Olanda, prin intermediul navelor comerciale care îi vizitau țărmurile. Abia când americanii și europenii au început să facă serios comerț cu japonezii s-a produs și modernizarea societății nipone.

Cam în această perioadă a început și guvernul japonez să implementeze o serie de reforme, însă acest val de schimbare a fost întâmpinat cu extremă reticență de casta samurailor.

Seppuku nu ne sperie!

Uciderea străinilor sau a japonezilor care făceau negoț cu străinii nu era un lucru tocmai rar în Japonia. Iar în 1863, când împăratul Komei a emis un decret pentru „expulzarea barbarilor” (a occidentalilor), samuraii au îndeplinit cu plăcere ordinul, cu ajutorul săbiilor katana.

În 1868, acest lucru a dat naștere unui incident: samuraii au ucis 11 marinari francezi neînarmați, aflați în orașul Sakai pentru a face comerț cu localnicii. Pentru a se face dreptate, consulul Franței în Japonia, Leon Roches, a cerut ca samuraii să fie executați.

Roches a presupus că samuraii urmau să fie executați prin decapitare sau prin împușcare, de un pluton de execuție, și l-a trimis pe unul dintre căpitanii săi, Bergasse du Petit-Thouars, să asiste la execuție.

Samurai
Samurai. Foto: Simplemost

Însă acesta a asistat la un marș al samurailor, la finalul căruia fiecare samurai condamnat a urmat ritualul seppukku, fiind ulterior decapitat într-un mod stângace de către un asistent.

Impactul ritualului a fost atât de puternic, încât Bergasse du Petit-Thouars a oprit execuțiile după ce 11 dintre cei 20 de samurai condamnați se sinuciseseră deja.

Evenimentul i-a făcut pe diplomații occidentali din Japonia să înțeleagă că, pentru samurai, seppuku nu era în niciun caz o pedeapsă care să îi sperie și să îi descurajeze să mai omoare străini.

Apoi, împăratul nipon a emis un decret care prevedea că samuraii care vor ucide străini vor fi degradați și pedepsiți în consecință. Aceasta însemna că nu li se mai permitea onoarea de a-și lua viața prin seppuku.

Cu toate acestea, practica seppuku a revenit în actualitate în Al Doilea Război Mondial, când ofițerii japonezi au preferat să se sinucidă decât să fie capturați de către Aliați.

Însă, pe măsură ce Aliații au preluat controlul asupra Japoniei și au impus o nouă constituție, care a înlocuit-o pe cea din Epoca Meiji, Japonia a început să traverseze o altă perioadă de haos social.

A fost instaurat un sistem parlamentar de factură occidentală, iar împăratul a devenit un personaj simbolic. Astfel, seppuku a devenit o tradiție care nu mai avea ce căută în Japonia secolului XX.

În concordanță cu codul Bushido, care punea onoarea mai presus de toate, un samurai își făcea seppuku ca să nu fie capturat de inamic sau pentru că încălcase legământul sacru al onoarei.

seppuku
În această ilustrație, un războinic se pregătește pentru seppuku (1850). Foto: Wikimedia

Cele mai vechi cazuri documentate de seppuku sunt menționate într-o scriere din 1156 despre rebeliunea Hogen. Textul îl menționează pe războinicul Minamoto no Tametomo, care s-a înjunghiat în abdomen pentru că a pierdut o bătălie.

Spre jumătatea secolului XIX, seppuku – de fapt, întregul mod de viață al samurailor – a intrat în declin. Totuși, a mai trecut aproape un secol până când acest ritual a fost abandonat definitiv.

Cum se desfășura ritualul?

Seppuku înseamnă „tăierea stomacului”. Ritualul se realiza cu tanto, un pumnal scurt.

seppuku
În fotografie se poate vedea un tanto vechi dezasamblat. Foto: Wikimedia

La fel ca toate celelalte elemente ale ritualului seppuku, tanto era introdus în corp într-un mod special. Lama era împinsă mai întâi în partea stângă a abdomenului, apoi era trasă încet spre dreapta și, la final, în sus.

Înainte de secolul XVII, seppuku a devenit mai puțin formal. De multe ori, ducea la o moarte mai lentă și mai dureroasă a samurailor, din cauza sângerării abundente. În jurul anului 1700, ritualul a fost modificat, prin introducerea unui kaishakunin (secund sau secondant).

seppuku
Rolul asistentului era să îl decapiteze pe samurai imediat după seppuku și să îi reintroducă pumnalul în teacă. Foto: Wikimedia

Kaishakunin trebuia să dea lovitura astfel încât să nu reteze complet capul samuraiului, ci doar partea din spate a gâtului, ca să evite desprinderea capului de beregată. Dacă nu reușea acest lucru, reputația îi era pătată.

O formă modificată de seppuku era folosită uneori pentru a protesta față de acțiunile conducătorilor. Cunoscută sub numele de kanshi, această variantă presupunea ca samuraiul să se înjunghie și imediat după aceea să se bandajeze.

Apoi, apărea în fața conducătorului și îi prezenta acestuia doleanțele, dezvelindu-și în același timp rana mortală (1895).

seppuku
Foto: Wikimedia

Isao Inokuma (al doilea de la stânga la dreapta în imaginea de mai sus), câștigătorul medaliei de aur la arte marțiale la Jocurile Olimpice din în 1964, a fost ultima persoană despre care se cunoaște că s-a sinucis ritualic prin seppuku.

Este posibil ca sportivul să își fi pus capăt vieții din cauza unor pierderi financiare uriașe, pe care le-a cauzat în calitate de președinte al unei companii.

Cu trei decenii înainte de Isao Inokuma, scriitorul japonez Yukio Mishima și-a făcut seppuku după o tentativă eșuată de lovitură de stat prin care încercase să restaureze autoritatea împăratului, la o bază militară din Tokyo (25 noiembrie 1970).

seppuku
Foto: Wikimedia

Pe 25 noiembrie 1970, Mishima și cinci adepți în uniforme militare au luat cu asalt gara bazei militare din Ichigaya, i-au ucis pe soldații care au încercat să îi oprească și apoi au preluat controlul asupra birourilor conducerii bazei.

Mishima a apărut apoi la balcon și a ținut un discurs în fața celor 2.000 de soldați care înconjuraseră clădirea. „Clasa politică japoneză geme de corupție”, a afirmat el, apoi și-a încheiat discursul cu formula „Tenno Banzai!”, „Trăiască Împăratul!” Imediat după aceea, s-a retras în clădire și și-a făcut seppuku.

Seppuku era un ritual extrem de complex și presupunea trecerea samuraiului prin mai multe etape premergătoare sinuciderii efective. Una dintre acestea era scrierea poemului de moarte, care trebuia să fie elocvent și să exprime emoțiile războinicului, dar să nu menționeze direct moartea.

seppuku
În această imagine, generalul Akashi Gidayu se pregătește de seppuku după pierderea unei bătălii din 1582. Poemul său este vizibil în colțul din dreapta sus (1890). Foto: Wikimedia

Soțiile samurailor aveau, la rândul lor, propriul ritual de sinucidere, denumit jigai. Într-un mod similar, prin înjunghiere în burtă, femeile își făceau jigai dacă soții lor își făcuseră deja seppuku sau dacă știau că urma să fie răpite sau violate.

Când se executa ca pedeapsă, seppuku nu era un act solitar și se comitea de față cu alții, în grădina unui templu. Participantul era îngrijit, spălat și îmbrăcat în alb, pentru a simboliza puritatea (1867).

Un servitor punea o măsuță de lemn în fața participantului, pe care erau așezate o ceașcă de sake, tanto și coală de hârtie pe care urma să fie scris poemul morții. Până și felul în care era băută ceașca de sake era extrem de important.

Băutura era consumată în două etape, de fiecare dată câte două înghițituri. O înghițitură însemna lăcomie, iar celelalte trei înghițituri însemnau ezitare. Toate cele patru înghițituri laolaltă simbolizau moartea.

Ca să știi mai mult, citește „Super pisici. Poveștile adevărate ale unor feline extraordinare”

Emily, felina care a supraviețuit unei călătorii pe Atlantic, din America în Franța, închisă într-un container de marfă. Scarlett, mama curajoasă care a intrat de cinci ori într-o clădire în flăcări pentru a-și salva pisoii. Oscar, care prezice când urmează să moară un om, aducându-i consolare în ultimele ore.

Fie că testează limitele celor nouă vieți sau că demonstrează talente neobișnuite, pisicile sunt întotdeauna pline de surprize. În „Super pisici”, pregătește-te să faci cunoștință cu cele mai surprinzătoare mâțe observate vreodată.

Pe lângă cazurile reale pe care le are la bază, cartea include și alte informații și curiozități captivante și frapante despre viața acestor animale aparte, precum: al șaselea simț al pisicii și forța de prezicere a viitorului, mitul pisicilor negre, instinctele materne, mieunatul pisicii, aterizarea in picioare, vindecarea prin terapie cu pisici, inteligența felină vs. inteligența canină, moduri eficiente de a-ți stăpâni pisica și alte subiecte interesante.

„Super pisici. Poveștile adevărate ale unor feline extraordinare” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

5 comentarii la „Seppuku – Din culisele unui ritual japonez tulburător”

  1. si dacii isi luau viata cu bucurie eu gasesc asemanare intre cele 2 procedee si lipsa fricii in fata mortii,onoarea mai presus de toate

    Răspunde
  2. seppuku nu inseamna exact acelasi lucru cu hara-kiri. „Harakiri” inseamna strict taierea/spintecarea abdomenului (hara=abdomen, kiri=taiere, spintecare), iar „seppuku” inseamna sinucidere ritualica.

    Răspunde
  3. Da, iti trebuie curaj nu gluma sa te sinucizi, cred eu, indiferent cum o faci.
    Dar seppuku este, din descriere, foarte dureros. Cred ca sunt un popor deosebit. Onoarea este pentru ei importanta, in timp ce pentru altii nu inseamna nimic si chiar a disparut, chiar si la cei mai in varsta….

    Răspunde

Lasă un comentariu