Aghori, asceții care trăiesc pe lângă cimitire, consumă carne de om și beau apă din cranii

Aproape toate religiile au secte marcate de practici extreme, care îi împing inevitabil pe adepți spre periferia societății. O astfel de sectă religioasă este Aghori, care, în pofida unor credințe și practici radicale și foarte ciudate, intră sub umbrela largă a hinduismului.

Deși fac parte din cultura hindusă, ritualurile lor sunt respinse de toate celelalte secte ale religiei. Societatea nu le-a acceptat niciodată extremele, în special pentru că o bună parte a filosofiei lor se bazează pe consumul de carne de om.

aghori
Un Aghori ține pe cap un craniu vopsit roșu. Foto: Mediadrumimages / Jan Skwara

Ceea ce este și mai bizar este că nu consumă doar carne proaspătă, ci și cadavre dezgropate din morminte sau scoase din apă după câteva zile de putrefacție (mulți adepți Aghori trăiesc lângă Varanasi și pe malurile fluviului Gange).

Și, deși cultivă un stil de viață bizar, secta Aghori nu se limitează doar la canibalism.

Credințele religioase ale sectei Aghori

Membrii sectei Aghori urmează o serie de ritualuri extreme. Printre acestea se numără canibalismul și folosirea oaselor de om ca ornamente, precum și în anumite scopuri ceremoniale.

aghori
Înmormântare pe Gange. Rudele împing pe apă trupul defunctului, acoperit cu flori. Foto: Reuters /Danish Siddiqui

Membrii acestui cult sunt adepți ai lui Shiva, descris ca zeu al distrugerii în textele religioase ale hinduismului. Întrucât multe dintre ritualurile și convingerile spirituale ale Aghori au în centru moartea, adepții se găsesc adesea în apropierea cimitirelor sau pe lângă locurile de incinerare.

Astfel, au acces nemijlocit la cadavrele și oasele pe care le folosesc în ritualurile lor. Pentru Aghori, craniul de om reprezintă ceea ce bolul de ceramică este pentru noi – un simplu recipient.

Aghori au renumele că pot citi mintea și că sunt tămăduitori, capabili să vindece boli fizice și psihice. Oamenii cred că ascetismul extrem practicat de Aghori le conferă acestora și abilitatea de a vedea în viitor.

Practicile Aghori

aghori
Foto: Wikimedia

Una dintre practicile lor  comune presupune consumul de alcool și canabis în timp ce rostesc mantre (formule sacre), pentru a-i aduce mulțumiri lui Shiva.

O altă practică foarte importantă adoptată de Aghori este descărnarea cadavrelor care plutesc în apa râului Gange. Din acest motiv, mulți indieni scufundă complet, intenționat, rămășițele rudelor lor, astfel încât să nu fie descoperite și mâncate de Aghori.

Acest lucru nu are întotdeauna rezultatul scontat, deoarece Aghori sunt perseverenți. După ce scot la mal un cadavru, îl consumă la lumina Lunii și îi dedică rugăciuni lui Shiva.

Această zeitate nu este singura la care se închină Aghori. Zeița Kali, consoarta lui Shiva, cere doar trei lucruri de la adepții ei, potrivit dogmei Aghori: carne, alcool și sex. Aceste cerințe sunt integrate în practicile lor de zi cu zi.

Uneori, înainte de a consuma cadavrul, pentru a-i face pe plac zeiței, Aghori se „răsfăță” întreținând relații sexuale, însă numai dacă actul are potențialul de a o împlini pe zeiță.

Filosofia Aghori

Aghori ies întotdeauna în evidență prin aspect, cu cenușa morților împrăștiată pe întregul corp, de obicei goi sau îmbrăcați sumar în haine ponosite.

Spun că practică și propovăduiesc „viața reală”, fără atașamente și convenții lumești. Aghori cred că nu ar trebui să existe tabuuri sau restricții impuse oamenilor și că nu ar trebui să existe limitări ale liberului arbitru.

De aceea, înjurăturile sunt considerate acceptabile și naturale în cadrul cultului; oamenii spun orice le vine în minte.

Cum devii Aghori

aghori
Un Aghori bea apă dintr-un craniu de om. Foto: Mediadrumimages / Jan Skwara

Nu este ușor să ajungi Aghori. Oricine vrea să facă parte din cult trebuie să petreacă o perioadă sub îndrumarea unui guru.

Vreme de 12 ani, acesta îi arată învățăcelului ce înseamnă perseverența și penitența („tapasya”). Obținerea stării de iluminare („moksha”) este cea mai înaltă realizare la care poate spera un Aghori.

În încercarea de a atinge acest nivel, adepții urmează practici de penitență riguroasă, meditând uneori așezați pe cadavre umane.

Împinși la marginea societății

Aghori ținând în mână un craniu, 1875. Foto: Wikimedia

Deși ritualurile sectei sunt extrem de controversate, Aghori se bucură de renumele de a fi binevoitori cu semenii lor.

Nu numai că își onorează religia respectând un cod de conduită foarte rigid, dar le acordă și morților o importanță deosebită (cu toate că nu pare, judecând după ceea ce fac cu rămășițele umane).

Având în vedere stilul lor de viață extrem și practicile tabu – combinația unică de consum de droguri și canibalism – este firesc ca societatea să îi marginalizeze.

Însă, în ciuda practicării canibalismului, credința lor nu propovăduiește ura. Faimoasa zicere „frumusețea stă în ochiul privitorului” este foarte potrivită în cazul cultului Aghori.

Întreaga lor credință se bazează pe găsirea părții luminoase în cele mai întunecate locuri. Dezgustul, frica, furia și alte astfel de emoții negative nu-și găsesc locul în spectrul lor de credințe.

În concepția Aghori, toți oamenii sunt egali și merită necondiționat dragoste și respect.

Cultura canabisului

Un Aghori din Badrinath fumând canabis, 2011. Foto: Wikimedia

În întreaga lume, canabisul este considerat un drog recreativ care le oferă oamenilor plăcere și îi ajută să se relaxeze. Potrivit credințelor religioase ale Aghori, consumul de marijuana îi liniștește pe zei.

În plus, Aghori au o credință fermă că îi ajută să se concentreze asupra mantrelor și să practice yoga, pentru a-l onora pe Shiva.

Aghori neagă vehement că fumează marijuana pentru simpla plăcere; o fac pentru a trăi în armonie cu stăpânul Shiva și pentru a căuta iluminarea, spun ei.

Chiar dacă abuzul de droguri este în mod convențional respins – ba chiar ilegal – în majoritatea țărilor, pentru Aghori nu a fost niciodată o problemă.

În pofida cantităților enorme de marijuana pe care le fumează, Aghori par imperturbabili. Nu numai că nu se complac în acte de violență, dar nici nu distribuie în afara cultului hașișul pe care îl consumă.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu