Secretele sateliților lui Jupiter, dezvăluite cu ajutorul Telescopului Webb

Cu ajutorul camerelor sale sensibile în infraroșu și al spectrometrului de înaltă rezoluție, Telescopul Spațial James Webb (JWST) dezvăluie noi secrete ale sateliților lui Jupiter, în special Ganymede, cea mai mare lună, și Io, cea mai activă din punct de vedere vulcanic.

În două publicații separate, astronomii care fac parte din programul științific al lui Webb raportează prima detectare a peroxidului de hidrogen pe Ganymede și a vaporilor sulfuroși pe Io, ambele fiind rezultatul influenței dominatoare a lui Jupiter.

„Acest lucru arată că putem face știință incredibilă cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb asupra obiectelor din Sistemul Solar, chiar dacă obiectul este într-adevăr foarte strălucitor, cum ar fi Jupiter, dar și atunci când ne uităm la lucruri foarte slabe alături de Jupiter”, a declarat Imke de Pater, profesor emerit de astronomie și științe terestre și planetare la Universitatea din California, Berkeley.

Prima detectare a peroxidului de hidrogen pe lunile lui Jupiter

Samantha Trumbo, bursieră postdoctorală 51 Pegasi b la Universitatea Cornell, a condus studiul lui Ganymede, care a fost publicat în revista Science Advances.

Cu ajutorul măsurătorilor captate de spectrometrul în infraroșu apropiat (NIRSpec) de pe JWST, echipa a detectat absorbția luminii de către peroxidul de hidrogen – H2O2 – în jurul polilor nord și sud ai lunii, rezultat al particulelor încărcate din jurul lui Jupiter și Ganymede care impactează gheața care acoperă luna.

,,Faptul că JWST a dezvăluit prezența peroxidului de hidrogen la polii lui Ganymede arată pentru prima dată că particulele încărcate, canalizate de-a lungul câmpului magnetic al lui Ganymede, modifică în mod preferențial chimia de suprafață a calotelor sale polare”, a declarat Trumbo.

Astronomii susțin că peroxidul este produs de particulele încărcate care lovesc gheața de apă înghețată din jurul polilor și sparg moleculele de apă în fragmente – un proces numit radioliză – care apoi se recombină pentru a forma H2O2, scrie EurekAlert.

Cum este produs peroxidul?

Ei au suspectat că radioliza ar avea loc în principal în jurul polilor pe Ganymede deoarece, spre deosebire de toate celelalte luni din Sistemul Solar, acesta are un câmp magnetic care direcționează particulele încărcate spre poli.

„La fel cum câmpul magnetic al Pământului direcționează particulele încărcate de la Soare către cele mai înalte latitudini, provocând aurora, câmpul magnetic al lui Ganymede face același lucru cu particulele încărcate din magnetosfera lui Jupiter”, a adăugat Trumbo.

„Nu numai că aceste particule au drept rezultat aurore și pe Ganymede, dar au și un impact asupra suprafeței înghețate”, a concluzionat Trumbo.

Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să facă legătura între o erupție vulcanică – la Kanehekili Fluctus – și o anumită linie de emisie, așa-numita linie „interzisă”, a monoxidului de sulf (SO).

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Surse și detalii suplimentare

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, vezi episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Lasă un comentariu