Scutul corporal Brewster, „vesta antiglonț” de 18 kilograme inventată în Primul Război Mondial

Primul Război Mondial a revoluționat tehnica militară într-un mod fără precedent. Cavaleria a devenit inutilă, iar tacticile infanteriei au fost schimbate radical odată cu apariția tancurilor.

Folosirea avioanelor ca arme de război a transformat câmpul de luptă într-o arenă tridimensională, iar forța armatelor a fost sporită considerabil de utilizarea la scară largă a mitralierelor.

Tanc capturat
Un tanc Mark II produs de britanici și capturat lângă Arras (Franța) la 11 aprilie 1917. Foto: Wikimedia

Însă Primul Război Mondial nu doar scena unor invenții de succes. În speranța de a obține un avantaj în fața inamicului, numeroși inventatori au creat dispozitive de atac sau de apărare care astăzi ne par ridicole.

Unul dintre acestea a fost scutul corporal Bewster, o armură care nu putea fi penetrată de gloanțe, dar era prea grea și incomodă pentru a fi utilizată în luptă.

Echipamentul cântărea 18 kilograme

În timp ce tehnica de asalt se dezvolta cu viteză amețitoare, echipamentul pentru protecția soldaților devenea din ce în ce mai ineficient. Căștile purtate de soldați erau aproape inutile și uneori chiar periculoase.

Casca Pickelhaube
Casca Pickelhaube, purtată de germani. Foto: HistoryNet

Spre exemplu, casca germană Pickelhaube avea un vârf metalic proeminent, care îi făcea pe combatanți mult mai vizibili pe câmpul de luptă.

Deși pe parcursul războiului au fost aduse mai multe îmbunătățiri căștilor militare, un inventator american s-a gândit să ducă lucrurile și mai departe, proiectând un echipament de protecție pentru întregul corp.

Guy Brewster, un inventator care lucra pentru armata americană, a dezvoltat spre sfârșitul războiului așa-numitul scut corporal Brewster.

Scutul corporal Brewster
Scutul corporal Brewster. Foto: Pinterest

Echipamentul, care acoperea partea superioară a corpului, era confecționat dintr-un aliaj de nichel-crom și avea grosimea de 5.3 milimetri. Era format dintr-o platoșă care acoperea abdomenul și o cască imensă, menite să protejeze combatanții de gloanțele inamice.

Casca avea o fantă dreptunghiulară prin care soldatul putea să vadă. În caz de nevoie, această fantă putea fi acoperită cu două plăci rotative.

Într-adevăr, potrivit Global Security, armura putea rezista gloanțelor trase de o mitralieră Lewis la viteza de peste 800 de metri pe scundă, însă avea multe neajunsuri.

Scutul corporal Brewster 02
Foto: Pinterest

În primul rând, întregul „harnașament” cântărea 18 kilograme. Din acest motiv, soldații care îl purtau se mișcau extrem de greu și oboseau repede.

În al doilea rând, casca atașată de scut era imobilă, astfel că soldații puteau privi doar înainte, fiind lipsiți de vizibilitate pe părțile laterale.

Brewster s-a lăsat împușcat și lovit cu barosul ca să demonstreze rezistența scutului

Scutul corporal Brewster 03
Foto: Wikimedia

Dar aceste neajunsuri nu l-au împiedicat pe Guy Brewster să își promoveze invenția. Pentru a-i convinge pe sceptici că armura era eficientă, s-a decis să o îmbrace el însuși și să facă o demonstrație.

Astfel, la 25 aprilie 1917 Brewster s-a prezentat în fața oficialilor militari și guvernamentali, echipat cu scutul și pregătit să fie împușcat.

„Testul a fost realizat prin împușcarea domnului Brewster, care purta armura și casca, de la o distanță de 18 metri, cu o pușcă Springfield încărcată cu muniție standard și care lansa gloanțe cu o viteză de 835 de metri pe secundă.

Glonțul a fost tras de sergentul George Chiswoll din Regimentul al V-lea al Gărzii Naționale din New Jersey. Glonțul a fost respins de armură, iar purtătorul nu a suferit nicio vătămare”, relata un articol apărut la 26 aprilie 1917 în The New York Times.

Apoi, Brewster le-a explicat celor prezenți cum putea fi folosită invenția sa pe câmpul de luptă. Pentru a demonstra încă o dată cât de rezistentă era armura, Brewster l-a lăsat pe asistentul său să îi aplice o lovitură de baros.

Articol NYT
Articolul apărut în The New York Times după demonstrația lui Brewster. Foto: The New York Times

Ulterior, Brewster a susținut că șocul produs impactul gloanțelor fusese „doar o zecime din șocul pe care l-am resimțit când am fost lovit cu un baros”, potrivit AmmoLand.

Însă, deși demonstrația a fost un succes, invenția lui Brewster nu a trecut niciodată de faza experimentală. Considerată prea grea și prea rigidă, armura nu a ajuns să fie produsă la scară largă, rămânând în istorie doar drept una dintre invențiile bizare din Primul Război Mondial.

Ca să știi mai mult, citește „Enciclopedia invențiilor”

Cartea conține o cronologie detaliată, îmbogățită cu ilustrații uimitoare, care spune povestea invențiilor și a descoperirilor făcute de-a lungul istoriei, de la cele mai primitive unelte de piatră până la cele mai recente sonde spațiale. Enciclopedia oferă amănunte despre cele mai importante evenimente științifice, cum ar fi Revoluția Industrială sau prima aselenizare, dar și despre extraordinara viaţă a oamenilor de știință ale căror idei au construit lumea așa cum o știm astăzi.

„Enciclopedia invențiilor” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu