Din când în când, câte un poet sau romancier notabil dispare în circumstanțe atât de bizare, încât nimeni nu poate ști cu siguranță ce s-a întâmplat. În unele cazuri, indiciile ies la iveală abia după zeci de ani, alteori nu mai rămâne nicio șansă de a afla adevărul.

În acest articol îți prezentăm cazurile unor scriitori celebri ale căror ultime zile sunt învăluite în mister și al căror sfârșit a fost grăbit de implicarea în politică.

Considerat cel mai mare poet al Ungariei, Petőfi Sándor a avut un rol esențial în Revoluția Maghiară din 1848, o încercare eșuată de a elibera Ungaria de sub tutela Austriei.

De obicei, poemele lui tratează teme precum natura, iubirea, familia, viața de zi cu zi și în mod special patriotismul. Petőfi Sándor a început să scrie poezie la o vârstă fragedă, iar la 15 ani a câștigat un concurs de poezie.

Însă tinerețea lui a fost marcată de probleme, familia lui trecând prin dificultăți financiare.

Poetul a fost un elev cu rezultate foarte slabe. A fost mutat de la o școală la alta de opt ori, iar la vârsta de 16 ani a renunțat la studii definitiv.

În următorii ani, a avut diverse locuri de muncă, inclusiv ca soldat și actor. În 1844, l-a întâlnit pe Mihály Vörösmarty, cel mai cunoscut poet maghiar de la acea vreme. Cu ajutorul acestuia, a publicat primul volum de poezii, care i-a adus imediat faimă și succes.

În următorii patru ani, Petőfi s-a implicat tot mai mult în politică. A candidat fără succes pentru un loc în Dietă, denunțând abuzurile monarhiei austriece și îmbrățișând cauza independenței maghiare.

Larga diseminare a poemului său „Ziua Națională” și a revendicărilor tinerilor revoluționari (cunoscute sub denumirea de „Cele 12 puncte”) le-a dat maghiarilor impulsul să treacă la fapte.

În 1848, Petőfi s-a alăturat armatei care lupta pentru Revoluția Maghiară. Pe 31 iulie 1849, în timpul Bătăliei de la Segesvar, Petőfi a dispărut.

Se crede că a murit în luptă, însă cadavrul său nu a fost recuperat niciodată. S-ar putea să fi fost îngropat într-o groapă comună, însă unii susțin că a fost capturat de aliații ruși ai Austriei și că a murit în prizonierat în Siberia.

García Lorca a fost un poet și dramaturg spaniol cunoscut pentru stilul său suprarealist, inspirat din folclor. S-a născut pe 5 iunie 1898, lângă Granada, în orășelul Fuente Vaqueros.

În 1919, s-a mutat la Madrid, unde s-a împrietenit cu câțiva artiști celebri, precum Luis Bunuel și Salvador Dali. A renunțat la universitate pentru a se concentra asupra artei.

În 1920, a pus în scenă prima lui piesă de teatru, iar în anul următor a publicat primul volum de poezie. Succesul a venit, însă, în 1928, odată cu „Balade Țigănești”, un ciclu de poeme reeditat de șapte ori în deceniul următor.

Apoi, poetul a petrecut aproximativ un an în New York, întorcându-se în Spania după ce țara a redevenit republică. Lucrând pentru o trupă de teatru finanțată de guvern, numită „La Barraca”, Lorca a scris și a pus în scenă cele trei mari tragedii din „Trilogia Sângelui”: „Nunta sângelui” (1933), „Yerma” (1934) și „Casa Bernarda Alba” (1936).

În august 1936, la o lună după izbucnirea Războiului Civil Spaniol, Lorca a fost arestat de naționaliștii lui Francisco Franco. Nu este clar ce anume s-a întâmplat mai apoi, însă Lorca a fost executat, probabil pe 19 august.

De-a lungul vieții sale, Franco a negat orice implicare în moartea poetului, declarând:

„Poetul a murit când s-a înhăitat cu rebelii, astfel de accidente sunt naturale în război.”

Însă documente din vremea lui Franco, făcute publice în 2015, arată că regimul de la acea vreme fusese implicat în moartea lui Lorca. Anterior, se credea că poetul fusese ucis de un pluton de execuție alături de alți trei bărbați.

Însă documentele arată că lui Lorca i s-a smuls o mărturie, după care a fost executat și îngropat în grabă. Nu se știe ce anume conținea mărturia poetului și nici unde a fost înmormântat.

Până acum, încercările de a-i localiza rămășițele au fost fără succes.

Dramaturg, prozator și activist politic, Maxim Gorki a fost supranumit „cel mai mare proletar din literatura rusă”. Cunoscut cel mai bine pentru piesa sa din 1902, „Adâncimi”, Gorki este celebru pentru modul emoționant în care a portretizat oamenii marginalizați și săracii.

Gorki, al cărui nume se traduce prin „amar”, s-a născut pe 28 martie 1868 și a fost botezat Alexei Maximovici Peșkov. Tatăl lui a murit când Gorki avea cinci ani.

După ce mama scriitorului s-a recăsătorit, acesta a fost trimis să locuiască cu bunicii materni. Bunica lui era foarte iubitoare, însă bunicul era un bărbat violent, de care Gorki se temea teribil.

Când vopsitoria bunicului a început să meargă prost, băiatul, pe atunci în vârstă de doar opt ani, a fost nevoit să renunțe la școală și să muncească.

La 12 ani, a fugit de acasă, petrecându-și adolescența hoinărind prin Rusia și făcând diverse munci. În 1889, după o tentativă de sinucidere, Gorki a început să scrie sub pseudonim și s-a făcut remarcat datorită povestirilor sale realiste de mare forță.

Gorki era un revoluționar și un marxist convins și a intrat frecvent în atenția autorităților țariste. După ce fost, pentru scurt timp, întemnițat pentru rolul jucat în Revoluția Rusă din 1905, Gorki a părăsit țara și a trăit în exil timp de șapte ani.

A primit permisiunea de a se întoarce abia în 1913. Patru ani mai târziu, după ce Lenin a preluat puterea, scriitorul și-a exprimat deziluzia cu privire la bolșevici.

Pentru asta, a fost din nou exilat, între 1918 și 1928. Apoi, a făcut mai multe vizite în URSS, întorcându-se permanent în 1932, în uralele publicului.

Deși îl criticase pe Stalin cât timp se aflase în exil, în anii următori Gorki a păstrat tăcerea. În 1933 i s-a interzis să călătorească în străinătate, iar un an mai târziu a fost numit în fruntea Uniunii Scriitorilor Sovietici.

În 1938, la vârsta de 68 de ani, a murit subit în timp ce era supus unui tratament medical. În societatea rusă circulau zvonuri cum că Stalin ordonase uciderea lui Gorki.

În cadrul unui proces ținut 1936 și în care era judecat revoluționarul Nikolai Buharin, a ieșit la iveală informația conform căreia Gorki fusese otrăvit de „un grup de dreapta și de troțkiști”.

Unul dintre acuzați, Ghenrih Iagoda (din poliția secretă), a mărturisit mai târziu că Stalin i-a ordonat să-l ucidă pe marele scriitor.