fbpx

Scolopendra gigantea, miriapodul veninos care prinde liliecii din zbor

În pădurea amazoniană adăpostește un miriapod carnivor de mărimea unui antebraț uman. Scolopendra gigantea trăiește în zone umede și întunecate, cum ar fi peșterile, unde prinde lilieci din zbor folosindu-și picioarele din față. Există un caz documentat în care un exemplar de Scolopendra a mâncat o viperă din interior, după ce șarpele l-a înghițit de viu (vezi imaginile din articol).

„Miriapodele”, adică „creaturile cu o mulțime de picioare” au fost botezate astfel datorită multiplelor perechi de picioare întinse pe întreaga lungime a corpului lor.

Foarte răspândite, miriapodele sunt văzute ca dăunători de care toată lumea s-ar bucura să scape. Una dintre cele mai comune astfel de ființe este miriapodul de casă, Scutigera coleoptrata.

Având, în general, o culoare galben-cenușie, acest artropod poate atinge lungimea de 3.5 centimetri. Însă există o specie de miriapod care atinge lungimea de 43 de centimetri.

Din fericire, această specie nu ne invadează casele. Cunoscută drept Scolopendra gigantea, aceasta este cea mai mare specie de miriapod din lume.

Pe Pământ se află multe cavități întunecate, călduțe și umede, unde stau la pândă creaturi înfricoșătoare. Pădurea tropicală din America de Sud are multe astfel de zone, unde trăiesc specii neobișnuit de mari și de înspăimântătoare.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

O astfel de creatură, ce provoacă teamă, este miriapodul gigantic amazonian, cunoscut și ca „miriapodul peruan gigantic cu picioare galbene.” Denumit științific Scolopendra gigantea, acest animal poate fi întâlnit în Brazilia, Venezuela, Columbia, Trinidad și Curacao.

Foto: Tod Baker/Flickr

După cum sugerează și numele, Scolopendra gigantea este cel mai mare miriapod descoperit vreodată. Un adult poate atinge lungimea de 43 de centimetri, adică mărimea unui antebraț uman.

La fel ca alte miriapode din genul Scolopendra, corpul acestui animal este alcătuit din 21-23 de secțiuni vizibile. Fiecare secțiune are o pereche de picioare.

Picioarele sunt adaptate pentru mișcări rapide, ceea ce face ca aceste animale să fie alergători și cățărători foarte buni. Pe cap au o pereche de antene și o pereche de picioare modificate.

Picioarele modificate se sfârșesc cu niște gheare ascuțite, numite forcipule, armele pe care aceste animale le folosesc să se apere sau să prindă prada. Chiar și la fosilele de miriapod de acum 420 milioane de ani s-au descoperit forcipule.

Scolopendra gigantea poate atinge lungimea de 43 de centimetri

Scolopendra gigantea
Foto: Waitwhichbuttondoipressto/Imgur

Carnivoră prin natura ei, Scolopendra gigantea se hrănește cu orice poate ucide. Dieta se este compusă din nevertebrate, cum ar fi insectele și păianjenii mari, și vertebrate, cum ar fi șoarecii, șopârlele, păsări mici și chiar și lilieci.

Cum are vederea slabă, percepând doar lumina și umbrele, Scolopendra gigantea depinde de simțul tactil și de receptorii chimici pentru a vâna.

De aceea, vânează de obicei după căderea întunericului. Antenele lungi de pe cap îl ajută să se orienteze pe întuneric și să pândească pradă mai mare decât el.

Orice creatură – mică sau mare – care are ghinionul să-i iasă în cale, sfârșește de obicei drept masă pentru acest miriapod. Greierii, viermii și alte insecte sunt mese regulate. Creatura se mai hrănește cu melci și păianjeni, inclusiv tarantule.

Mai jos, Scolopendra gigantea la vânătoare de lilieci.

Însă Scolopendra nu-și rezumă dieta la nevertebrate. Poate ucide șopârle, șoareci, păsări mici (cum ar fi vrăbiile), broaște (de o lungime de până la zece centimetri), șerpi (de până la 25 centimetri lungime) și alte vertebrate.

Când vânează, prinde prada dintr-o singură mișcare, penetrează corpul victimei cu forcipulele și îi injectează venin. Veninul este atât de puternic, încât prada moare după o scurtă luptă cu otrava.

Aptitudinile impresionante de vânător ale Scolopendra gigantea pot fi văzute în peșterile din pădurea amazoniană, unde miriapodul prinde lilieci în zbor. Este cunoscut un caz în care un astfel de miriapod a mâncat o viperă din interior, după ce șarpele îl înghițise de viu!

Scolopendra gigantea are niște aptitudini de vânător uimitoare. Principala sa pradă sunt liliecii care trăiesc în aceste peșteri. Pentru a îi vâna, miriapodul escaladează peretele peșterii și se urcă pe tavan.

Scolopendra gigantea
Scolopendra gigantea ieșind corpul șarpelui. Foto: biotaxa.org

Se prinde de tavan folosindu-și cele șase picioare din spate, care sunt groase și pline de mușchi. Aceste picioare au gheare ascuțite și mari la vârf, ceea ce îl ajută pe miriapod să aibă o priză puternică.

După ce s-a prins de tavan, miriapodul își suspendă restul trupului în aer. Din această poziție vânează liliecii care stau pe tavan și pe cei care zboară.

Cu picioarele din față, Scolopendra poate să prindă un liliac adormit și să îl ucidă cu veninul din forcipule. De asemenea, ori de câte ori un liliac se întâmplă să zboare prin apropiere, miriapodul îl prinde, îl ucide și apoi îl devorează.

De asemenea, Scolopendra poate să învingă în luptă șerpi veninoși. O astfel de întâlnire a fost documentată de cercetători într-un studiu din 2014, când au descoperit că un pui de viperă fusese devorat de un miriapod gigantic.

Vipera, lungă de 20 de centimetri, înghițise un miriapod de 15 centimetri. Însă, refuzând să devină hrana șarpelui, miriapodul a devorat toate organele interne ale șarpelui și apoi a ieșit prin pielea acestuia.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>