Obiceiurile străvechi de înmormântare a copiilor tind adesea să fie speciale peste tot în lume, dar din când în când ies la iveală lucruri care îi uimesc până și pe cei care se ocupă zilnic cu studiul acestui aspect al istoriei. Iar acest ritual antic abia descoperit în Salango, Ecuador, este cu adevărat ieșit din comun: doi copii îngropați cu capetele înfipte în craniile altor copii.

Sunt dovezi ale unui ritual funerar nedocumentat până acum. În cadrul acestuia, craniile copiilor decedați au fost împodobite cu craniile altor copii, ca un fel de căști de os. Savanții pot doar să speculeze motivele din spatele acestei practici nemaiîntâlnite.

Noul studiu, publicat în revista de specialitate „Latin American Antiquity”, este intitulat „Ritual funerar unic privind copiii din Salango, Ecuador, anul 100 î.e.n.”

Termenul de „unic” este foarte potrivit. În trecut, arheologii au documentat ritualuri funerare antice în cadrul cărora părți din corpul uman, inclusiv capetele, jucau un rol important. Însă această descoperire – care arată că craniile copiilor erau folosite drept coifuri pentru alți copii morți – este absolut unică și nu seamănă cu nicio descoperire făcută până acum, potrivit Smithsonian Magazine.

Descoperirea a fost făcută în situl arheologic Salango, în zona centrală a coastei Ecuadorului, în America de Sud. Între 2014 și 2016 au fost excavați doi tumuli funerari, datați ca având o vechime de aproximativ 2.100 de ani și aparținând indigenilor Guangala.

În tumuli au fost descoperiți îngropați 11 indivizi, însă descoperirea cu adevărat extraordinară constă în scheletele a doi copii. Aceștia aveau capetele împodobite cu „coifuri” sau „podoabe mortuare pentru cap” făcute din craniile altor copii. Bucăți de craniu fuseseră plasate în jurul capetelor copiilor morți, lucru făcut, probabil, chiar în momentul înmormântării.

Antropologul Sara Juengst, autor principal al studiului și profesor asistent la Universitatea din Carolina de Nord, a spus că ea și colegii săi au fost „destul de surprinși” de descoperire, deși nu fusese prezentă când s-au făcut săpăturile, conform Science Alert.

Acestea au fost conduse de coautorul studiului, Richard Lunniss, arheolog la Universidad Tecnica de Manabi, din Ecuador. În timpul săpăturilor, Lunniss „și-a dat imediat seama că era vorba de două straturi de craniu”.

Pentru a conserva scheletele, Lunniss le-a ridicat de la fața locului cu tot cu solul din jurul osemintelor.

„Când am analizat rămășițele, în 2017, am terminat excavarea lor în laborator, ceea ce ne-a ajutat să facem descoperiri mai detaliate legate de vârsta indivizilor și a craniilor”, a spus Juengst.

Potrivit lucrării, niciunul dintre morminte nu fusese deranjat înainte de săpături și toate craniile examinate erau bine conservate, având semnele firești de degradare.

Craniile exterioare folosite drept coifuri aveau muchii drepte, ceea ce indică faptul că fuseseră „cioplite” în mod deliberat, deși s-a găsit o singură urmă de tăietură.

Primul copil, numit „scheletul 370”, avea în jur de 18 luni în momentul morții și i s-a montat un craniu aparținând unui copil cu vârsta între patru și 12 ani. Al doilea copil, „scheletul 339”, avea între șase și nouă luni în momentul morții și i se montase un craniu aparținându-i unui copil cu vârsta de până la 12 ani.

Scheletele celor doi copii nu purtau semne ale vreunei traume fizice, iar sexul lor nu a putut fi stabilit. Ambele cranii „aveau țesut moale pe ele” când au fost montate pe capetele copiilor, potrivit lucrării.

În ambele cazuri, craniile au fost montate strâns pe capetele copiilor. În cazul scheletului 370, craniul a fost poziționat astfel încât ochii copilului „să privească prin calota craniană”, potrivit lucrării.

Faptul că cele două cranii-coifuri fuseseră făcute din craniile unor copii i s-a părut lui Juengst a fi „un lucru foarte ciudat”. Craniile care aparțineau adulților „erau manipulate în diferite feluri în Anzii perioadei prehispanice, însă craniile de copii au fost mult mai rar folosite în astfel de scopuri.”

Savanții nu au putut găsi rămășițele copiilor de la care proveneau craniile și nici nu au reușit să înțeleagă în întregime natura exactă a acestui ritual funerar, care includea depozitarea de obiecte în jurul cadavrelor, cum ar fi bucăți de craniu, figurine de piatră și alte bunuri.

Craniile-coifuri și bucățile de craniu ar fi putut avea rolul de a proteja sau de „a oferi putere” copiilor în viața de apoi. Indigenii considerau că micuții aveau suflete pe care le percepeau ca fiind „presociale” și „sălbatice”, potrivit lucrării.

În alte contexte ritualice, copiii erau considerați de multe grupuri sud-americane ca având o importanță specială. Un sit din secolul XV aflat în Peru conține rămășițele a aproximativ 140 de copii sacrificați. În cazul de față, nu există dovezi că micuții ar fi fost sacrificați, „însă copiii erau cu siguranță importanți în momentele de criză”, spune Juengst.

În situl din Salango, tumulii funerari au fost descoperiți deasupra unui strat de cenușă vulcanică, iar aceasta ar putea avea legătură cu o erupție survenită în munți a cărei consecință ar fi putut fi o criză alimentară.

Totuși, este nevoie de mai multe cercetări pentru a confirma aceste speculații. Montarea craniilor pe capetele copiilor poate părea un act barbar sau grotesc, însă Juengst spune că trebuie să renunțăm la perspectiva noastră de oameni moderni.

„Le-aș aminti oamenilor moderni care sunt oripilați de aceste descoperiri că ideile noastre referitoare la moarte se bazează pe perspectivele medicale, religioase și filosofice moderne”, a declarat Juengst pentru Gizmodo.

„Indigenii Guangala aveau propria lor concepție despre cosmos, despre viața de după moarte și despre semnificația corpului uman. De obicei, nu ne place să manipulăm cadavre, însă există în întreaga lume culturi care nu au o astfel de aversiune – trebuie să privim lucrurile în contextul lor pe cât posibil și să nu implicăm în analiză concepțiile noastre despre bine și rău”, a completat arheologul.

Într-adevăr, motivele din spatele acestui ritual funerar sunt, probabil, mult mai sofisticate decât ar părea la o primă vedere. După cum spune și Juengst, trebuie să avem o perspectivă înțelegătoare în privința popoarelor antice și a motivațiilor lor.