Sclavii albi din Berberia, povestea europenilor răpiți de africani

Tragedia comerțului transatlantic cu sclavi africani, care s-a desfășurat între secolele XVI și XIX, a primit multă atenție și a fost larg condamnată. Cam în aceeași perioadă, însă, în Marea Mediterană se desfășura un comerț cu ființe umane la fel de detestabil.

Se estimează că în jur de 1.25 milioane de europeni au fost transformați în sclavi de către corsarii berberi, iar viețile victimelor au fost la fel de lamentabile precum cele ale sclavilor africani.

Foto: Pinterest

Aceste victime sunt cunoscute drept „sclavii albi din Berberia” (sau „Barbaria”, nume derivat de la grupul etnic nord-african al berberilor). Sclavia este unul dintre cele mai vechi tipuri de comerț practicate de oameni.

Primele documentări referitoare la comerțul cu sclavi datează din perioada Codului lui Hammurabi, alcătuit în Babilon, în secolul XVIII î.e.n.

Oameni din fiecare cultură, civilizație și religie majoră au devenit sclavi sau au transformat alți oameni în sclavi.

Totuși, s-a acordat relativ puțină atenție comerțului cu sclavi înfloritor care era desfășurat de pirați sau corsari pe coasta Berberiei (cum era numită de europeni la acea vreme), în Maroc, Algeria, Tunisia și Libia, începând în jurul anului 1600, potrivit Ancient Origins.

Fără să le ajungă faptul că atacau vasele și marinarii, corsarii întreprindeau uneori raiduri în orașele de coastă din  Italia, Franța, Spania, Portugalia, Anglia, Irlanda și chiar și în locuri îndepărtate, precum Țările de Jos sau Islanda.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Debarcau pe plajele nepăzite și atacau satele pe întuneric, capturând victime. De exemplu, aproape toți locuitorii satului irlandez Baltimore au fost luați prizonieri în 1631.

Drept rezultat al acestei amenințări, multe orașe de coastă din Mediterană au fost abandonate de locuitorii lor până în secolul XIX.

Jefuirea satului Baltimore

După cum amintește revista History Ireland, raidul întreprins asupra localității Baltimore, pe coasta de sud-vest a Irlandei, este una dintre cele mai îngrozitoare acțiuni ale piraților berberi.

Pe 20 iunie 1631, la ora 2 dimineața, peste 200 de corsari înarmați cu muschete, bare de fier și torțe au debarcat pe țărm și s-au răspândit în tăcere, așteptând în fața ușilor căsuțelor de pe țărm și ale caselor din sat.

O licitație de sclavi, gravură din „Historie van Barbaryan en des zelfs Zee-Roovers”, de Pierre Dan (Amsterdam, 1684). Sclavii erau prezentați publicului, înlănțuiți și aproape goi, în timp ce potențialii cumpărători inspectau marfa. Foto: History Ireland

Când s-a dat semnalul, au intrat brusc în case, trăgându-i pe locuitori din paturile lor. 20 de bărbați, 33 de femei și 54 de copii au fost duși la vase și au făcut o călătorie lungă până înapoi în Alger.

La sosire, cetățenii din Baltimore au fost duși în niște adăposturi pentru sclavi, după care au fost expuși în fața potențialilor cumpărători, înlănțuiți și aproape goi.

De obicei, bărbații erau folosiți la muncă și femeile drept sclave sexuale, în timp ce copiii erau adeseori crescuți ca musulmani, făcând, în cele din urmă, parte din trupele de sclavi ale armatei otomane.

Ascensiunea corsarilor berberi

Comerțul berber cu sclavi este adeseori înfățișat ca fiind compus din musulmani care capturau creștini albi, după cum se vede în acest tablou, însă această reprezentare nu este cu totul exactă. Foto: Wikmedia

În secolele XIII și XIV, pirații creștini, proveniți în principal din Catalunia și Sicilia, dominau mările, constituind o amenințare constantă la adresa negustorilor.

Abia după expansiunea Imperiului Otoman în secolul XV pirații berberi au devenit o amenințare la adresa vaselor creștine.

În jurul anului 1600, pirații europeni au adus pe coasta berberă tehnici avansate de navigare și de construcție de vase, ceea ce le-a permis corsarilor să-și extindă operațiunile în Oceanul Atlantic. Raidurile au ajuns la apogeu la mijlocul secolului XVII.

Comerțul berber cu sclavi este adeseori prezentat ca fiind opera unor musulmani care capturau creștini, însă această reprezentare este mult prea simplistă.

O piață de sclavi din Zabid, Yemen, 1237. Suma obținută de vânzător depindea de abilitățile sclavului, la care se adaugă o estimare a sumei de răscumpărare a celui ținut în captivitate. Foto: History Ireland

În realitate, corsarilor nu le păsa de rasa sau religia celor capturați. Sclavii din Berberia puteau fi albi, negri sau mulatri, catolici, protestanți, ortodocși, evrei sau musulmani.

Iar corsarii nu erau cu toții musulmani – corsarii englezi și olandezi explorau și ei apele tulburi într-o epocă în care prietenii puteau deveni inamici și inamicii prieteni într-o singură clipă.

Viața ca sclav al berberilor

Cel mai greu pentru un sclav era să sfârșească la vâsle, pe galere. Foto: Wikimedia

Sclavii capturați de pirații berberi aveau un viitor sumbru. Mulți mureau pe vase în timpul călătoriei spre nordul Africii din cauza bolilor sau a lipsei de mâncare și apă.

Supraviețuitorii erau duși în piețele de sclavi unde cumpărătorii îi inspectau înainte de a fi vânduți la licitație.  După ce erau cumpărați, sclavii erau puși la muncă în diferite modalități.

De obicei, bărbații erau supuși la muncă fizică grea, cum ar fi munca în construcții, în timp ce femeile erau folosite la muncile casei sau drept sclave sexuale.

Noaptea, sclavii erau închiși în închisori numite „bagnios”, care erau adeseori supraîncălzite și supraaglomerate. Însă cea mai rea soartă posibilă pentru un sclav era să fie trimis la vâsle, pe galere.

Vâslașii erau înlănțuiți și nu aveau voie să-și părăsească postul. Mâncatul, dormitul, defecarea și urinatul se desfășurau în locul în care erau înlănțuiți. Sclavii care nu vâsleau suficient de bine erau biciuiți pe spinarea goală.

Sfârșitul corsarilor berberi

Foto: Wikimedia

Activitatea corsarilor a început să scadă spre finalul secolului XVII, pe măsură ce flotele europene deveneau tot mai puternice. Însă abia în primii ani ai secolului XIX, SUA și unele țări europene au început să lupte mai cu fervoare împotriva piraților berberi.

Alger a fost bombardat frecvent de francezi, spanioli și americani la începutul secolului XIX.

În cele din urmă, după un raid anglo-olandez îndreptat împotriva orașului Alger în 1816, corsarii au fost obligați să accepte termeni care includeau încetarea practicii de a transforma creștinii în sclavi, cu toate că comerțul cu sclavi non-europeni a fost lăsat să continue.

Ocazional, au mai avut loc incidente până când englezii au desfășurat un nou raid în Alger în 1824. În cele din urmă, francezii au invadat Alger în 1830 și l-au transformat în colonie.

Tunisia a fost și ea invadată de Franța în 1881. Tripoli a revenit sub control otoman direct în 1835, după care a căzut în mâinile italienilor în urma Războiului Italo-Turc din 1911-1212.

Comerțul cu sclavi de pe coasta berberă a încetat după ce guvernele europene au adoptat legi care prevedeau emanciparea sclavilor.


Dacă ți s-a părut interesant acest subiect, citește și:

Ca să știi mai mult

Fost sclav, aboliționist înflăcărat, scriitor strălucitor, redactor de ziar și orator plin de elocvență, ale cărui discursuri au aprins cauza aboliționismului, Frederick Douglass (1818–1895) a avut o viață uluitoare. Copilăria și tinerețea i-au fost dominate de abuzuri fizice, de lipsuri și tragedii, dar printr-o tărie de caracter rar întâlnită, Douglass a reușit să depășească aceste obstacole pentru a deveni un reprezentant de frunte al semenilor săi. În „Viața unui sclav american”, care reprezintă cea mai citită și mai citată dintre operele sale, Douglass oferă descrieri explicite ale propriei copilării și ale experiențelor înfiorătoare din perioada sclaviei, precum și o relatare incitantă a evadării sale dramatice din Sudul sclavagist.

Comandă cartea „Viața unui sclav american” pe Cărturești, Elefant sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Un comentariu la „Sclavii albi din Berberia, povestea europenilor răpiți de africani”

  1. Și azi se practică sclavia, dar este numită altfel ( la produs) …fetele mai mult sau mai puțin minore, băgate la stradă, nu cumva sunt sclave sexuale?…plus alte relatări de diasporeni exploatați la muncă, badante, etc…bine,bine definiția sclavului este alta, dar atâta timp cât ai fost plătit cu un euro pe zi, nu este sclavie ptr. că sclavul nu este plătit. Dar oare chiar acel euro pe zi face așa de mare diferență?

    Răspunde

Lasă un comentariu