Savanții care au murit de foame în timp ce apărau un depozit de mâncare

Asediul de 900 de zile asupra Leningradului, în Al Doilea Război Mondial, a fost unul dintre cele mai înspăimântătoare asedii din istoria modernă.

Planul lui Hitler era să blocheze toate rutele de aprovizionare a orașului cu două milioane de locuitori și să lase natura să își urmeze cursul.

Institutul Vavilov de Industrie a Plantelor. Foto: Akimov Igor / Shutterstock

„Leningrad trebuie să moară de foame”, a declarat Hitler într-un discurs susținut la München la 8 noiembrie 1941.

În iarna următoare, sute de mii de localnici au murit de foame. Oamenii au încercat în zadar să rămână în viață mâncând rumeguș.

Unii au murit congelați pe străzi în timp ce încercau să străbată câțiva kilometri până la chioșcurile de distribuție a alimentelor, în condiții de ger la -30° Celsius. Alții au recurs la canibalism.

Nikolai Vavilov în 1933. Foto: Wikimedia

În timp ce armata germană avansa, jefuind și distrugând orice era de valoare, un grup de botaniști ruși s-a baricadat în depozitul Institutului Vavilov de Industrie a Plantelor cu o colecție prețioasă de semințe și plante comestibile.

Această colecție, care conținea semințe de la aproape 200.000 de soiuri de plante, din care aproximativ un sfert erau comestibile, a constituit unul dintre cele mai mari depozite ale diversității genetice a culturilor alimentare din lume, conform Amusing Planet.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

În depozit se găseau cantități însemnate de orez, grâu, porumb, fasole și cartofi, suficient pentru ca botaniștii să poată supraviețui de-a lungul celor mai negre zile ale asediului.

Însă oamenii de știință nu s-au baricadat în seiful cu semințe pentru a-și salva viața, ci mai degrabă pentru a proteja aceste plante de naziști și de oamenii înfometați care bântuiau străzile căutând disperați ceva de mâncare.

Colecția umplea 16 camere, în care nimeni nu avea voie să rămână singur. Muncitorii păzeau depozitul în schimburi, amorțiți de frig și emaciați de foame.

Pe măsură ce asediul continua, acești oameni au început să moară de foame unul câte unul, dar rezerva a rămas intactă.

În ianuarie 1942, Alexander Sciukin, specialist în arahide, a murit la masa lui de scris. Botanistul Dmitri Ivanov a murit și el înfometat, în timp ce era înconjurat de câteva mii de pachete de orez pe care le păzea.

Exemplare colectate de Nikolai Vavilov afișate la Institutul Vavilov de Industrie a Plantelor Vavilov. Foto: Petr Kosina / Flickr

Până la sfârșitul asediului, în primăvara anului 1944, nouă dintre ei muriseră de foame păzind rezerva de hrană. Multe dintre culturile pe care le consumăm astăzi provin din încrucișarea cu soiuri pe care oamenii de știință le-au salvat de la distrugere.

Cine a fost Nikolai Vavilov

Banca de semințe pe care oamenii de știință sovietici au protejat-o până când au murit a fost una dintre primele de felul său.

A fost înființată în 1926 de cel mai de seamă botanist și genetician rus, „cel mai mare explorator de plante din lume”, Nikolai Vavilov.

Se spunea despre el că a adunat mai multe semințe, tuberculi și fructe din întreaga lume decât orice persoană din istoria omenirii.

Nikolai Vavilov a fost printre primii oameni de știință care au prevăzut dispariția diversității plantelor și a recunoscut impactul potențial catastrofal care l-ar avea acest fenomen asupra producției alimentare.

Provenind dintr-un sat sărac, afectat de eșecurile repetate ale culturilor și de raționalizarea alimentelor, Vavilov a fost obsedat de la o vârstă fragedă să pună punct foametei în ​​Rusia natală și în lume.

În prima parte a secolului XX, între cele două războaie mondiale, Vavilov a călătorit pe cinci continente, vizitând 64 de țări în total, colectând soiuri de plante și exemplare de culturi alimentare.

Fotografia lui Nikolai Vavilov în calitate de deținut. Câteva cicatrici profunde de pe obrazul drept indică bătăile severe suportate de omul de știință din închisoare. Foto: Wikimedia

A învățat 15 limbi pentru a putea vorbi nemijlocit cu agricultori din toată lumea. După aproape un deceniu în care a făcut sute de călătorii, Vavilov a fondat Stația Experimentală Pavlovsk ca parte a Institutului de Industrie a Plantelor din Leningrad, azi Sankt Petersburg.

În timp ce Vavilov colecta plante și construia o bancă de semințe pentru a păstra diversitatea alimentară pentru generațiile viitoare, un tânăr agronom necunoscut, Trofim Lîsenko, era anunțat de mașina de propagandă sovietică drept un geniu care a dezvoltat o tehnică agricolă nouă, revoluționară, care avea să scape poporul rus de foame.

În realitate, tehnica lui Lîsenko, ce presupunea expunerea plantelor la frig intens pentru a le forța să înflorească primăvara, era cunoscută încă din anii 1850 sub numele de vernalizare.

De asemenea, se știa că vernalizarea dădea producții puțin mai mari, dar în niciun caz de trei sau patru ori mai mari, așa cum afirma Lîsenko.

Lîsenko mai afirma că adaptarea la frig putea fi transmisă de plante generațiilor următoare și culturilor vecine (tot așa cum comunismul putea fi transmis de la un popor la altul). Fiind un oportunist politic, Lîsenko a intrat rapid în grațiile lui Iosif Stalin.

Cu sprijinul mass-media sovietice, care i-au umflat succesele și i-au trecut sub tăcere eșecurile, Lîsenko a început să inventeze date experimentale pentru a-și susține teoriile, denunțând pe oricine îndrăznea să se îndoiască de metodele sale.

Din 1934 până în 1940, sub admonestările lui Lîsenko și cu aprobarea lui Stalin, peste 3.000 de biologi și geneticieni au fost închiși, concediați sau executați pentru încercarea de a i se opune lui Lîsenko.

Trofim Lîsenko. Foto: Wikimedia

În august 1940, Vavilov colecta semințe în zonele de frontieră ale URSS, când a fost ridicat cu o mașină a KGB. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare într-un gulag sovietic.

După mai bine de un an și jumătate în care a mâncat doar varză congelată și făină mucegăită, Nikolai Vavilov – omul care și-a petrecut 50 de ani din viață încercând să pună capăt foametei – a murit de foame.

Stația Experimentală Pavlovsk are acum peste 325.000 de mostre de semințe, inclusiv cea mai mare colecție de fructe și fructe de pădure din lume.

Exemplare colectate de Nikolai Vavilov afișate la Institutul Vavilov de Industrie a Plantelo. Foto: Petr Kosina / Flickr

Acestea includ aproape o mie de soiuri de căpșuni, aproximativ 600 de tipuri de mere și mai mult de o sută de soiuri de coacăze, cireșe, prune și zmeură.

Aproximativ 90% dintre exemplarele din această colecție nu se regăsesc în alte colecții științifice din lume. Astăzi, este doar una dintre cele 1.400 de bănci de semințe din întreaga lume, cea mai mare fiind Svalbard Global Seed Vault, situată pe insula norvegiană Spitsbergen, la aproximativ 1.000 de kilometri de Polul Nord.


Distribuie:

Citește în continuare

Un comentariu la „Savanții care au murit de foame în timp ce apărau un depozit de mâncare”

  1. Stai sa comentez si eu ceva 🙂
    Chiar daca nu putem evolua in mod natural, asemenea vieti si sfarsituri tragice ale unor mari si adevarati oameni de stiinta ar trebui sa ne inspire intr-o anumita directie si anume ”cine poate, oase roade” adica nu ajuta omenirea fiindca e sinucigasa ci daca poti, cerceteaza doar pentru tine si pentru cei la care tii si imparte cu ei. Atat 🙂

    Răspunde

Lasă un comentariu