fbpx

Un șarpe cu trei ochi a fost descoperit într-un oraș din Australia

În Australia, șerpii sunt peste tot, pe plajă, pe stradă, îți pot intra în mașină și în casă. Însă acest șarpe cu trei ochi, descoperit în zona de nord a țării, este cu totul special.

Reptila a fost descoperită de rangeri lângă orășelul Humpty Doo, la ieșire din Darwin. Acest piton covor (Morelia spilota variegata) avea trei ochi perfect funcționali. Cel de-al treilea organ vizual poate fi observat în imagini printre solzii de pe frunte.

Șarpele cu trei ochi. Foto: Northern Territory Parks and Wildlife

Din când în când, în sălbăticie sunt descoperiți șerpi cu bicefalie (care au două capete), însă rangerii nu cred că este vorba de așa ceva în cazul de față. Unele specii de broaște, pești și reptile (dar nu și șerpii) au un al treilea ochi pe cap – denumit ochi parietal -, dar acest organ percepe doar umbre.

Radiografiile au dezvăluit faptul că șarpele Monty (așa cum l-au poreclit rangerii) nu avea două capete unite, ci un craniu prevăzut cu o orbită oculară în plus, care îi oferea pitonului vedere pe verticală.

„Credem că ochiul s-a dezvoltat foarte devreme în timpul stadiului embrionar al dezvoltării. Este puțin probabil că aceasta se datorează factorilor de mediu și este aproape sigur că este un fenomen natural, dat fiind faptul că reptilele cu malformații sunt destul de comune”, explică într-o postare pe Facebook administrația Northern Territory Parks and Wildlife.

Probabil că cel de-al treilea ochi i-a conferit unele avantaje lui Monty în timpul vieții (cum ar fi depistarea amenințărilor venite de sus), însă, până la urmă, i-a adus sfârșitul. Șarpele a fost descoperit în martie 2019 și a murit la sfârșitul lunii aprilie.

Cel de-al treilea ochi al reptilei era perfect funcțional. Foto: Northern Territory Parks and Wildlife

„Este remarcabil că a supraviețuit atâta timp în sălbăticie cu această diformitate. Înainte de moarte, întâmpina dificultăți atunci când încerca să se hrănească”, a declarat pentru NT News Ray Chatto, ranger local.


În continuare, vezi cum arată șarpele care injectează venin fără să deschidă gura, apoi descoperă 15 curiozități despre șerpi sau citește despre dependentul de venin, omul care se lasă mușcat de șerpi.

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>