Sarah Rector, negresa declarată albă datorită averii sale impresionante

Sclavia a fost o parte integrantă a economiei nord-americane. Mulți fermieri erau dependenți de munca sclavilor și numeroși oameni de afaceri investeau în acestă afacere inumană.

Chiar dacă la 1 ianuarie 1863 președintele Abraham Lincoln a emis oficial Proclamația de Emancipare, documentul care a dus la eliberarea milioanelor de sclavi din America, americanii albi încă erau oripilați de ideea că negrii puteau ajunge în poziții de putere.

sarah-rector
Sarah Rector. Foto: Pinterest

În aceste condiții, nu este de mirare că atunci când o negresă adolescentă a devenit milionară peste noapte, a fost declarată albă din punct de vedere legal.

Majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată de Sarah Rector. Cazul ei a fost unul aparte, deoarece aceasta a devenit uimitor de bogată datorită faptului că pe terenul pe care-l deținea (și care îi fusese acordat deoarece provenea dintr-o familie de foști sclavi) au fost găsite zăcăminte de petrol.

Popularitatea ei a crescut considerabil, fiind curtată de tot felul de bărbați, chiar dacă avea numai 12 ani.

Terenul pe care l-a primit Sarah Rector valora o avere

jim crow
Personajul Jim Crow. Numele lui a ajuns să fie echivalent cu „negru”. Foto: Wikimedia

Născută în 1902, Sarah se trăgea din foști sclavi și avea legături de sânge cu membri ai tribului de băștinași americani Creek. După Războiul Civil American, bunicii ei au fost eliberați din sclavie și au primit o serie de drepturi și recompense.

În temeiul unui tratat din 1866 dintre Statele Unite și cinci triburi amerindiene, sclavii eliberați (inclusiv copiii) au primit parcele de teren, câte 64 de hectare fiecare. Sarah a primit un teren evaluat la 556 de dolari.

Totuși, foștii sclavi nu primeau cel mai bun teren. Practic, terenul pe care micuța Sarah Rector l-a primit se afla la 96 de kilometri distanță de locul unde care locuia, pământul fiind considerat nepotrivit pentru agricultură.

Mai mult decât atât, pentru că familia Rector era săracă și nu putea să plătească impozitul anual pentru pământ – de 30 de dolari –, terenul lui Sarah a fost pe punctul de a fi confiscat de stat. Nimeni, însă, nu știa că terenul valora o avere.

Când s-a descoperit că în subsol se afla un uriaș zăcământ de petrol, Sarah Rector a devenit milionară peste noapte, iar acest lucru i-a făcut pe oficialii din Oklahoma să o declare persoană albă.

Acest lucru ii permitea fetei să evite prevederile așa-ziselor legi Jim Crow (numite după o celebră caricatură de epocă), care le interzicea negrilor accesul la privilegiile albilor.

Sarah Rector primea 300 de dolari pe zi

După ce familia fetei a concesionat terenul companiei Standard Oil, în 1911, iar lucrările pentru exploatarea petrolului au fost demarate, Sarah a ajuns să primească 300 de dolari pe zi, o sumă fabuloasă pentru acele vremuri.

Totuși, pentru că nu se „cădea” ca un copil descendent de sclavi să primească atât de mulți bani, autoritățile i-au atribuit fetei un tutore alb care să-i supravegheze bunurile.

sarah-rector
Sarah Rector după ce a devenit „albă”. Foto: Pinterest

Cu toate că sistemul era corupt și mulți dintre așa-zișii tutori le furau banii oamenilor pe care ar fi trebuit să îi ajute, din fericire, Sarah Rector a avut parte de un administrator corect.

Potrivit unui articol din ziarul Denver Star, impozitele pe venit ale micuței Sarah au fost cele mai mari din tot statul Oklahoma, luând în calcul profitul ei anual. În plus, fata a avut parte de o educație aleasă, iar la vârsta de 18 ani deja acumulase o avere considerabilă.

Atrași de averea ei, bărbați din toate colțurile țării au început să o curteze pe Sarah. La 18 ani, Sarah Rector deținea o cafenea, o pensiune, o brutărie, 809 hectare de teren și avea acțiuni la mai multe companii. Sarah a știut să se bucure de avere; îi plăcea să cheltuiască bani pe haine și mașini.

După ce familia Rector s-a mutat în Kansas City, Sarah a cumpărat o casă în oraș, cunoscută chiar și astăzi sub numele de Rector House sau Rector Mansion.

Sarah Rector a murit la 22 iulie 1967, la vârsta de 65 de ani, intrând în istorie ca „negresa declarată albă datorită averii sale impresionante”.

Ca să știi mai mult, citește „Viața unui sclav american”

Fost sclav, aboliționist înflăcărat, scriitor strălucitor, redactor de ziar și orator plin de elocvență, ale cărui discursuri au aprins cauza aboliționismului, Frederick Douglass (1818–1895) a avut o viață uluitoare. Copilăria și tinerețea i-au fost dominate de abuzuri fizice, de lipsuri și tragedii, dar printr-o tărie de caracter rar întâlnită, Douglass a reușit să depășească aceste obstacole pentru a deveni un reprezentant de frunte al semenilor săi. În „Viața unui sclav american”, care reprezintă cea mai citită și mai citată dintre operele sale, Douglass oferă descrieri explicite ale propriei copilării și ale experiențelor înfiorătoare din perioada sclaviei, precum și o relatare incitantă a evadării sale dramatice din Sudul sclavagist.

„Viața unui sclav american” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu