Moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar a plecat de la Viena pentru a merge la castelul de vânătoare imperial, Mayerling. Baroneasa Marie Vetsera, în vârstă de 17 ani, a venit fără a fi fost anunţată.
Este posibil ca moartea celor doi din acea noapte să fi fost rezultatul unui pact de sinucidere. „Să nu laşi pe nimeni să intre în camera mea, nici chiar pe împărat“, i-a spus arhiducele Rudolf valetului său înainte de a se închide în dormitor cu puţin înainte de ora 2, miercuri, 30 ianuarie 1889.
Servitorul a presupus că moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar nu dorea decât să rămână singur cu noua şi voluptuoasa lui amantă, baroneasa Marie Vetsera, în vârstă de 17 ani.
Cei doi sosiseră luni după-amiază la castelul Mayerling de lângă Viena. Prinţul moştenitor venise aici cu scopul declarat de a se destinde la vânătoare cu prietenul său, contele Hoyos, şi cumnatul său, prinţul de Coburg. Marie, de a cărei prezenţă ceilalţi oaspeţi ai castelului nu ştiau, fusese adusă în mare secret din capitală pentru un interludiu romantic.
La 6 şi jumătate dimineaţa, valetul a fost trezit din somn de către stăpânul său, care i-a spus că vrea să ia micul dejun peste o oră, după care s-a întors în dormitorul său. După ce a bătut în uşă, dar nu i s-a răspuns, valetul s-a speriat şi s-a adresat contelui Hoyos şi prinţului de Coburg. Când aceştia au poruncit să se spargă uşa, valetul a divulgat secretul: arhiducele Rudolf nu era singur în odaie, era cu Marie Vetsera.
O scenă de groază
Cu o secure, valetul a făcut o spărtură în uşă şi au văzut o scenă de groază. Arhiducele şi Marie zăceau morţi pe pat, complet îmbrăcaţi. Tânăra femeie avea în mână un trandafir; iubitul ei stătea în capul oaselor, aplecat spre o noptieră pe care se afla o oglindă. După ce o împuşcase în cap pe Marie, Rudolf se folosise de oglindă pentru a ţinti spre el. Sângele lor, amestecat pe cearşafuri, încă nu se uscase de tot.
Contele Hoyos a plecat imediat cu trăsura până la prima gară, a oprit un tren expres şi a ajuns la Viena la palat pe la 10 dimineaţa. Neavând curajul să-i mărturisească adevărul împăratului Franz Joseph, contele i-a spuse împărătesei Elisabeta că Marie s-a otrăvit şi se pare că şi prinţul moştenitor.
Transmisă apoi împăratului, aceasta a fost prima minciună într-o încercare zadarnică de a ascunde publicului adevărul şi de a salva monarhia de un scandal îngrozitor. Joi, 31 ianuarie, într-un chenar negru, un titlu de ziar ce ocupa toată lăţimea primei pagini anunţa că prinţul moştenitor a murit la vârsta de 30 de ani.
Întâi s-a spus că a fost un atac cerebral, apoi un infarct, şi în final o rană provocată accidental de o armă. Abia a doua zi s-a dat în vileag că Rudolf se sinucisese. Despre Marie Vetsera nu s-a spus nimic.
O dorinţă morbidă
Chipeşul prinţ nu dusese niciodată lipsă de companie feminină — nici înainte şi nici după căsătoria în 1881, la 23 de ani, cu prinţesa Ştefania, fiica regelui Belgiei. Tânăra de 16 ani, serioasă, urâţică, pe care i-o alesese tatăl său, era departe de a fi pe gustul lui Rudolf. Doi ani mai târziu s-a născut singurul lor copil, o fiică, ce nu putea moşteni tronul.
Ştefania, care se pare că se molipsise de sifilis de la soţul ei, nu putea să mai aibă copii. Cei doi trăiau în apartamente separate şi păstrau aparenţele cerute de eticheta de la Curte. Pierzându-se în băutură, droguri şi aventuri cu femei de moravuri uşoare, prinţul moştenitor a ajuns curând la o dorinţă morbidă de moarte.
Printre tinerele femei de care Rudolf se simţea atras era şi Mitzi Caspar. Dar când Rudolf i-a sugerat să încheie cu el un pact de sinucidere, Mitzi întâi a râs, iar apoi a refuzat categoric când şi-a dat seama că era vorba de ceva serios. Prinţul moştenitor, vizibil tulburat, a găsit o complice mai naivă în octombrie 1888.
Inelul prevestitor
Baroneasa Marie Vetsera era o frumuseţe brunetă de origine greacă şi cehă-austriacă, cu ochi adânci ascunşi de pleoape grele şi o gură mică, dar senzuală. Nu era un secret că avusese deja câţiva amanţi.
Baroneasa i-a fost prezentată lui Rudolf la curse pe 7 octombrie de prinţul de Wales, care cunoştea nenumărate femei tinere. O săptămână mai târziu, la sfatul contesei Wallersee-Larisch, la o premieră, ea a luat loc într-o lojă învecinată cu cea a prinţului. Până la sfârşitul lunii, cei doi avuseseră deja prima întâlnire.
Nu peste mult timp, contesa o conducea pe Marie în apartamentul prinţului moştenitor, ambele doamne ascunzându-şi chipurile în şaluri cu pene pentru a nu fi recunoscute. Într-o zi pe când aştepta în biroul lui Rudolf, Marie se surprinse privind ţintă un revolver aflat pe masă lângă un craniu. Luase în mână craniul să-l privească mai îndeaproape, când a intrat Rudolf.
Văzând îngrijorarea din ochii lui, i-a spus că nu îi era frică de moarte. La mijlocul lui noiembrie, prinţul îi dărui un inel de fier gravat cu literele ILVBIDT; iniţialele de la „In Liebe Vereint Bis In Den Tod“ („Prin dragoste uniţi în moarte“). Ea a pus inelul pe un lanţ şi îl purta la gât, dar ascuns în corsajul rochiilor.
Marie îi scria fostei sale guvernante: „Dacă aş putea să îmi dau viaţa ca să îl fac fericit, aş fi bucuroasă să o fac, pentru că nu pun preţ pe viaţa mea. De fapt chiar adăuga că făcuseră un pact. „După câteva ore fericite într-un loc neştiut de nimeni, vom păşi împreună în moarte.“
Trădare în familia imperială?
Aventura prinţului moştenitor cu seducătoarea baroneasă s-a consumat, dacă ar fi să dăm crezare celor scrise de Marie guvernantei sale, abia la 13 ianuarie 1889. Încântată, tânăra a comandat imediat pentru Rudolf un port-ţigaret de aur, gravat cu memorabila dată şi cuvintele „recunoştinţă destinului“.
Rudolf fusese foarte ocupat în ultimele două săptămâni, dar oricât de târziu se termina o recepţie, aproape în fiecare dimineaţă se trezea devreme ca să meargă la vânătoare în împrejurimi. A găsit timp şi să editeze al doilea volum din istoria ilustrată a Monarhiei Dualiste şi să corespondeze cu prieteni unguri care se opuneau preponderenţei austriece a imperiului.
Se vorbise în trecut ca Rudolf să devină regele unei Ungarii separate, iar împăratul supraveghea atent activităţile potenţial subversive ale fiului său. La 26 ianuarie a avut loc o întâlnire furtunoasă între cei doi.
Se pare că spiritele s-au încins când Franz Joseph i-a reproşat fiului său viaţa destrăbălată pe care o ducea. Sau poate că împăratul voia doar să se intereseze de căsătoria nereuşită cu Ştefania: aflase că fiul său sondează terenul la Vatican pentru a obţine o anulare.
E posibil să se fi gândit cu adevărat să se recăsătorească cu o aventurieră ca Maria Vetsera? Inevitabil, s-a ajuns la politică şi la cochetările periculoase ale fiului său cu separatiştii unguri. O doamnă de onoare a Ştefaniei care l-a văzut pe Rudolf în acea zi a spus că era îngrozitor de abătut şi complet pierdut, iar mâna îi tremura vizibil. Un servitor i-a spus că la sfârşitul întâlnirii împăratul îi strigase furios: „Nu eşti demn să-mi urmezi la tron!“
Întâlnirea fatală de la Mayerling
Totuşi, la sfârşitul săptămânii, sâmbătă, Rudolf a fost prezent la dineul de la palat în onoarea zilei de naştere a împăratului german şi duminică la recepţia de la ambasada Germaniei. Într-un moment tensionat şi penibil la această recepţie, Marie Vetsera i-a fost prezentată prinţesei moştenitoare Ştefania.
Ea a surprins asistenţa lăsând să treacă ceva timp până când a făcut cuvenita reverenţă. După recepţie, Rudolf s-a dus la Mitzi Caspar şi a rămas cu ea până la 3 dimineaţa. I-a spus că în ziua aceea se va duce la vânătoare, pentru ultima oară. Când şi-a luat rămas bun, i-a făcut semnul crucii pe frunte.
Mai târziu, în cursul dimineţii de luni, 28 ianuarie, două trăsuri au plecat din Viena pe acelaşi drum, dar la interval de o jumătate de oră. În prima de afla Marie Vetsera, iar în a doua, Rudolf, urmat discret de un detaşament al poliţiei secrete.
Trăsura prinţului a încetinit când a ajuns în pădure, iar Rudolf a sărit afară şi s-a ascuns printre copaci. Când trăsura lui s-a întors spre Viena, poliţiştii au pornit după ea. Rudolf a mers prin pădure până la un han închis pe timpul iernii, unde îl aşteptau Marie Vetsera şi trăsura. Amuzându-se că i-au păcălit pe poliţişti, cei doi s-au îndreptat spre Mayerling, unde au ajuns pe înserat.
Marţi dimineaţa au sosit oaspeţii de vânătoare ai prinţului, dar ei nu ştiau de prezenţa baronesei. Rudolf, prefăcându-se răcit, s-a scuzat şi nu a mers la vânătoare în acea zi. Prinţul moştenitor a luat cina cu prietenii săi, care s-au retras pe la 9 seara. Curând după aceea, a apărut Marie Vetsera şi a cerut să i se servească imediat cina. Au petrecut aparent fericiţi până miercuri în zori, iar apoi s-au retras în dormitor.
Motivul
Prinţul moştenitor a lăsat mai multe scrisori de adio -— mamei sale, soţiei sale, lui Mitzi Caspar, valetului său. În nici una nu a motivat în vreun fel pactul de sinucidere. „Acum te-ai eliberat de prezenţa mea chinuitoare“, îi scrie Ştefaniei. „Privesc moartea în faţă cu seninătate, căci este singura cale prin care pot să îmi salvez reputaţia.“
A cerut să fie înmormântat alături de amanta sa la mănăstirea Heiligenkreuz din apropiere. Lui Franz Joseph, Rudolf nu i-a scris nimic. Poate că împăratul nu avea nevoie de nici o explicaţie. Toate motivele tragediei îi fuseseră dezvăluite cu doar patru zile în urmă, în ultima şi amara întâlnire dintre tată şi fiu.
Marie, înmormântată pe ascuns
Împăratul nu a aflat adevărata cauză a morţii fiului său decât joi dimineaţa, pe 31 ianuarie. După primul şoc, a luat două decizii prompte şi irevocabile, în ciuda oricăror obiecţii clericale, Rudolf va fi înmormântat creştineşte. De cadavrul Mariei Vetsera trebuia să se scape cât mai curând posibil; numele trebuia să dispară pentru totdeauna împreună cu trupul.
Pentru a nu da de bănuit că la Mayerling mai murise şi altcineva în afară de Rudolf, la castelul de vânătoare nu s-a trimis un dric, ci doi unchi de-ai Mariei s-au dus cu trăsura târziu în aceeaşi după-amiază să ia cadavrul.
Cu faţa spălată de sângele coagulat şi complet îmbrăcat cu pălărie şi palton, cadavrul a fost dus în poziţie verticală de la castel până la trăsură şi aşezat acolo între cei doi unchi. O coadă de mătură pusă sub rochie i-a menţinut spatele drept pe parcursul scurtei distanţe până la mănăstirea Heiligenkreuz, unde urma să fie înmormântată fără Rudolf.
Când s-a sfârşit înmormântarea secretă, ofiţerul însărcinat a trimis o telegramă codificată la Viena: „S-a făcut“. Nu a fost emis vreun certificat de deces; doar peste câteva săptămâni s-a consemnat în registrul de decese al parohiei.
Scăpând cumva vigilenţei cenzorului imperial, un ziar provincial a scris că baroneasa Vetsera a murit subit la Veneţia şi a fost înmormântată într-un cimitir al familiei în Boemia. Atâta vreme cât Franz Joseph era împăratul Austro-Ungariei, numele ei nu mai avea să apară vreodată tipărit pe teritoriul imperiului.
În niciun caz adevărul
Explicaţiile oficiale pentru moartea lui Rudolf s-au schimbat — de la atac cerebral la infarct, apoi la rănire accidentală provocată de o armă şi în final sinucidere într-un „acces acut de nebunie“ — Franz Joseph a rămas neclintit împotriva publicării întregii poveşti în presa din imperiul său. „Orice e mai bun decât adevărul“, a spus el.
amanta arhiducelui a aflat ca el va face o casatorie morganatica ( ea se visa regina) si l-a chemat la ultima intalnire….dupa ce au facut sex, l-a imbatat pe arhiduce si apoi i-a taiat organele genitale…. barbatul a luat un pistol si a impuscat-o, apoi s-a sinucis…. adevar ascund de casa regala…
Tragedia de la Mayerling a fost un subiect foarte „incendiar” între 1889 şi 1988, deci timp de 100 de ani, aproape anual au apărut cărţi, articole în presa austriacă şi internaţională, comentarii, cu acelaşi conţinut: „Prinţul Rudolf a fost asasinat. Nu a existat nici un suicid sentimental ci o dramă sângeroasă”.
În „Gazeta de Transilvania” se spunea că Josef Bratfisch – vizitiul care i-a dus pe îndrăgostiţi la Mayerling, ar fi dispărut apoi fără urmă, că un anume arhiduce Joan – martor se pare, ar fi fost obligat să plece cu nume schimbat Johann Orth, în Argentina, iar vaporul eşuând s-ar fi înecat, că tatăl baronesei Vetcera trăise ca pictor la Bucureşti… ca peste tot şi-n toate timpurile – presă de scandal. Dar, în unanimitate se excludea teoria suicidului.
Astfel, câteva exemple: în cotidianul „Neue Kronenzeitung“, între 11.3.-15.3. 1983 au apărut articole semnate de ultima împărăteasă – Zita, sub titlul: „Mayerling war Mord!“ (Mayerling a fost crimă). Subiectul era “fierbinte”, aşa încât din 1936 s-au turnat 6 filme, cu cei mai prestigioşi actori, ultimul – o coproducţie internaţională – în anul 2006. Emisiunea TV „Sehen und Hören“ din 1968, redactată de R. Staffen purta titlul: „Kronprinz wurde ermordet”. (prinţul moştenitor a fost omorât).