Considerat unul dintre cei mai buni piloți francezi din Primul Război Mondial, Roland Garros este asociat astăzi cu tenisul datorită turneului care îi poartă numele.

Dar Garros este renumit și pentru inventarea unui sistem revoluționar de mitraliere, pe care germanii l-au adaptat pentru pentru propriile lor avioane de vânătoare.

Când auzim numele Roland Garros, primul lucru care ne vine în minte este prestigiosul turneu de tenis de Mare Șlem care se joacă în fiecare an la Paris.

Deși ne-am putea gândi că este numele unei legende franceze a tenisului, precum René Lacoste sau Suzanne Lenglen, realitatea este radical diferită.

Eugène Adrien Roland Georges Garros, născut pe insula franceză Reunion, era pasionat de lumea aviației și a tenisului, un sport pe care îl iubea și îl practica.

Cu toate acestea, probabil că pilotul nu și-a imaginat niciodată că la ani de la moartea sa – avionul său a fost doborât la 5 octombrie 1918 – avea să devină deveni faimos datorită faptului că unul dintre cele mai renumite terenuri de tenis din lume avea să fie botezat cu numele său.

Asul necunoscut

Roland Garros era un bărbat cu o privire pătrunzătoare și purta o mustață aranjată după moda acelei epoci. A fost un om îndrăzneț, care de foarte tânăr a fost fascinat de noua mașină care încerca deja de câțiva ani să ocupe primul loc pe cer: avionul.

Era ceva la ordinea zilei să-l vezi pe Garros participând la întrecerile aeriene ale vremii.

Era atât de priceput la comenzile unui avion, încât în ​​1913 a devenit primul pilot care a traversat Mediterana, plecând din orașul francez Fréjus spre orașul tunisian Bizerte, unde a ajuns în mai puțin de șase ore.

Transformându-se într-un adevărat fenomen în țara sa, în 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, Garros nu a ezitat să se înroleze ca voluntar în forțele aeriene.

La început, avioanele militare erau folosite în misiuni de recunoaștere deoarece erau prea ușoare pentru a transporta armament.

Mai târziu, piloții au început să poarte arme personale, precum revolverele, cu care trăgeau asupra inamicului; dacă în avion exista și un copilot, acesta era înarmat cu o pușcă.

De asemenea, echipajele avioanelor foloseau mai multe metode de atac greu, inclusiv aruncarea de pietre sau cărămizi asupra inamicului. Lui Garros îi plăcea să zboare în avioane monoplan, mai agile în comparație cu biplanele mai fiabile, pe care le preferau majoritatea piloților.

Împreună cu inginerul Raymond Saulnier, aviatorul Rolan Garros a pus la punct un sistem de sincronizare a rafalelor mitralierei cu mișcările palelor elicei avionului, astfel încât mitraliera să poată fi montată în spatele elicei, iar inamicul să poată fi atacat mai ușor.

Un astfel de avion a fost capturat în teritoriul inamic în aprilie 1915, inspirându-l pe inginerul olandez Anthony Fokker să perfecționeze avioanele de luptă germane.

Evadarea lui Roland Garros

Anul 1914 a adus vestea că Garros a fost implicat în ceea ce era considerată prima bătălie aeriană din istoria lumii, când și-a lansat nava împotriva unui zeppelin care a ajuns să fie distrus cu tot echipajul său.

Inițial, s-a crezut că Garros a fost ucis în atac, dar vestea a fost rapid corectată de presă: pilotul supraviețuise și se afla în siguranță la Paris.

În realitate, însă, lucrurile nu s-au întâmplat așa: prima victorie aeriană împotriva unui zeppelin german avea să aibă loc abia în ​​iunie 1915, iar Garros nu a luat parte la luptă.

La 18 aprilie 1915, un proiectil tras de apărarea aeriană germană a lovit rezervorul de combustibil al avionului lui Garros, care a ajuns să cadă în spatele liniilor germane.

Garros nu a avut timp să-și distrugă complet aparatul înainte de a fi capturat, iar mitraliera și rotorul protejat au rămas intacte.

Avionul a fost dus într-un hangar, iar inginerii germani, conduși de Fokker, au reprodus mecanismul pentru propriul lor uz. Cu acest nou avantaj (mitraliera putea trage sincronizată cu elicea avionului), avioanele germane au început să dărâme mult mai ușor escadroanele aliate de pe cerul Franței.

După ce a petrecut trei ani ca prizonier într-un lagăr din Magdeburg (Germania) și de parcă ar fi fost personajul dintr-un film de război, Garros a reușit să scape din captivitate împreună cu un alt pilot, Anselme Marchal.

Înșelând gardienii, cei doi bărbați au pus mâna pe două uniforme și au fost confundați cu niște soldați germani, grație faptului că Marchal vorbea excelent germana.

După ce au traversat Olanda și au ajuns la Londra, Garros și însoțitorul său au fost primiți la Paris ca adevărați eroi.

De la cer la racheta de tenis

Cei trei ani de captivitate i-au degradat grav sănătatea, în special vederea: miopia sa latentă, care între timp devenise foarte supărătoare, îl obliga să poarte ochelari ca să poată să piloteze.

În pofida dorinței omului de stat francez George Clemenceau de a-l ține pe Garros la sol, ca parte a Statului Major, „Tigrul”, cum era supranumit aviatorul, a ales cerul.

Întors la lupta cu escadrilele germane, cu puțin înainte de a împlini 35 de ani (cu o lună înainte de sfârșitul războiului), pilotul francez și-a dat ultima suflare în avionul doborât de un Fokker D VII, pilotat – foarte probabil – de Herman Habich, un as al aviației germane.

Știrea a fost preluată de ziare cu titluri precum acesta:

„Garros rănit mortal: agenția Wolf spune că aviatorul francez Roland Garros, rănit mortal, a căzut în spatele liniilor germane pe 5 octombrie.”

În 1927, la nouă ani de la încheierea războiului, faimoșii jucători de tenis francezi cunoscuți sub numele de Muschetarii (René Lacoste, Henri Cochet, Jacques Brugnon și Jean Borotra) au câștigat Cupa Davis împotriva Statelor Unite, pe pământ american.

În mod curios, acea ispravă sportivă avea să aibă drept consecință readucerea în atenția publicului a pilotului francez.

După ce au fost înaintate cel puțin zece propuneri de proiecte pentru construirea unei arene de tenis care să găzduiască finala Cupei Davis din 1928 la Paris, câștigătorul a fost declarat un prieten al lui Roland Garros: jucătorul de rugby Emile Lesieur, renumit pentru realizarea primului eseu din istorie în Turneul celor 5 Națiuni.

Lesieur a pus o singură condiție: ca noul stadion, care urma să aibă  capacitatea de 10.000 de spectatori, să poarte numele pilotului francez.

În finala Cupei Davis din 1928, Franța a câștigat din nou și a făcut-o de două ori. Nu numai că a câștigat Cupa, dar s-a ales și cu un loc istoric, care găzduiește unul dintre cele mai faimoase și mai prestigioase turnee de tenis, Turneul Roland Garros.