VIDEO Ziua în care oamenii i-au învățat pe roboți să riposteze

Un video aparent banal, în care un câine-robot se luptă cu un om pentru a deschide o ușă, circulă de puțin timp pe Internet. La o primă vedere, acest video nu pare nimic senzațional. Dar el ridică o întrebare esențială: Ce se întâmplă când inginerii creează roboți care își impun „voința” în fața oamenilor?

„Câinele” din video-ul cu pricina este SpotMini, un robot de 30 de kilograme, care încape cu ușurință într-o casă sau într-un birou. Potrivit producătorului, compania Boston Dynamics, SpotMini are capacitatea de a ridica și manipula obiecte.

El este dotat cu o sumedenie de senzori, camere stereo, camere de adâncime, dar și un sistem de măsurare a inerției. Toate acestea contribuie la extraordinara mobilitate a robotului, care este capabil să facă mișcări complexe.

Un robot agil ca un animal

SpotMini
SpotMini este extrem de mobil și are o înfățișare de animal
Foto: bgr.com

Ce poate face SpotMini se vede foarte clar în videoclipul următor. În filmare, „câinele” încearcă să deschidă o ușă. De el se apropie un om, cu o crosă de hochei în mână.

Omul încearcă de mai multe ori să îndepărteze brațul robotului de clanța ușii, dar SpotMini se opune de fiecare dată. Până la urmă, voința robotului învinge, iar mașinăria reușește să deschidă ușa.

Pentru a-l împiedica să iasă pe ușă, omul îl prinde pe robot într-o lesă, de care trage cu putere. Surprinzător, SpotMini opune rezistență și câștigă „confruntarea”.

Robotul, menit a fi un asistent personal

Spre deosebire de alți roboți produși de Boston Dynamics, cum ar fi umanoidul Atlas, SpotMini nu este proiectat pentru a interveni în situații de dezastru. Se pare că SpotMini va îndeplini funcții lejere, fiind un soi de asistent al proprietarului său.

Pentru aceasta, el are nevoie de capacități pe care roboții de intervenție sau cei militari nu le pot îndeplini. Până acum, Boston Dynamics a demonstrat că SpotMini poate îndeplini următoarele sarcini: să urce scările, să se târască pe sub mese, să umple mașina de spălat vase, să arunce gunoiul și să aducă un pahar cu apă.

Dar, pe lângă toate aceste capacități extraordinare, demonstrația celor de la Boston Dynamics lasă să se întrevadă posibilitatea unor mașini capabile să opună rezistență și să acționeze pentru impunerea propriilor programe.

În acest context, deși pare exagerat, te poți întreba: Vor ajunge vreodată roboții mai inteligenți decât ne putem permite? Este posibil ca atributele cu care dotăm astăzi mașinile să se întoarcă în viitor împotriva noastră?

Te invităm să îți publici opinia în secțiunea dedicată comentariilor.

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

2 comentarii la „<mark>VIDEO</mark> Ziua în care oamenii i-au învățat pe roboți să riposteze”

  1. “Vor ajunge vreodată roboții mai inteligenți decât ne putem permite?”Destul de ambigua formularea acestei intrebari.Desigur ca exista un risc real,acela de a incarca un program cu potential periculos pentru siguranta unui om.La fel cum exista si posibilitatea ca un program foarte complex,in cazul unei “avarii” a unei virusari,sa duca la actiuni ce nu au fost anticipate.Asteptati sa se inmulteasca numarul masinilor autonome care circule pe drumuri publice si va veti convinge.

    Răspunde

Lasă un comentariu