În iulie 1940, în Al Doilea Război Mondial, între forțele aeriene britanice și cele germane s-a dat o mare bătălie. Armata nazistă, care invadase deja Belgia și Olanda, se afla și de cealaltă parte a Canalului Mânecii, controlând porturile franceze. Invazia Marii Britanii era iminentă.
Dar, după multe pierderi de vieți omenești și avioane doborâte, britanicii au avut câștig de cauză. Victoria împotriva naziștilor este în mare parte atribuită unei tehnologii care tocmai fusese inventată: radarul. Omul responsabil pentru asta? Sir Robert Watson-Watt, născut la 13 aprilie 1892, în Scoția.
Watson-Watt a fost meteorolog. Descendent al lui James Watt, inventatorul motorului cu aburi, a absolvit facultatea de inginerie la 20 de ani și a început să lucreze folosind undele radio pentru a detecta furtunile. Mai târziu, în 1935, a fost rugat de Ministerul Aerului din Anglia să dezvolte o „rază a morții”.
Ideea ministerului era ca Watson-Watt, pe atunci director al departamentului de radio de la Laboratorul Național de Fizică, să investigheze posibilitatea de a crea o tehnologie prin care undele electromagnetice să încălzească avioanele inamice și să le declanșeze explozibilii.
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Omul de știință a prezentat curând calcule care arătau că raza morții era „o prostie”, dar nu a lăsat guvernul britanic cu mâinile goale.
În același an, a trimis un document secret ministerului, în care explica cum pot fi folosite undele radio pentru a localiza avioanele, demonstrând principiul prin aplicații experimentale.
Astăzi, știm foarte bine cum funcționează sistemele radar – acronim pentru radiodetecție și telemetrie. Antenele emit unde electromagnetice, care sunt reflectate de obiecte mai mult sau mai puțin îndepărtate și se întorc la receptori, ca un ecou. Astfel, poți afla exact unde se află obstacolele (sau avioanele, de exemplu).
În anii 1930 și 1940, însă, aceasta era o tehnologie cu totul nouă nouă. Un prim sistem radar rudimentar fusese construit în 1904, de către germanul Christian Hulsmeyer, dar era departe de a fi precis și eficient.
Apoi, în anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, țări din întreaga lume au început să lucreze la dezvoltarea unor astfel de tehnologii. În cele din urmă, cel care a reușit în această misiune a fost Watson-Watt, care a localizat cu succes avioanele de la o distanță de 140 de kilometri, devenind cunoscut drept „părintele radarului”.
Lucrările sale au dus la apariția Chain Home, un grup de radare amplasate de-a lungul coastelor de est și sud ale Angliei.
În 1938, cu un an înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, radarele au început să supravegheze spațiul aerian englez. La început au fost 18, iar până la sfârșitul războiului numărul lor a crescut la 53.
Sir Robert Watson-Watt a efectuat, de asemenea, cercetări în domeniile radiațiilor electromagnetice și fenomenelor atmosferice și a fost înnobilat în 1942 pentru contribuțiile sale în serviciul Marii Britanii.
