Sintagma de „savant nebun” este folosită adeseori pentru a-i desemna pe cei mai excentrici oameni de știință, însă în 1935, doctorul Robert Cornish a reușit să ducă expresia la un cu totul alt nivel.

În anii ’30, acest cercetător excentric și genial – care absolvise facultatea la doar 18 ani – și-a petrecut mai multe luni făcând experimente bizare pe câini și încercând să-i aducă înapoi la viață din starea de moarte clinică.

Apoi, ambițiile lui s-au schimbat. Și-a propus să facă experimente pe oameni și i-a prezentat procedura directorului unei închisori, în speranța că va găsi un cobai printre condamnații la moarte.

Procedura lui era mai degrabă șocantă. Cornish sufoca animalele, le punea într-un balansoar, iar după ce le făcea injecții cu adrenalină și cu heparină (un anticoagulant), le legăna cu putere, până când sângele începea să curgă din nou.

Presa vremii îl creditează cu succese pe Robert Cornish în două cazuri din totalul de cinci experimente efectuate pe câini. Deloc original, botezase fiecare câine „Lazăr” sau „Phoenix”.

Robert Cornish: „Să încercăm și pe oameni!”

Entuziasmat de aparentul succes al acestor experimente pe câini, Cornish dorea acum să încerce o procedură similară pe oameni. Thomas McMonigle, care era condamnat la moarte și se afla în închisoarea San Quentin așteptând execuția, s-a oferit voluntar pentru experimentele doctorului.

Așa că, la câțiva ani după ce ideea experimentului îi venise pentru prima dată, doctorul Robert Cornish a trimis o petiție către administrația penitenciarelor din California. A explicat că voia să încerce să-l învie pe McMonigle după ce acesta va fi fost ucis în camera de gazare.

Însă directorul de la San Quentin, Clinton Duffy, a intervenit și a respins cererea din motive de siguranță. Duffy a declarat că, după o execuție, era nevoie de aproximativ 30 de minute pentru ca emisiile de gaz să fie evacuate din camera de gazare.

Robert Cornish nu a acceptat refuzul, a făcut contestație și a propus o ofertă nebunească – a spus că avea să construiască o replică a camerei de gazare de la San Quentin, să pună o oaie înăuntru și apoi s-o aducă la viață, ca dovadă că planul său era funcțional.

Desigur, Duffy și tribunalele din California nu s-au lăsat convinse, și pe 20 februarie 1948 McMonigle a fost executat. Unii spun că cererea lui Cornish nu a fost aprobată fiindcă statul California nu dorea să se implice în vreun proces.

Dacă procedura lui Cornish era de succes și McMonigle ar fi fost readus la viață, ar fi fost un om liber, din punct de vedere legal. De vreme ce McMonigle își executase sentința, nu ar fi fost încarcerat din nou.

Mai mult, Robert Cornish a susținut această variantă și, în 1947, a declarat pentru un ziar că „avocații i-au spus că dacă prizonierul ar fi înviat, ar fi fost un om liber din punct de vedere legal.”

La finalul anilor ’50, Robert Cornish a abandonat cercetarea medicală, dedicându-se promovării propriului său produs: „Praful de dinți cu vitamina D și fluor”.

Până la urmă, nu vom să ști niciodată dacă experimentul ar fi avut drept rezultat transformarea unui ucigaș într-un om liber. Însă știm că oamenii de știință nu se pot aștepta ca statul sau un director de închisoare să autorizeze vreodată un astfel de experiment.

În 1935 a fost lansat filmul Life returns, bazat pe ideile și eforturile doctorului Robert Cornish de a învia morții, fie ei câini sau oameni.