Adolf Frederick, regele care a mâncat până când a „crăpat”

Există monarhi ce rămân în istorie datorită marilor realizări din timpul vieții. Nu este neapărat cazul regelui Adolf Frederick al Suediei. Imaginea acestui om este vie în memoria posterității printr-un amănunt deosebit: s-a îndopat cu mâncare până când a murit.

Există câteva motive bune să ne amintim de domnia regelui suedez Adolf Frederick, cuprinsă între 1751 și 1771. Domnia lui a făcut parte din Epoca Libertății, în timpul căreia drepturile suedezilor au sporit și țara a cunoscut o lungă perioadă de pace.

Adolf Frederick, rege al Suediei. Foto: Wikimedia

În 1766, sub domnia sa, parlamentul suedez a adoptat prima legislație din lume care sprijinea libertatea presei și dreptul la informare. Însă detaliu pentru care domnia lui este ținută minte în mod deosebit este felul în care s-a sfârșit: regele a mâncat până când a „crăpat”.

În Marțea Lăsatului Secului, în februarie 1771, regele a ținut sărbătoarea într-o manieră tradițională, cu multe bucate gustoase și pregătindu-se pentru intrarea în Postul Mare.

În timpul postului, unii creștini își interzic anumite mâncăruri, inclusiv carnea, ouăle și lactatele. În timp, oamenii au instituit tradiția de a se pregăti pentru această perioadă de privațiune consumând mâncăruri interzise în timpul postului, mâncăruri cu care se îmbuibau de Lăsatul (sau Lăsata) Secului.

Este clar, însă, că regele suedez a mers prea departe. Pe 12 februarie 1771, a luat o masă care includea homari, caviar, scrumbii afumate, varză murată, carne și napi fierți.

Dată fiind enormitatea mesei, probabil că cei mai mulți oameni s-ar fi declarat satisfăcuți. Însă regele nu era un muritor de rând. Avea o poftă de mâncare imensă și era obișnuit să mănânce peste măsură.

După ce a băut șampanie, a decis să mănânce la desert semla. Acestea sunt chifle din făină albă, acoperite cu frișcă și migdale, o specialitate care a apărut în jurul anului 1540.

De atunci, semla au devenit o hrană tradițională pentru regii și aristocrația suedeză de Lăsata Secului. Erau dulciurile preferate ale regelui, ceea ce explică motivul pentru care a mâncat atât de multe.

Cei mai mulți suedezi mănâncă patru sau cinci semla între Anul Nou și Postul Paștelui, însă regele a mâncat 14 la o singură masă. Incredibil este faptul că nu erau niște semla simple – fiecare îi era servită regelui într-un castron cu lapte fierbinte, aromat cu scorțișoară și stafide.

După dulciuri, regele nu a mai putut să mănânce. În aceeași zi, a murit din pricina unor probleme digestive cauzate de cantitatea enormă de mâncare ingerată. În mod ironic, tocmai masa care îl pregătea pentru post l-a împiedicat să mai prindă Postul Paștelui.

Moartea lui a avut și consecințe politice nefaste. După decesul regelui, la tron a urcat Gustav al III-lea, fiul său. Acesta a pus capăt Epocii Libertății, instaurând o dictatură și restricționând sever libertatea presei.

De asemenea, a început un război costisitor cu Rusia, conflict care s-a terminat cu o înfrângere usturătoare.

Nu numai domnia lui Gustav al III-lea a fost mai întunecată decât a tatălui său, ci și moartea sa. În loc să moară îmbuibându-se cu cofeturi delicioase, Gustav al III-lea a fost ucis de glonțul unui asasin.

Ca să știi mai mult, citește „Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca”

„Ce mâncau oamenii cu mii de ani în urmă? Ce vor mânca peste un secol? Cum și unde au apărut focul, agricultura, creșterea animalelor? Ce mâncau împărații romani? Dar cei chinezi sau regii Franței? Cum mâncau supușii lor? Cum se explică interdicțiile alimentare din fiecare religie? A dispărut cu adevărat canibalismul? Ce legături sunt între sexualitate și alimentație? Cum și unde au apărut restaurantele? Cine a inventat pizza? Cine mănâncă insecte? Dar alge? Ce mănâncă bogătașii de astăzi? Ce popoare se hrănesc cel mai bine? Se va putea asigura o alimentație sănătoasă pentru zece miliarde de oameni? Vom fi oare obligați să mâncăm ceea ce ne va impune o inteligență artificială? Oare mâine vom mai sta la masă împreună?

Această vastă frescă înfățișează modul în care am trecut de la o alimentație variată, naturală și abundentă la produse alimentare standardizate, industriale și făcute pe bandă rulantă, otrăvuri și pentru om, și pentru natură. Ea dezvăluie imensa putere economică, ideologică și politică a industriei alimentare, precum și legăturile mai puțin cunoscute dintre mâncare și conversație, dintre alimentație și putere sau dintre ceea ce mâncăm și geopolitică.

Înțelegerea acestei istorii este fundamentală dacă doriți să vă preocupați de propriul dumneavoastră regim alimentar, să mâncați sănătos și bine – și să salvați natura, de care depinde supraviețuirea omenirii.” (Jacques Attali)

„Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu