Războiul ouălor din California. Goana după aur cu burta plină

Pe măsură ce „febra” aurului aduna tot mai mulți oameni în California, a început o bătălie pentru o substanță de culoare asemănătoare: gălbenușurile ouălor păsărilor Uria.

Goana după aur din secolul XIX a avut drept consecință goana după o altă resursă, care, fără a fi prețioasă, a devenit atât de rară și de scumpă, încât oamenii se ucideau la propriu pentru ea: ouăle.

Goana după aur a declanșat una dintre cele mai mari migrații în masă din istoria Americii. În jur de 300.000 de căutători de comori din întreaga lume au luat drumul Californiei, un teritoriu pe atunci slab populat, care aparținuse Mexicului.

Un grup de căutători de ouă spală prada adunată într-o săptămână întreagă. Foto: Arthur Bolton / California Academy of Sciences

Vapoarele făceau coadă în golful San Francisco și această mică așezare de pe țărmul oceanului, care avea la începuturi doar 200 de locuitori, a „explodat” în scurt timp, devenind un oraș prosper, cu 36.000 de locuitori.

Creșterea rapidă a populației din San Francisco a cauzat crize alimentare. După ce toate găinile și ouăle din zona Golfului au fost devorate, oamenii au început să caute alte surse pentru a-și asigura doza zilnică de proteine.

La doar 45 de kilometri depărtare de țărm se află Insulele Farallon, pe care trăiește cea mai mare colonie de păsări marine din SUA, după cele din Alaska și Hawaii. Negustorii ruși au fost primii care au exploatat resursele de pe aceste insule.

Au vânat pentru grăsime foci-elefant, și foci cu blană, lei de mare californieni și lei de mare Steller pentru piele. Apoi, au început să caute ouă, iar acestea se găseau din abundență.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Doi căutători de ouă escaladează stâncile și adună bunurile prețioase de pe Insula Farallon de Sud. Foto: Wikimedia

Conform Wikipedia, păsările Uria – zburătoare marine ceva mai mari decât găinile – depun niște ouă alungite, albe, cu pete negre, care sunt mult mai mari decât ouăle de găină. Datorită faptului că au coaja tare, ouăle pot fi transportate cu pagube minime.

Potrivit unei anecdote, Robinson, un medic întreprinzător, și cumnatul lui au făcut rost de o barcă și au navigat până în Insulele Farallon, unde și-au încărcat vasele cu ouă de Uria.

Deși au pierdut cea mai mare parte a încărcăturii din cauza oceanului agitat, cei doi tot au reușit să obțină un profit de 3.000 de dolari. Au vândut ouăle cu prețul de un dolar bucata, adică aproximativ 30 de dolari în ziua de azi – un preț ridicol de mare.

Ouăle de Uria aveau un aspect foarte puțin apetisant. Albușul ouălor este limpede și gelatinos, chiar și atunci când acestea sunt prăjite, iar gălbenușul are o culoare portocaliu-aprins.

Ouă ale păsării Uria comune. Foto: Wikimedia

Și mai rău era gustul de pește pe care îl lăsau după ce erau mâncate. Însă aceste ouă erau singura sursă de proteine pentru căutătorii de aur, care înfulecau rapid ouăle servite prin hanuri și birturi.

Aproape imediat, a început goana după ouă, iar Insulele Farallon s-au umplut de căutători de ouă. Riscându-și viața, acești oameni descurcăreți au escaladat stâncile abrupte și ascuțite și s-au „luptat” cu pescărușii agresivi, pentru a aduna mii de ouă.

Conform Smithsonian Magazine, ca să se asigure că ouăle colectate erau proaspete, la începutul fiecărui sezon de „recoltare”, bărbații distrugeau toate ouăle existente în colonie.

Astfel, se asigurau că ouăle pe care le vor găsi la întoarcere sunt proaspăt puse. Până la sfârșitul sezonului, în august, bărbații adunau până la 500.000 de ouă.

Existau mai multe grupuri care căutau ouă, iar rivalitatea dintre ele era foarte mare. Bătăile erau ceva obișnuit, sfârșindu-se uneori cu înjunghieri și împușcături.

„Scottie, căutătorul de ouă” poartă o cămașă tipică pentru căutătorii de ouă. Cămașa are cusute pungi pentru ca ouăle să poată fi colectate mai ușor. Foto: Arthur Bolton / California Academy of Sciences

Într-o seară din iunie 1863, o „flotă” de pescari italieni s-a apropiat de insulă, unde se afla un alt grup înarmat, aparținând Companiei Pacific Egg. De-a lungul nopții, cele două părți au proferat amenințări și s-au provocat.

La răsărit, când italienii au încercat să acosteze, angajații Companiei Pacific Egg au deschis focul. Câte doi bărbați din fiecare tabără au fost uciși și alți șase au fost răniți.

Guvernul a răspuns prin acordarea drepturilor de colectare a ouălor de pe insulă Companiei Pacific Egg. Timp de alte două decenii, compania a devastat colonia de păsări marine, decimând populația de păsări Uria de la 500.000 până la 6.000 de perechi.

Păsări Uria pe stâncile Insulelor Farallon. Foto: Flickr / Hive Mind

Recoltarea ouălor a fost interzisă, în cele din urmă, în 1881. De atunci, populația de păsări și-a revenit, iar acum, pe Insulele Farallon se află aproximativ 160.000 de perechi de păsări Uria.


În continuare, îți recomandăm să citești despre Războiul emu: Conflictul ridicol în care păsările au învins oamenii.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu