Sub suprafața Africii și a Pacificului, adânc în mantaua Pământului care înconjoară nucleul, se află două pete uriașe. Aceste pete ocupă o cantitate semnificativă de spațiu, ocupând între 3 și 9% din volumul Pământului.
Nu putem observa direct nucleul Pământului, deoarece cea mai adâncă gaură săpată vreodată a atins doar 12.263 de metri, departe de a pătrunde în stratul exterior al Pământului. Cu toate acestea, oamenii de știință au găsit o modalitate de a explora sub suprafața Pământului cu ajutorul tomografiei seismice, o tehnică care analizează undele seismice.
Atunci când au loc cutremure, undele de energie se răspândesc în toate direcțiile. Măsurând aceste unde în diferite locuri de la suprafață, cercetătorii pot crea o hartă a interiorului Pământului.
Diferitele materiale din interiorul Pământului, cum ar fi rocile și lichidele, au densități diferite și, prin urmare, afectează viteza cu care undele seismice călătoresc prin ele. Acest lucru le permite geologilor să determine tipul de material prin care trec undele.
La începuturile utilizării tomografiei seismice, oamenii de știință au descoperit două zone ciudate numite provincii mari cu viteză mică de forfecare (LLSVP), cunoscute și sub numele de „blobs”. În aceste regiuni, undele seismice se deplasează mai încet în comparație cu mantaua inferioară înconjurătoare.
Se estimează că blobul Tuzo, situat sub Africa, are o înălțime de aproximativ 800 de kilometri, echivalentul a aproximativ 90 de kilometri de înălțime a Muntelui Everest. Din cauza densității lor mai mari, se crede că aceste blobs sunt făcute dintr-un material diferit.
Cu toate acestea, compoziția și densitatea exactă a acestor blobs nu pot fi determinate doar pe baza datelor tomografiei seismice. O ipoteză sugerează că LLSVP sunt acumulări de crustă oceanică care s-au format de-a lungul a miliarde de ani. O altă teorie intrigantă propune ca aceste pete să fie rămășițe ale unei planete numite Theia.
Se presupune că Theia, o planetă ipotetică de mărimea planetei Marte, s-a ciocnit cu Pământul în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, proiectând suficient material pentru a forma Luna.
Unii oameni de știință speculează că aceste pete ar putea fi, de fapt, fragmente din mantaua mai densă a planetei Theia, care s-a amestecat cu cea a Pământului în timpul coliziunii.
În 2021, o echipă a efectuat simulări care au susținut această idee, sugerând că mantaua lui Theia ar fi putut supraviețui dacă ar fi fost doar cu 1,5 până la 3,5% mai densă.
Deși aceste explicații rămân speculative, ele evidențiază descoperirile fascinante și cercetările în curs de desfășurare pentru înțelegerea misterelor care se ascund în adâncul Pământului.
