Arme străvechi din spațiul cosmic: Pumnalul lui Tutankhamon a fost făcut din fier de meteorit

Arheologii au descoperit că pumnalul lui Tutankhamon, un tânăr faraon egiptean din dinastia a XVIII-a, a fost confecționat dintr-un material ce provenea din spațiul cosmic. Pumnalul, îngropat alături de mumia faraonului, fusese fabricat din metalul unui meteorit.

Cercetătorii italieni și egipteni cred că pumnalul cosmic a fost pus lângă corpul mumificat al faraonului de 18 ani probabil în speranța că acesta îl va folosi ca să se apere în viața de apoi.

Pumnalul lui Tutankhamon
S-a descoperit că pumnalul lui Tutankhamon, aurit și luxuriant decorat, găsit în sarcofagul faraonului, avea lama confecționată din fier ce provenea dintr-un meteorit. Foto: Getty Images

Tutankhamon a domnit în perioada Egiptului cunoscută ca „perioada Noului Regat” sau „perioada Noului Imperiu”. De când a fost descoperit, faraonul a fost botezat „regele Tut”. Legendarul rege copil este, probabil, cel mai celebru dintre toți monarhii Egiptului, din cauza morții sale timpurii și misterioase.

Pe 4 noiembrie 1922, egiptologul Howard Carter și echipa sa au descoperit treptele care duceau spre mormântul lui Tutankamon. Carter și-a petrecut câteva luni catalogând anticamera, după care a deschis camera mortuară și a descoperit sarcofagul, în luna februarie a anului următor. A notat totul în jurnalul său.

Pumnalul lui Tutankhamon era o armă pentru viața de apoi

De atunci, am aflat multe despre regele Tut și despre viața sa, dar încă există multe întrebări fără răspuns. Descoperirile recente arată că materialele provenite din spațiul cosmic erau sacre pentru egiptenii antici, și probabil că ei credeau că meteoriții aveau proprietăți magice.

Cercetătorii de la Muzeul Egiptean din Cairo, Politehnica din Milan și Universitatea din Pisa au folosit tehnologie de scanare cu raze X ca să examineze compoziția metalului.

Howard Carter deschizând sarcofagul lui Tutankhamon
Howard Carter deschizând sarcofagul lui Tutankhamon. Foto: Wikimedia

Au descoperit că pumnalul lui Tutankhamon, remarcabil conservat și care suferise doar puțină coroziune cât timp fusese îngropat alături de trupul proprietarului său, conținea niveluri mari de nichel, alături de urme de cobalt și fosfor.

Au făcut legătura dintre compoziția chimică a pumnalului și meteoritul Kharga, care a fost descoperit în anul 2000 pe platoul Mars Matruh din Egipt, la 240 de kilometri vest de Alexandria.

Pumnalul este considerat unul dintre cele mai deosebite artefacte recuperate din mormântul faraonului, datorită lucrăturii sale metalice deosebite.

Un meteorit de 160 de kilograme din câmpul cu cratere Campo del Cielo
Un meteorit de 160 de kilograme din câmpul cu cratere Campo del Cielo, din Argentina. Meteoriții de fier conțin de obicei cam 10% nichel și mai puțin de 1% cobalt, la fel ca lama pumnalului regelui Tut. Foto: Pinterest

Mormântul regelui Tut conținea și alte obiecte legate de spațiul cosmic.

De exemplu, tânărul rege a fost îngropat purtând o amuletă cu un scarabeu, despre care se crede că a fost confecționat dintr-un tip de sticlă care se găsește într-o zonă izolată a deșertului libian și care s-a format când un meteorit a lovit suprafața Pământului.

Scarabeul este unul dintre cele mai vechi și larg folosite simboluri ale egiptenilor antici. Aceștia venerau scarabeii, care erau probabil la fel de sacri pentru ei precum crucea pentru creștini.

imbolul scarabeului Khepri
Simbolul scarabeului Khepri. Foto: Getty Images

Încă nu este clar cum și de ce a murit Tutankhamon, însă experții au propus câteva teorii diferite. Unii au susținut că a fost asasinat, alții insistă că a murit de o boală asemănătoare cu malaria.

Unii cercetători au susținut că fusese lovit de un car de luptă. Moarta sa rămâne un mister antic deocamdată neelucidat.


Dacă ți-a plăcut acest articol, citește și despre eschimoșii din Groenlanda și armele lor făcute din fier din meteorit. Apoi, descoperă 13 fotografii uimitoare de la descoperirea mormântului lui Tutankhamon.

Ca să știi mai mult

Un excepțional album fotografic care prezintă în detaliu fabuloasele comori descoperite în 1922 de Howard Carter în mormântul faraonului Tutankhamon. Despre acest rege-copil și despre minunatele bogății găsite neatinse în camera lui mortuară s-au scris nenumărate volume, dar această carte, semnată de reputatul egiptolog Zahi Hawass, îi oferă cititorului o perspectivă unică, de mare impact, a acestei descoperiri arheologice de excepție. Imaginile inedite și de o calitate cu totul deosebită ale fotografului Sandro Vannini pun în fața privitorului, ca niciodată până acum, circa 200 de artefacte spectaculoase găsite în situl arheologic. Volumul cuprinde 324 de ilustrații, dintre care 317 color, precum și 26 de planșe.

Comandă cartea „Regele Tutankhamon. Comorile din mormânt” pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

2 comentarii la „Arme străvechi din spațiul cosmic: Pumnalul lui Tutankhamon a fost făcut din fier de meteorit”

  1. Acel copil a murit datorită plăgilor din Egipt, când au murit toți întâi născuții celor ce nu au lăsat poporul evreu să plece cu Moise din Egipt. Trebuie doar citită Biblia și misterele dispar.

    Răspunde

Lasă un comentariu