Henry Cotton, psihiatrul care își „vindeca” pacienții smulgându-le dinții

Această ilustrație a unei guri mutilate nu este rezultatul unui accident rutier, ci consecința obsesiei doctorului Henry Cotton pentru o teorie bizară despre nebunie – o teorie care a ucis sute de pacienți și a schilodit pe viață alte câteva mii.

Henry Cotton a fost directorul medical de la Spitalul Trenton State, unul dintre cele mai mari spitale psihiatrice din New Jersey. Înainte de a se întoarce în SUA ca să ocupe poziția de director la numai 30 de ani, Cotton studiase psihiatria în Europa, sub îndrumarea a două figuri legendare ale acelor vremuri, Emil Kraepelin și Alois Alzheimer.

Henry Cotton
Foto: Pinterest

De asemenea, a fost studentul doctorului Adolf Meyer de la Facultatea de Medicină a Universității Johns Hopkins.

Toți aceștia erau niște somități în domeniul psihiatriei. Mai ales Meyer, care a fost primul care și-a dat seama că problemele psihiatrice sunt mai degrabă probleme ale personalității umane decât ale creierului.

Potrivit Gizmodo, Meyer și-a dat seama că activitatea și sănătatea mentală a unui individ sunt legate între ele, și recomanda terapii, servicii comunitare și schimbări în viața de zi cu zi, mediul și obiceiurile unei persoane ca parte a tratamentului.

În pofida învățăturilor sale revoluționare, care au devenit parte a teoriei și practicii psihiatrice moderne, Meyer mai credea și în ideea că bolile psihice puteau fi cauzate de infecții bacteriene, pe baza observației că pacienții cu febră mare încep adeseori să aibă halucinații.

Henry Cotton era foarte atras de ideea că microbii sunt cauza tuturor bolilor mentale. În 1913, Cotton a crezut că ideile sale au o bază solidă atunci când rapoartele au confirmat că bacteriile care cauzau sifilis le produceau pacienților leziuni pe creier, care determinau apariția simptomelor psihiatrice și a demenței, în cele mai grave cazuri.

La scurt timp, Cotton a început să-și pună teoriile în practică pe pacienții de la Spitalul Trenton State. Penicilina avea să apară abia peste un deceniu, iar singura cale de a elimina o infecție era îndepărtarea chirurgicală a organului infectat.

Henry Cotton
Henry Cotton, „psihiatrul-dentist”. Foto: Wikimedia

Henry Cotton a atacat mai întâi dinții și apoi a început să se ocupe și de alte organe. Gura, credea el, era locul cel mai evident în care bântuiau bacteriile.

Așa că a început prin a îndepărta dinții infectați, cei cariați și abcesele. Cotton și-a scos și propriii săi dinți, precum și pe cei ai soției și ai celor doi fii ai săi, ca măsură profilactică de a evita riscul de infectare, pentru a se feri astfel de bolile psihice.

Când scoaterea dinților nu vindeca pacienții, își dubla eforturile și le îndepărta amigdalele și polipii. Dacă pacientul nu se vindeca, Cotton suspecta că infecția se ascundea în alte organe.

Henry Cotton
Azilul Trenton, din New Jersey. Foto: Wikimedia

În curând, pacienții au fost „ușurați” de splină, colon, testicule, ovare, vezica biliară și alte organe. La fiecare trei pacienți operați de Cotton, unul murea. Psihiatrul atribuia decesele stării de sănătate precare a pacienților, cauzată de psihoza cronică.

Printre supraviețuitori, Henry Cotton se lăuda cu o rată de succes de 85%, iar statistica aceasta i-a adus multe laude din partea comunității științifice.

Disperați, mulți oameni bogați afectați de boli psihice s-au înghesuit la cabinetul lui Trenton pentru a fi supuși tratamentelor miraculoase ale lui Cotton.

Însă mulți au fost târâți cu forța în sala de operație. Uneori, familiile nici măcar nu erau anunțate. Între timp, la Facultatea de Medicină a Universității Johns Hopkins, doctorul Adolf Meyer i-a cerut lui Phyllis Greenacre, care fusese angajată recent, să întreprindă un studiu prin care să evalueze munca lui Cotton de la spitalul Trenton, în speranța că va obține un raport excepțional despre munca fostului său student.

Ajunsă la Trenon, Greenacre s-a confruntat cu un sentiment sinistru. Instituția avea „acel miros acru și fetid, caracteristic spitalelor de boli mintale”, a scris Greenacre în raportul ei, iar Cotton i s-a părut „foarte ciudat”.

Greenacre a fost deranjată de aspectul și comportamentul bolnavilor. Fețele le erau scofâlcite și vorbeau cu greu din cauza lipsei dinților.

Greenacre a descoperit că rapoartele spitalului erau haotice și cifrele folosite de Henry Cotton pentru a reflecta succesul metodelor sale erau necorespunzătoare.

Greenacre a mai descoperit și că foarte puțini pacienți și-au revenit cu adevărat, iar starea bună a celor care își reveniseră nu era corelată cu operațiile. De asemenea, muriseră cu mult mai mulți pacienți decât recunoscuse Henry Cotton – adică aproape jumătate dintre ei.

Scenă din filmul „Marathon Man” (1976), în care personajul interpretat de Dustin Hoffman este torturat de un dentist nazist

Din nefericire, lunile de muncă pe care Greenacre le-a depus în cadrul investigației s-au dus pe apa sâmbetei. Când Adolf Meyer a citit raportul negativ al lui Greenacre, a fost scandalizat și, dorind să salveze cariera lui Cotton, a refuzat să-l publice.

Cotton s-a retras de la Trenton State și-a deschis propriul său spital în Trenton, unde a continuat să măcelărească pacienți. Până când a murit brusc de pe urma unui infarct, la 8 mai 1933, ucisese sute de pacienți.

Meyer i-a scris un necrolog flatant, în ciuda faptului că știa că doctorul Henry Cotton fusese responsabil de moartea unui număr enorm de pacienți.

Ca să știi mai mult, citește cartea „Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane”

Ce este mintea? Din ce este făcută, de fapt, adevărata experiență a sinelui? Cum diferă mintea de creier? Cartea îl conduce pe cititor într-o călătorie profund personală și științifică spre adâncurile conștiinței, pe tărâmul experienței subiective și în cotloanele procesării informației – descoperind însușirea de autoorganizare a minții, care se manifestă atât din organismul uman, cât și din relațiile pe care le avem unul cu altul și cu lumea înconjurătoare.
Cartea „Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

>