La 11 decembrie 1792, Convenția franceză sau Adunarea Națională l-a acuzat oficial de trădare pe fostul rege Ludovic al XVI-lea (1754-1793), încarcerat în Templu (un fost castel templier situat în Paris) după revolta din 10 august, care răsturnase monarhia pentru a face loc unui nou regim: Republica.
Ludovic al XVI-lea a intrat în Sala Convenției condus de Antoine-Joseph Santerre, comandantul Gărzii Naționale din Paris. Înainte de a lua loc, președintele tribunalului i-a spus: „Ludovic, națiunea te acuză, Adunarea Națională a decis să te judece”. Apoi a fost citită lista de acuzații.
15 zile mai târziu, la 26 decembrie 1792, procesul împotriva regelui începea în cadrul Convenției Naționale, cu prezentarea dovezilor împotriva lui.
Girondinii, grupul politic moderat, au dorit să evite condamnarea lui la moarte, deoarece aceasta ar fi provocat un război al tuturor puterilor europene împotriva Franței, și, prin urmare, au cerut ca sentința să fie ratificată de popor.
În discursul său din 28 decembrie, Robespierre a răspuns avertizând că un apel către popor pentru a discuta problema în adunările primare ar duce la război civil.
Ambele tabere au încercat să convingă majoritatea moderată a Adunării, care nu era aliniată cu niciuna dintre părți.
Primul vot a avut loc la 15 ianuarie. Întrebați dacă Ludovic al XVI-lea se face vinovat de complot, 691 din 749 de deputați au răspuns afirmativ. Soarta lui Ludovic al XVI-lea era pecetluită: regele trebuie să moară.
Luni, 21 ianuarie 1793, Ludovic al XVI-lea, în vârstă de 38 de ani, a fost decapitat prin ghilotinare în Place de la Révolution. În timp ce urca pe eșafod, a părut demn și resemnat.
A rostit un scurt discurs în care i-a iertat pe „cei care sunt cauza morții mele”, apoi s-a declarat nevinovat de crimele de care era acuzat, rugându-se ca moartea lui să nu se răsfrângă asupra Franței.
Multe relatări sugerează dorința lui Ludovic al XVI-lea de a spune mai mult, dar Santerre a oprit discursul ordonând un ropot de tobe. Fostul rege a fost apoi decapitat rapid.
Unele relatări despre decapitarea lui Ludovic indică faptul că lama nu i-a secționat gâtul în întregime de prima dată. Există, de asemenea, relatări despre un țipăt înfiorător scos de Ludovic după ce lama a căzut, dar acest lucru este puțin probabil, deoarece lama i-a secționat coloana vertebrală.
Călăul, Charles Henri Sanson, a mărturisit că fostul rege și-a întâmpinat soarta cu mult curaj. Imediat după execuție, cadavrul lui Ludovic al XVI-lea a fost transportat într-o căruță la cimitirul Madeleine din apropiere, situat pe Rue d’Anjou, unde cei ghilotinați în Place de la Révolution erau înmormântați în gropi comune.
Înainte de înmormântarea sa, în biserica Madeleine (distrusă în 1799) a avut loc o scurtă slujbă religioasă ținută de doi preoți care au jurat credință Constituției civile a clerului. Ulterior, Ludovic al XVI-lea, cu capul său tăiat așezat între picioare, a fost înmormântat într-un mormânt nemarcat.
Cimitirul Madeleine a fost închis în 1794. În 1815, Ludovic al XVIII-lea a dispus ca rămășițele fratelui său, Ludovic al XVI-lea, și ale cumnatei sale, Maria Antoaneta, să fie transferate și înmormântate în Bazilica Saint-Denis, necropola regală a regilor și reginelor Franței.
În timp ce sângele lui Ludovic se scurgea pe jos, mai mulți spectatori s-au îngrămădit pentru a-și înmuia batistele în el. Această relatare s-a dovedit adevărată în 2012, după o analiză ADN.
Experții au făcut legătura între sângele despre care se credea că provine din decapitarea lui Ludovic al XVI-lea și ADN-ul prelevat din mostre de țesut provenind capul mumificat al strămoșului său, Henric al IV-lea al Franței.
Alte probe au fost prelevate dintr-un recipient sculptat pentru a comemora eroii Revoluției Franceze și în care fusese ținută una dintre batistele înmuiate în sângele lui Ludovic.
În continuare, citește despre Joseph Guillotin, inventatorul „mașinii morții umane”: ghilotina.
