fbpx

Judecata prin sex în public: procesele impotenței din Franța

În Franța secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, cuplurilor le era extrem de greu să se separe atunci când nu se mai înțelegeau, iar divorțul era aprobat extrem de rar de autoritățile ecleziastice și de stat. Așa au apărut „procesele impotenței”, una dintre puținele modalități prin care francezii se puteau despărți oficial.

La acea vreme, exista imperativul religios ca soții să procreeze – sau cel puțin să fie capabili să o facă. Prin urmare, când un bărbat nu se putea achita de această sarcină, se considera că mariajul putea fi dizolvat.

Dar, cum divorțul era o chestiune extrem de serioasă, soțul acuzat și mădularul lui erau puși la încercare. Această probă practică avea loc la tribunal, în fața unor „inspectori”.

Inspectarea „echipamentului” și judecata prin copulație

Conform preceptelor religioase, singurul scop al relațiilor intime era acela de a produce copii. Foto: Wikimedia Commons

Așa cum femeile erau cândva inspectate înainte de căsătorie pentru a-și dovedi virginitatea, bărbații puteau fi trimiși în fața tribunalului de soțiile lor dacă exista suspiciunea că nu sunt capabili să consume căsătoria sau păreau neinteresați de acest aspect.

Aceste examinări presupuneau inspectarea organelor genitale, pentru a dovedi că bărbatul era capabil să obțină o erecție. O etapă consta în investigarea culorii și formei organelor genitale ale bărbatului, după cum arată Stephanie Hoffman în lucrarea „În spatele ușilor închise: Procesele impotenței”.

Apoi, soții erau interogați cu privire la viața lor intimă. Existau dovezi că soțul era capabil să întrețină relații intime? Își forțase partenera să stea în poziții lascive fără a avea intenția de a concepe un copil?

Pentru a afla mai multe informații, puteau fi interogați toți cei care ar fi putut avea acces la dormitor. Cameristele și servitorii se numărau printre martorii obișnuiți.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Sot si sotie
Impotența bărbatului putea fi demonstrată doar în urma unei inspecții amănunțite. Foto: Wikimedia Commons

Dacă nu se ajungea la o concluzie clară, cuplul trebuia să se supună la „judecata prin copulație”. Practic, cei doi erau nevoiți să încerce să întrețină relații intime în fața unor martori care luau notițe.

Nu toate cazurile mergeau atât de departe, însă investigațiile erau oricum foarte neplăcute, iar problemele intime erau expuse publicului larg.

Procesul marchizului de Gesvres

Unul dintre cele mai bine documentate astfel de procese este cel al marchizului de Gesvres, în secolul XVII. Marchizul a fost acuzat de soția sa, domnișoara de Mascranny, că, în trei ani de căsnicie, tot ce făcea soțul ei era să se așeze stoic lângă ea în pat.

Atunci când ea încerca să inițieze relațiile intime, organul marchizului era lipsit de orice reacție. Cu alte cuvinte, domnișoara îl acuza pe marchiz că este impotent.

Scena din proces
Dacă dovezile nu erau suficiente, celor doi soți le putea fi impusă judecata prin copulație. Foto: thepoorprint,com

Marchizul a evitat judecata prin copulație, dar a fost nevoit să-și lase organele să-i fie inspectate. Existau însă niște parametri oficiali în care organele genitale trebuiau să funcționeze.

Regula esențială: funcționarea organului trebuia să demonstreze abilitatea de a procrea. Prin urmare, marchizul a câștigat și a pierdut în același timp.

Examinatorii au notat existența erecției, însă, dată fiind tensiunea, tăria și durata ei, nu exista dovada că bărbatul ar fi putut procrea. Prin urmare, erecția în sine nu era de ajuns pentru a dovedi că bărbatul nu era impotent.

Marchizul a scăpat de divorț doar datorită morții neașteptate a soției sale. Altfel, probabil că ar fi fost declarat impotent.

Mai puțin norocosul Langey

Examinare medicala bun
Părțile intime ale bărbatului erau examinate până în cele mai mici detalii. Foto: arteguias.com

Cu un secol înainte de procesul Marchizului de Gesvres, marchizul de Langey nu a avut norocul de a evita judecata prin copulație. La patru ani după ce s-a căsătorit, a fost acuzat de impotență, însă nu și de lipsă de interes față de soția lui.

Cuplul a fost examinat și s-a stabilit că era perfect sănătos și s-a concluzionat că marchizul de Langey și soția sa reușiseră să aibă relații intime. Totuși, doamna Langey nu și-a retras acuzațiile, iar procesul a continuat.

Faptul că nu aveau niciun copil nu îl ajuta deloc pe marchiz. Ar fi fost spre interesul lui Langey să păstreze tăcerea și să lase Înalte Curte din Paris să ia decizia finală în privința impotenței sale.

Cuplu 02
Foto: notchesblog.com

Avea o șansă destul de bună să fie declarat potent, după ce acuzațiile soției sale fuseseră infirmate în cadrul examinărilor preliminare. Însă orgoliul lui Langey fusese rănit: a cerut judecata prin copulație, ca să demonstreze că era perfect capabil să procreeze.

Fie din cauza presiunii de a întreține relații intime în public, fie din cauza stresului cauzat de faptul că întreaga sa reputație atârna de acest moment, Langey nu a reușit să facă față. Prin urmare, soției lui i s-a acceptat cererea de divorț.

Aceste procese par excesive pentru mintea modernă, însă consumarea căsătoriei era foarte importantă în secolele trecute. A procrea era o obligație aproape sfântă, iar cei doi marchizi au fost judecați după regulile epocii și culturii în care trăiau.

 


În vremurile în care divorțul era un tabu, oamenii trebuiau să se descurce cum puteau pentru a scăpa de „jumătăți”. Englezii și-au găsit propria metodă: își vindeau nevestele la târg, ca pe animale. La polul opus, unele cupluri ar face orice ca să rămână împreună cât mai mult timp. De exemplu, cea mai lungă căsnicie din lume: Soț și soție timp de 86 de ani.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>