Judecata prin sex în public: procesele impotenței din Franța

În Franța secolelor XVII și XVIII, cuplurilor le era extrem de greu să se separe atunci când nu se mai înțelegeau, iar autoritățile ecleziastice și de stat aprobau rareori divorțurile. Astfel au apărut „procesele impotenței”, una dintre puținele modalități prin care francezii se puteau despărți oficial.

La acea vreme, exista imperativul religios ca soții să procreeze – sau cel puțin să fie capabili să o facă. Prin urmare, când un bărbat nu se putea achita de această sarcină, se considera că mariajul putea fi dizolvat.

Conform preceptelor religioase, singurul scop al relațiilor intime era acela de a produce copii. Foto: Wikimedia

Dar, cum divorțul era o chestiune de maximă seriozitate, soțul acuzat era pus la încercare. Această probă practică avea loc la tribunal, în fața unor inspectori.

Inspectarea „echipamentului” și judecata prin copulație

Așa cum femeile erau cândva inspectate înainte de căsătorie pentru a-și dovedi virginitatea, bărbații puteau fi trimiși în fața tribunalului de soțiile lor dacă exista suspiciunea că nu erau capabili să consume căsătoria sau păreau neinteresați de acest aspect.

Aceste examinări presupuneau inspectarea organelor genitale, pentru a dovedi că bărbatul era capabil să aibă erecție.

Sot si sotie
Impotența bărbatului putea fi demonstrată doar în urma unei inspecții amănunțite. Foto: Wikimedia

O etapă consta în investigarea culorii și formei organelor genitale ale bărbatului, după cum arată Stephanie Hoffman în lucrarea „În spatele ușilor închise: Procesele impotenței”.

Apoi, soțul erau interogat cu privire la viața intimă. Avea dovezi că era capabil să întrețină relații intime? Își forțase partenera să stea în poziții lascive fără a avea intenția de a concepe un copil?

Pentru a afla mai multe informații, puteau fi interogați toți cei care ar fi putut avea acces la dormitor. De cele mai multe ori, cameristele și servitorii erau chemați ca martori.

Dacă nu se ajungea la o concluzie clară, cuplul trebuia să se supună la „judecata prin copulație”. Practic, cei doi erau nevoiți să încerce să întrețină relații intime în fața unor martori care luau notițe.

Nu toate cazurile mergeau atât de departe, însă investigațiile trebuie să fi fost oricum foarte neplăcute, iar problemele intime erau expuse publicului larg.

Procesul marchizului de Gesvres

Scena din proces
Dacă dovezile nu erau suficiente, celor doi soți le putea fi impusă judecata prin copulație. Foto: The Poor Print

Unul dintre cele mai bine documentate astfel de procese este cel al marchizului de Gesvres, în secolul XVII. Marchizul a fost acuzat de soția sa (domnișoara de Mascranny) că, în trei ani de căsnicie, nu a făcut decât să stea lângă ea în pat.

Atunci când ea încerca să inițieze relațiile intime, organul marchizului era lipsit de orice reacție. Cu alte cuvinte, domnișoara îl acuza pe marchiz de impotență. Marchizul a evitat judecata prin copulație, dar a fost nevoit să accepte ca trupul să-i fie inspectat. Existau însă niște parametri oficiali în care organele genitale trebuiau să funcționeze.

Regula esențială: funcționarea organului trebuia să demonstreze abilitatea de a procrea. Prin urmare, marchizul a câștigat și a pierdut în același timp. Examinatorii au notat existența erecției, însă nu exista dovada că bărbatul ar fi putut procrea.

De aceea, erecția în sine nu era de ajuns pentru a dovedi că bărbatul era potent. Marchizul a scăpat de divorț doar datorită morții neașteptate a soției sale. Altfel, probabil că ar fi fost declarat impotent.

Mai puțin norocosul Langey

Examinare medicala bun
Părțile intime ale bărbatului erau examinate până în cele mai mici detalii. Foto: Arteguias

Cu un secol înainte de procesul marchizului de Gesvres, marchizul de Langey a fost mai puțin norocos și a trebuit să experimenteze judecata prin copulație.

La patru ani după ce s-a căsătorit, a fost acuzat de impotență, însă nu și de lipsă de interes față de soția lui.

Cuplul a fost examinat, s-a stabilit că ambii erau perfect sănătoși și s-a concluzionat că marchizul de Langey și soția sa reușiseră să aibă relații intime. Totuși, doamna Langey nu și-a retras acuzațiile, iar procesul a continuat.

Cuplu 02
Foto: Notches Blog

Faptul că nu aveau niciun copil nu l-a ajutat deloc pe marchiz. Ar fi fost spre interesul lui Langey să păstreze tăcerea și să lase Înalta Curte din Paris să ia decizia finală în privința impotenței sale.

Avea o șansă destul de bună să fie declarat potent, după ce acuzațiile soției sale fuseseră infirmate în cadrul examinărilor preliminare. Însă orgoliul lui Langey fusese rănit: a cerut judecata prin copulație, ca să demonstreze că era perfect capabil să procreeze.

Fie din cauza presiunii de a întreține relații intime în public, fie din cauza stresului cauzat de faptul că întreaga sa reputație atârna de acest moment, Langey nu a reușit să facă față. Prin urmare, cererea de divorț a soției lui a fost acceptată.

Aceste procese par de neconceput pentru mentalitatea de astăzi, însă consumarea mariajului era foarte importantă în secolele trecute. A procrea era o obligație aproape sfântă, iar cei doi marchizi au fost judecați după regulile epocii și culturii în care trăiau.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Un comentariu la „Judecata prin sex în public: procesele impotenței din Franța”

  1. Astea sunt probleme pe care numai bogatii le aveau. Un sarac nu avea asa probleme. Multi isi vedeau de treaba. Nationalizarea si redistribuirea averii trebuia aplicata de mult.

    Răspunde

Lasă un comentariu