Secolul XX a fost martorul unor descoperiri medicale care în trecut ar fi fost considerate minuni. Odată cu dezvoltarea antibioticelor, a intervențiilor chirurgicale complexe și a altor tratamente sofisticate, speranța de viață a oamenilor a crescut fără precedent.
Cu toate că încă suntem departe de nivelul de experiență medicală și cunoștințe științifice necesare pentru tratarea tuturor bolilor, pășim pe un drum cu totul revoluționar: primul transplant de cap din istorie este programat a avea loc în luna decembrie 2017.
36 de ore pentru un transplant de cap

În 2015, neurochirurgul italian Sergio Canavero afirma că, dacă am avea tehnologia care să ne permită să irigăm țesuturile neuronale cu fluidele necesare, ar trebui ca, până la finalul anului 2017, să putem efectua primul transplant de cap din istoria medicinei. Dr. Canavero intenționează să efectueze el însuși această procedură complicată, în premieră mondială, în decembrie 2017.
Potrivit Dr. Canavero, operația ar va dura 36 de ore și va reuni eforturile unei echipe de 150 de cadre medicale. După 30 de ani petrecuți în domeniul cercetării în acest domeniu, medical Italian a pus la punct o procedură pentru efectuarea transplantului de cap.
Pacientul, un tânăr de 31 de ani

Capul lui Valeri Spiridonov, un programator rus de 31 de ani, va fi transplantat pe corpul unei persoane aflate în moarte cerebrală. Corpul donatorului va avea semnalmentele lui Spiridonov: aceeași înălțime, aceeași greutate și aceeași grupă de sânge.
Donatorul corpului (pacientul în moarte clinică) va fi monitorizat permanent, pentru ca medicii să se asigure că nu suferă leziuni care să îl facă incompatibil cu această procedură.
Valeri Spiridonov suferă de boala Werdning-Hoffman, o afecțiune degenerativă care i-a afectat profund toți mușchii. Spiridonov s-a oferit voluntar pentru efectuarea acestei operații, ce se anunță a fi cu adevărat revoluționară.
În iarna acestui an, Valeri Spiridonov va deveni primul om care va primi un corp cu totul nou.
Boala Werdnig-Hoffmann este o afecțiune caracterizată de atrofia unor neuroni motorii localizați în măduva spinării. În cele mai multe cazuri, debutează la naștere și provoacă moartea neuronilor motorii.
Bolnavii ajung să nu-și mai poată mișca membrele, iar mușchii se distrug progresiv. Din cauza bolii, Spiridonov este obligat să trăiască în cărucior și depinde de alți oameni, care-l ajută cu treburile de zi cu zi.
Viața mea e grea. Trebuie să mă bazez pe alți oameni în fiecare zi, deoarece am nevoie de ajutor pentru a mă da jos din pat și a mă urca în scaunul cu rotile. Sunt aproape dependent de alți oameni. Dacă există o modalitate de a schimba lucrurile, cred că ar trebui încercată – a spus Spiridonov într-un interviu.
O intervenție complicată și riscantă

Acest transplant de cap va fi o premieră absolută. În primul rând, corpul și capul pacientului vor fi răcite progresiv, astfel încât celulele să nu moară atunci când sunt lipsite de oxigen.
Apoi, mușchii și vasele de sânge ale gâtului vor fi secționate și protejate cu ajutorul unor tuburi, iar măduva spinării va fi tăiată folosind un nano-bisturiu din diamant.
Apoi, capul pacientului va fi transferat imediat în corpul donatorului, iar cele două măduve ale spinării vor fi ajustate și lipite în mai puțin de două minute. În următoarele 15-30 de minute, vasele de sânge vor fi conectate cu ajutorul unui „lipici” denumit „chitosan-PEG”, pentru a reporni circulația sângelui și pentru a „încălzi” capul.
Stratul din jurul măduvei spinării, dura mater, va fi cusut, iar traheea, esofagul și nervii frenici vor fi conectați la rândul lor. La final, mușchii vor fi lipiți, iar un chirurg plastician se va ocupa de coaserea pielii.
După intervenția chirurgicală, pacientul va fi ținut în stare de comă timp de trei săptămâni, pentru a evita ruperea suturilor. Pentru a preveni respingerea de către organism a noilor țesuturi, pacientului îi vor fi administrate imunosupresoare.
Transplantul de cap a mai fost încercat de câteva ori în trecut, pe câini și maimuțe. Recent, o echipă condusă de Dr. Xiaoping Ren, de la Universitatea Harbin Medical din China, a efectuat un transplant de cap la o maimuță, bazat pe cercetările Dr. Canavero.
Cu toate acestea, intervenția chirurgicală nu a inclus legarea măduvei spinării, doar vasele de sânge au fost conectate. Potrivit Dr. Canavero, maimuța a supraviețuit și nu a suferit nicio leziune neurologică. A redevenit conștientă în decurs de trei până la patru ore și a fost ținută în viață doar douăzeci de ore, din motive etice.
gasiti undeva o tentativa de a raspunde la intrebarea din titlu?…
Găsiți undeva răspunsuri la întrebări retorice?
SUF(LET)UL = suflu … adică respirație …
Sufletul e în plămâni … cât timp plămânii sunt plini cu aer … trăim
Când plămânii sunt goliți de aer … intervine moartea
Poate cele 21 grame … cât se spune că ar avea sufletul, e ultima porție de aer.
E drept că inima e motorul tuturor organelor … dar nu are suflet…nici creierul nu are suflet.
Mama ce logica de elefant! :))))))
Ceva mai absurd nici ca am auzit….
Asta ne va spune supravietuitorul 🙂 Pentru ca eu cred ca in timp va imbolnavi si corpul nou, daca va supravietui. Apoi depinde si ce varsta are donatorul corpului.
Intai omenirea sa rezolve vindecarea cancerului!
Asta-i rezolvata de mult.
Si mafia din industria farmaceutica de unde ar mai scoate profit? Tratamentul exista demult.. Dar este ascuns prin vreun sertar
ce sansa va avea acest transplant?Sunt sigur ca nu sunt cunoscute toate aspectele.De ex jonctiunea coloanei vertebrale si a tuturor filetelor nervoase.Cazul lui Stevens Hawking ar trebui studiat de echipa de medici inainte de a trece la aceasta operatie.
Nu şltiu ce să cred desore această operaţie, neavând destulă cunoştinţe de acest gen. Dar să dea Dumnezeu să reuşească.
S-a reprogramat intre timp.Poate din cauza ca nu au stiu raspunsul tocmai la intrebarea din titlu?
Voi chiar asa credeti?!
Pana la urma transplantul a fost amânat…
Valeri Spiridonov A renunțat pe motiv ca doctorii nu-i puteau garanta ca se va putea mișcă sau… trai, in urma transplantului. Nu știu când sa va mai încerca procedura, dar momentan, voluntar, s-a oferit un chinez. Urmăresc cu interes subiectul oricum.