fbpx

Ziua în care am „păcălit” gravitația. Primul salt reușit cu parașuta

Pe 28 decembrie 1783, în fața observatorului din Montpellier, un oraș aflat în apropierea Mediteranei, pe coasta de sud a Franței, s-a adunat o mare mulțime de oameni. Erau pe cale să fie martori la primul salt cu parașuta încununat de succes din istoria omenirii.

Observatorul era amenajat într-un turn medieval înalt, numit Tour de la Babotte. Este unul dintre cele două turnuri care supraviețuiesc din epoca în care Montpellier era înconjurat de metereze.

Lenormand sare din turnul observatorului din Montpellier, 1783. Ilustrație din secolul al XIX-lea. Foto: Wikimedia

Turnul are o înălțime de circa 26 de metri și, pentru o vreme, a fost folosit drept observator pentru studierea fenomenelor cerești precum eclipsele. Însă, în acea după-masă de decembrie, turnul a fost folosit într-un scop terestru.

Louis-Sebastien Lenormand, fiul unui ceasornicar, era pe cale să facă o demonstrație. Meșterise un dispozitiv care le permitea oamenilor să sară din clădiri cuprinse de flăcări și să ajungă nevătămați pe pământ.

Dispozitivul era alcătuit din două umbrele atașate de o ramă rigidă de lemn. Lenormand exersa de mult timp săritura de la o înălțime mai mică – de pe crengile de sus ale unui ulm. Și-a testat aparatul și pe animale, înainte de a fi destul de încrezător să-l testeze pe el însuși.

În ziua hotărâtă, Lenormand a apărut pe vârful turnului. A salutat mulțimea din ce în ce mai nerăbdătoare cu fiecare minut. Apoi, a apucat mânerul umbrelei gigantice și a sărit.

Cea mai veche descriere cunoscută a unei parașute, realizată de către un autor anonim (Italia, anii 1470). Foto: Wikimedia

Lenormand nu a inventat parașuta – a fost doar primul om care și-a riscat viața pentru o idee veche de mii de ani. Primele relatări referitoare la parașute țin de ficțiune.

Scriitorul Sima Qian, din epoca Dinastei Han, povestește istoria lui Shun, un împărat chinez legendar care a fugit de tatăl său care voia să-l ucidă, s-a urcat în vârful unui grânar mare și a sărit de acolo folosind două pălării de bambus.

Cea mai veche descriere a unei parașute poate fi întâlnită într-un manuscris vechi din Italia deceniului opt al secolului XV. Imaginea înfățișează un bărbat care se ține de o ramă în formă de cruce atașată de o pânză conică.

Un deceniu mai târziu, Leonardo da Vinci a schițat o parașută mai sofisticată. Pânza era ținută deschisă de o ramă pătrată de lemn în loc de una conică.

Prezentare schematică a parașutei lui Garnerin, dintr-o ilustrată din secolul al XIX-lea. Foto: Wikimedia

Schița era însoțită de o descriere:

„Dacă un om are un cort de pânză ale cărui deschideri au fost cusute, și cortul are 12 brațe (circa șapte metri) dintr-o parte în alta și 12 în adâncime, bărbatul va putea să se arunce de la orice înălțime fără să se rănească.”

Inventatorul dalmațian Fausto Veranzio (1551-1616) a examinat schița lui da Vinci și a păstrat rama pătrată, însă a a înlocuit pânza cu o bucată de postav ca o pânză de corabie, despre care descoperise că încetinește mai cu eficiență căderea.

Într-un desen celebru al parașutei sale, intitulat „Homo Volans” („Omul care zboară), Veranzio înfățișează un bărbat care se parașutează de pe un turn, probabil Campanila Sfântului Marcu din Veneția.

Această schiță i-a făcut pe mulți istorici să creadă că Veranzio, care avea pe atunci 65 de ani și era grav bolnav, testase acest model sărind de pe Campanila Sfântului Marcu. Însă lipsa dovezilor scrise sugerează că evenimentul nu a avut loc niciodată și că schița este doar imaginară.

Prima utilizare a unei parașute fără cadru, de André-Jacques Garnerin, în 1797. Foto: Wikimedia

La doi ani după săritura lui Lenormand din Montpellier, acesta a inventat cuvântul „parașută” din prefixul italian „para”, care înseamnă „împotrivă”, și cuvântul francez „chute”, care înseamnă „cădere”.

Îmbunătățirile la designul parașutei au progresat cu repeziciune de la demonstrația lui Lenormand. În 1785, același an în care Lenormand a inventat cuvântul „parașută”, Jean-Pierre Blanchard a demonstrat, cu ajutorul unui câine, că parașuta era un mijloc sigur de evacuare dintr-un balon cu aer cald.

În 1793, Blanchard a testat al însuși eficiența parașutei atunci când balonul i s-a spart. De asemenea, Blanchard a început să facă parașute care se puteau realiza din mătase împăturită în loc de pânză.

În 1797, Andre Garnerin a sărit pentru prima dată cu o parașută din mătase „fără ramă”. Locul unde a aterizat este astăzi marcat cu o placă.  În următorii o sută de ani, nu s-a întâmplat nimic semnificativ din acest punct de vedere.

Homo Volans, parașută, extras din lucrarea „Machinae Novae” („Noile mașini”), de Fausto Veranzio (1551-1617), Veneția, 1617. Foto: Getty

Apoi, Charles Broadwick a făcut două inovații-cheie în designul parașutei, la începutul secolului XX. Și-a împăturit parașuta într-un pachet pe care îl purta pe spate, iar parașuta era trasă din pachet de o coardă atașată de un balon cu aer cald.

Când Broadwick a sărit din balon, linia s-a întins, a tras afară parașuta și apoi s-a rupt. Acest sistem de parașutare care putea fi purtat în spate a devenit standardul tuturor parașutelor moderne.

Parașutele cu coardă încă sunt folosite de trupele de infanterie aeropurtate în ziua de azi.


În coninuare, descoperă și:

Distribuie articolul:

Citește în continuare

Abonează-te la Incredibilia.ro

Fii fără grijă, nu facem spam.

Abonează-te la newsletter sau urmărește-ne pe Facebook, Instagram sau YouTube și vei primi zilnic cele mai interesante articole, filme și recomandări!

>