Ziua în care am cucerit gravitația. Primul salt reușit cu parașuta

Pe 28 decembrie 1783, în fața observatorului din Montpellier, un oraș aflat în apropierea Mediteranei, pe coasta de sud a Franței, s-a adunat o mare mulțime de oameni. Erau pe cale să fie martori la primul salt cu parașuta încununat de succes din istoria omenirii.

Observatorul era amenajat într-un turn medieval înalt, numit Tour de la Babotte. Este unul dintre cele două turnuri care supraviețuiesc din epoca în care Montpellier era înconjurat de metereze.

Lenormand sare din turnul observatorului din Montpellier, 1783. Ilustrație din secolul XIX. Foto: Wikimedia

Turnul are aproximativ 26 de metri înălțime și, pentru o vreme, a fost folosit drept observator pentru studierea fenomenelor cerești precum eclipsele. Însă, în acea după-masă de decembrie, turnul a fost folosit într-un scop „terestru”.

Louis-Sebastien Lenormand, fiul unui ceasornicar, era pe cale să facă o demonstrație. Meșterise un dispozitiv care le permitea oamenilor să sară din clădiri cuprinse de flăcări și să ajungă nevătămați la sol.

Dispozitivul era alcătuit din două umbrele atașate de un cadru rigid din lemn. Lenormand exersa de mult timp săritura de la o înălțime mai mică, mai precis din vârful unui ulm. Și-a testat aparatul și pe animale, înainte de a fi suficient de încrezător să-l testeze pe el însuși.

Cea mai veche descriere cunoscută a unei parașute, realizată de către un autor anonim (Italia, anii 1470). Foto: Wikimedia

În ziua stabilită, Lenormand a urcat în vârful turnului. A salutat mulțimea, care era tot mai nerăbdătoare pe măsură ce minutele treceau. Apoi, a apucat mânerul umbrelei gigantice și a sărit.

Lenormand nu a inventat parașuta – a fost doar primul om care și-a riscat viața pentru o idee veche de mii de ani. Primele relatări referitoare la parașute țin de ficțiune.

Scriitorul chinez Sima Qian, care a trăit în timpul dinastei Han, povestește istoria lui Shun, un împărat chinez legendar care a fugit de tatăl său care voia să-l ucidă, s-a urcat în vârful unui grânar mare și a sărit de acolo folosind două pălării de bambus.

Prezentare schematică a parașutei lui Garnerin, dintr-o ilustrată din secolul XIX. Foto: Wikimedia

Cea mai veche descriere a unei parașute poate fi întâlnită într-un manuscris vechi din Italia deceniului opt al secolului XV. Imaginea înfățișează un bărbat care se ține de o ramă în formă de cruce atașată de o pânză conică.

Un deceniu mai târziu, Leonardo da Vinci a schițat o parașută mai sofisticată. Pânza era ținută deschisă de un cadru pătrat din lemn.

Schița era însoțită de o descriere:

„Dacă un om are un cort de pânză ale cărui deschideri au fost cusute, și cortul are 12 brațe (circa șapte metri) dintr-o parte în alta și 12 în adâncime, bărbatul va putea să se arunce de la orice înălțime fără să se rănească.”

Inventatorul dalmat Fausto Veranzio (1551-1616) a examinat schița lui da Vinci și a păstrat rama pătrată, însă a înlocuit pânza cu o bucată de postav asemănătoare pânzelor de corabie, despre care descoperise că încetinește mai eficient căderea.

Într-un desen celebru al parașutei sale, intitulat „Homo Volans” („Omul care zboară), Veranzio înfățișează un bărbat care se parașutează de pe un turn, probabil Campanila Sfântului Marcu din Veneția.

Această schiță i-a făcut pe mulți istorici să creadă că Veranzio, care avea pe atunci 65 de ani și era grav bolnav, testase acest model sărind de pe Campanila Sfântului Marcu. Însă lipsa dovezilor scrise sugerează că evenimentul nu a avut loc niciodată și că schița este doar imaginară.

Prima utilizare a unei parașute fără cadru, de André-Jacques Garnerin, în 1797. Foto: Wikimedia

La doi ani după săritura lui Lenormand din Montpellier, acesta a inventat cuvântul „parașută” din prefixul italian „para”, care înseamnă „împotrivă”, și cuvântul francez „chute”, care înseamnă „cădere”.

Îmbunătățirile aduse designului parașutei au progresat cu repeziciune de la demonstrația lui Lenormand. În 1785, același an în care Lenormand a inventat cuvântul „parașută”, Jean-Pierre Blanchard a demonstrat, cu ajutorul unui câine, că parașuta era un mijloc sigur de evacuare dintr-un balon cu aer cald.

În 1793, Blanchard a testat al însuși eficiența parașutei atunci când balonul i s-a spart. De asemenea, Blanchard a început să confecționeze parașute care se puteau realiza din mătase împăturită, în loc de pânză.

Homo Volans, parașută, extras din lucrarea „Machinae Novae” („Noile mașini”), de Fausto Veranzio (1551-1617), Veneția, 1617. Foto: Getty

În 1797, Andre Garnerin a sărit pentru prima dată cu o parașută din mătase „fără ramă”. Locul unde a aterizat este astăzi marcat cu o placă memorială. În următorii o sută de ani, nu s-a întâmplat nimic semnificativ din acest punct de vedere.

Apoi, la începutul secolului XX, Charles Broadwick a adus două inovații-cheie la designul parașutei. Și-a împăturit parașuta într-un pachet pe care îl purta pe spate, iar parașuta era trasă din pachet de o coardă atașată de un balon cu aer cald.

Când Broadwick a sărit din balon, linia s-a întins, a tras afară parașuta și apoi s-a rupt. Acest sistem de parașutare care putea fi purtat în spate a devenit standardul tuturor parașutelor moderne.

Parașutele cu coardă încă sunt folosite de trupele de infanterie aeropurtate în ziua de azi.

Ca să știi mai mult, citește „Enciclopedia invențiilor”

Cartea conține o cronologie detaliată, îmbogățită cu ilustrații uimitoare, care spune povestea invențiilor și a descoperirilor făcute de-a lungul istoriei, de la cele mai primitive unelte de piatră până la cele mai recente sonde spațiale. Enciclopedia oferă amănunte despre cele mai importante evenimente științifice, cum ar fi Revoluția Industrială sau prima aselenizare, dar și despre extraordinara viaţă a oamenilor de știință ale căror idei au construit lumea așa cum o știm astăzi.

„Enciclopedia invențiilor” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu