Un primar din Peru „a făcut pe mortul” ca să nu fie arestat pentru încălcarea carantinei

Pentru a nu fi arestat pentru că a încălcat obligația izolării la domiciliu, primarul unui orășel din Peru s-a prefăcut că este mort.

Potrivit New York Post, polițiștii sosiți la domiciliul său pentru a-l reține l-au găsit pe primar întins într-un sicriu, cu masca pe față, „făcând pe mortul”.

Primar sicrie
Foto: A24

Pe 18 mai 2020, Jaime Rolando Urbina Torres, primarul orășelului Tantara, a fugit din carantină și s-a întâlnit cu prietenii săi, pentru a chefui.

Nu se știe exact unde au băut bărbații, însă un lucru este cert: când au aflat că poliția este pe urmele lor, Torres și amicii săi s-au panicat.

Pentru a scăpa de arestare, bărbații au recurs la un gest extrem: s-au întins în niște sicrie (despre care nu se știe ce căutau în curtea primarului), cu mâinile pe piept și măștile pe față.

Acuzat că nu își îndeplinește îndatoririle

Însă numărul de actorie nu i-a păcălit pe oamenii legii, care i-au fotografiat pe bărbați în sicrie, înainte de a-i aresta.

Primar
Jaime Rolando Urbina Torres. Foto. Daily Mail

Primarul, care era deja intens criticat de cetățeni pentru că a fost mai mult absent pe durata pandemiei, a fost reținut pentru încălcarea ordinului de izolare și de distanțare socială, relatează Evening Standard.

În ultimele săptămâni, oamenii de rând, dar și oficialii din administrație i-au imputat lui Torres faptul că nu a deschis centre de carantină și că nu a implementat măsuri de siguranță, pentru a evita răspândirea coronavirusului.

Obligația de izolare la domiciliu a fost instituită pe 16 martie 2020 pe întreg teritoriul țării sud-americane. Până acum, în Peru s-au înregistrat peste 100.000 de îmbolnăviri de COVID-19 și puțin peste 3.000 de decese.


Pandemia de COVID-19 a stârnit reacții diverse în întreaga lume. De exemplu, un primar italian a folosit dronele ca să-i înjure pe cei ce ies din izolare, iar un primar german s-a infectat intenționat cu noul coronavirus ca să se imunizeze.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.

Lasă un comentariu