fbpx

Prăbușiți în Anzi, izolați 72 de zile: „Ne-am mâncat prietenii ca să supraviețuim”

Pe 13 octombrie 1972, un avion al forțelor aeriene uruguayene care transporta echipa de rugby a clubului Old Christians, s-a prăbușit în munții Anzi din Chile. În fața perspectivei sinistre de a muri de foame, supraviețuitorii au recurs la unica opțiune rămasă la îndemână în acele condiții: și-au mâncat colegii morți.

Potrivit Wikiepdia, dintre cei 45 de oameni de la bordul avionului, 28 au supraviețuit acidentului. Însă, după 72 de zile petrecute pe ghețar, au fost salvate doar 16 persoane.

Supraviețuitorii accidentului aviatic din 1972 din Anzi. Foto: express.co.uk

Avionul, care transporta 19 membri ai echipei de rugby, membrii ai familiilor lor, suporteri și prieteni, a decolat din Montevideo, Uruguay, și se îndrepta către Santiago de Chile. În timp ce traversau Anzii, copilotul, lipsit de experiență, dar care se afla la comandă, a crezut în mod eronat că ajunseseră în Curico, Chile, cu toate că dispozitivele de la bord indicau altceva.

Copilotul s-a întors către nord și a început să coboare spre ceea ce el credea că este aeroportul Pudahuel. Însă avionul s-a lovit de munte, pierzându-și aripile și partea din spate a fuzelajului.

Partea din față a aeronavei a alunecat pe o pantă ca pe un tobogan și s-a oprit pe un ghețar. Trei membri ai echipajului și un sfert dintre pasageri au murit în momentul impactului, iar alții au decedat la scurt timp după aceea, din cauza frigului și a rănilor suferite.

În a zecea zi după prăbușire, supraviețuitorii au aflat, cu ajutorul unui aparat radio cu tranzistori, că toate căutările fuseseră oprite. Amenințați să moară de foame, supraviețuitorii au fost de acord ca, în cazul în care unii dintre ei vor muri, ceilalți să le mănânce trupurile ca să rămână în viață.

Supraviețuitorii accidentului aviatic din 1972 din Anzi. Foto: express.co.uk

Fără să aibă încotro, supraviețuitorii au mâncat cadavrele prietenilor lor decedați.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Roberto Canessa, unul dintre supraviețuitori, era student în anul doi la medicină. El este sursa uneia dintre rarile descrieri a ceea ce înseamnă să fii forțat de foame să recurgi la canibalism.

„Când mănânci carne de om, simți că ești cea mai nenorocită ființă de pe Pământ. Însă în mintea mea exista ideea că prietenul meu îmi oferea o șansă de a supraviețui, șansă pe care el nu a avut-o”, avea să-și amintească bărbatul.

Canessa a rupt tăcerea și a povestit totul în cartea sa de memorii, „A trebuit să supraviețuiesc”. Amintirea faptului că a recurs la canibalism încă îl bântuie:

Supraviețuitorii zborului 571 în exteriorul avionului. Foto: express.co.uk

„Terminaserăm de mult puținele provizii găsite în avion și nu era de găsit nicio urmă de vegetație sau vreun animal. După numai câteva zile, trăiam cu senzația că trupurile noastre se hrănesc din ele însele ca să rămână în viață”, își amintește bărbatul.

„Cadavrele prietenilor și coechipierilor noștri, conservate afară, în gheață, conțineau proteine vitale, care ne-ar fi putut ajuta să supraviețuim. Dar am fi putut oare să facem una ca asta?”

„Vreme îndelungată, am agonizat. Am ieșit în zăpadă și m-am rugat la Dumnezeu să mă călăuzească. Fără consimțământul Lui, simțeam că aș fi pângărit amintirea prietenilor mei și că le-aș fura sufletele.”

„Ne-am întrebat dacă nu cumva înnebuniserăm, de vreme ce luam în considerare o astfel de posibilitate. Oare ne transformaserăm în niște brute sălbatice? Sau era singurul lucru rezonabil pe care îl puteam face? Ne luptam cu limitele temerilor noastre”, avea să-și amintească supraviețuitorul.

Supraviețuitorii zborului 571 în exteriorul avionului. Foto: express.co.uk

Roberto a reușit să se împace cu sine când și-a amintit cuvintele pe care le rostise după accident: dacă murea, ceilalți trebuiau să-i folosească trupul pentru a supraviețui.

„Pentru mine, a fost o onoare să pot spune că, dacă inima mea avea să se oprească, brațele, picioarele și mușchii mei puteau să-i ajute pe ceilalți să scape cu viață. Am vrut să mă asigur că îmi voi fi adus contribuția chiar dacă aș fi murit”, a explicat bărbatul.

La 17 zile de la accident, 27 de persoane erau încă viață, când o avalanșă a lovit epava și a acoperit partea din spate a fuzelajului, pe care o foloseau ca adăpost, ucigând încă opt dintre supraviețuitorii accidentului. În acele condiții aspre, cei care scăpaseră cu viață din această a doua trgedie nu mai aveau decât foarte puțină mâncare și nicio sursă de căldură.

Au decis ca aceia dintre ei care erau cei mai puternici să plece după ajutor. Fără să aibă echipament de munte, Nando Parrado și Roberto Canessa au urcat de pe ghețar, aflat la 3.570 de metri altitudine, pe piscul de 4.670 de metri care le bloca drumul spre vest.

Fuzelajul avionului prăbușit. Foto: express.co.uk

În zece zile, au înaintat aproximativ 24 de kilometri, căutând ajutor. Prima persoană pe care au întâlnit-o a fost un cioban chilian pe nume Sergio Catalan, care le-a oferit mâncare și apoi a mers timp de zece ore ca să alerteze autoritățile.

Povestea accidentului aviatic din Anzi a atras imediat atenția presei internaționale. Ultimii 16 supraviețuitori au fost salvați pe 23 decembrie 1972, la mai bine de două luni de la accident.

Supraviețuitorii erau îngrijorați în legătură cu opinia publicului și a familiilor celor morți privitoare la faptul că mâncaseră cadavre ca să supraviețuiască. Inițial, publicul i-a condamnat, însă, după ce au explicat că încheiaseră un pact prin care cei care mureau urmau să fie hrana celor care supraviețuiseră, scandalul s-a diminuat și familiile celor morți au arătat mai multă înțelegere.

Mai târziu, tragedia a devenit cunoscută în jurul lumii ca „dezastrul aviatic din Anzi” și, în America de Sud, drept „El Milagro de los Andes” („Miracolul din Anzi”).

Supraviețuitorii accidentului lângă epava avionului. Foto: fimela.com

„Astăzi, ca doctor, asociez acel eveniment – consumarea unui cadavru de om pentru a supraviețui – cu ceva care va deveni o realitate în lumea întreagă în următoarele decenii: transplantul de organe și de țesuturi.”

„Noi am fost cei care au încălcat un tabu. Însă, în viitor, lumea întreagă va încălca acest tabu, iar ceea ce era odinioară considerat bizar va deveni o nouă modalitate de a cinsti memoria  celor decedați”, a spus Roberto Canessa.

„Până la urmă, am luat această decizie. Și după ce am luat-o, lucrurile au devenit ireversibile. Am spus adio inocenței. Această experiență ne-a schimbat pentru totdeauna”, a afirmat supraviețuitorul.

Nando Parrado și Roberto Canessa alături de ciobanul care le-a salvat viețile. Foto: fimela.com
Roberto Canessa alături de mama și de soția lui, Lauri, în anii ’70. Foto: express.co.uk

Roberto Canessa alături de mama și de soția sa, în 2016. Foto: express.co.uk
Memorialul victimelor zborului 751, ridicat în Valea Lacrimilor. Foto: fimela.com


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>