Porajmos, Holocaustul țiganilor: Genocidul uitat

Se estimează că, în timpul Holocaustului, aproximativ 25% din populația de țigani a Europei a fost exterminată. Acest genocid, cunoscut drept Porajmos (sau Holocaustul țiganilor), rămâne una dintre cele mai grave atrocități comise de naziști, deși nu a fost recunoscută timp de zeci de ani.

De altfel, guvernul german a început să ofere compensații victimelor sau familiilor lor abia în 1979.

O lungă istorie a persecutării

Porjamos 02

O familie de țigani. Agram, Croația, 1941

Țiganii sunt un grup etnic originar din partea de nord a sub-continentului indian și au ajuns în Europa cel mai probabil în secolul al XIV-lea. Fuseseră dintotdeauna un popor migrator, drept urmare s-au confruntat cu persecuțiile în aproape toate teritoriile unde au ajuns, inclusiv în Germania.

Din 1899 și până la venirea la putere a naziștilor, în 1933, legislatorii germani au introdus lege după lege pentru a restricționa drepturile țiganilor. I-au supravegheat, le-au interzis accesul în zonele publice și au limitat numărul locurilor în care se puteau stabili.

Legile le interziceau să intre în bazinele de înot sau în parcuri. De asemenea, țiganii nu aveau dreptul de a pătrunde în anumite regiuni din Germania. Poliția avea dreptul să aresteze orice țigan, fără să aibă vreun motiv.

Raționamentul predominant era că țara era un loc mai sigur cu fiecare țigan care ajungea după gratii. Când naziștii au ajuns la putere, situația s-a înrăutățit.

Porjamos 06

Țiganii așteptă deportarea, în timp ce un ofițer nazist îi supraveghează. Asperg, Germania, 22 mai 1940

Adolf Hitler privea țiganii nu doar ca pe un grup migrator care trebuia controlat, ci ca pe un grup rasial „indezirabil”, care trebuia stăpânit și apoi eliminat.

În 1936, Robert Ritter, directorul Centrului de Cercetare pentru Igienă Rasială şi Biologie Demografică, a început să se ocupe de „chestiunea țiganilor”. După ce a intervievat și a examinat mai mulți subiecți, Ritter a tras concluzia că acest grup avea un sânge degenerat, un pericol la adresa purității rasiale a germanilor.

Mai mult, Ritter a obținut informații despre locurile unde se stabiliseră grupuri de țigani, în scopul de a crea un registru centralizat al tuturor persoanelor de această etnie care trăiau în Germania.

Acest registru a facilitat cele mai groaznice crime comise împotriva țiganilor.

Deportarea

Porjamos 02

Un grup de prizonieri țigani, la scurt timp după sosirea în lagărul de concentrare Belzec. Polonia, 1940

Într-o primă fază, țiganilor li s-a retras cetățenia, li s-a interzis să se căsătorească cu germani și li s-a anulat dreptul de vot. În 1936, naziștii au început să-i sterilizeze, apoi i-au adunat și i-au obligat să trăiască în tabere insalubre și în alte zone izolate.

La început, sute de mii de oameni au fost adunați în lagăre de tranzit. Apoi, au fost transportați în ghetouri, alături de evrei. De aici, erau trimiși în lagăre de muncă silnică și în lagăre de exterminare.

Porajmos tocmai începuse.

Porajmos

Porjamos 04

Polițiștii naziști, în timpul unui raid asupra șatrelor. Renningen, Germania, 1937

Holocaustul țiganilor a început în forță în decembrie 1942, când comandantul SS Heinrich Himmler a semnat un ordin prin care toți țiganii erau duși cu forța în lagăre de concentrare. Naziștii intenționau ca în câțiva ani să extermine toți țiganii care trăiau în Europa.

În curând, autoritățile din părțile Europei controlate de naziști au adunat toți membrii acestei etnii pe care i-au putut găsi, i-au scos din ghetouri și din centrele de detenție și i-au trimis în lagărele de exterminare. Acolo, au fost gazați cu zecile de mii, la fel ca atâtea alte victime ale Holocaustului.

În zonele Uniunii Sovietice controlate de naziști, autoritățile au avut o abordare mai directă. Detașamentele morții, Einsatzgruppen, mergeau din sat în sat, masacrând toți țiganii pe care îi puteau găsi. Au ucis aproximativ 8.000 de oameni.

Experimente pe oameni

Porjamos 03

O victimă este folosită drept cobai într-un experiment menit să lămurească dacă apa sărată poate fi transformată în apă potabilă. Lagărul de concentrare Dachau, Germania, 1944

Cei care supraviețuiau și ajungeau în lagărele de concentrare erau torturați înainte de a fi uciși. Naziștii au folosit din plin țiganii pentru a realiza experimente medicale.

Celebrul doctor Josef Mengele a făcut numeroase experimente pe copii. Una dintre cele mai oribile povești îi aparține unui evreice din Auschwitz, pe nume Vera Alexander, care a fost martoră la desfigurarea brutală și la moartea a doi gemeni țigani în vârstă de patru ani, pe nume Guido și Ina.

„Fuseseră cusuți unul de altul, spate în spate, ca gemenii siamezi. Rănile lor erau infectate și pline de puroi. Urlau zi și noapte.

Apoi, părinții lor (îmi amintesc că numele mamei lor era Stella) au reușit să obțină niște morfină și au ucis copiii pentru a le pune capăt suferinței”, a relatat Vera Alexander.

Un genocid nerecunoscut

Porjamos 07

Prizonierii, dintre care unii sunt țigani, sunt executați lângă o groapă comună. Lagărul de concentrare Jasenovac, Croația, circa 1942-1943

Prin „experimente” și execuții în masă, naziștii și colaboratorii lor au ucis aproximativ 220.000 de țigani. Unele estimări, mai puțin acceptate, stabilește numărul victimelor la 1,5 milioane. Cifra este, totuși, puțin probabilă, deoarece depășește populația oficială a țiganilor din Europa de dinainte de Porajmos.

Spre deosebire de alți supraviețuitori ai Holocaustului, supraviețuitorii țigani au primit puține despăgubiri pentru suferințele îndurate. De fapt, chiar și după ce regimul nazist a luat sfârșit, în 1945, rasismul a continuat.

Guvernele de după război din Germania de Vest și din țările aliate nu i-au recunoscut pe țigani ca victime ale persecuțiilor. Au blocat cererile de despăgubire și au susținut că naziștii îi luaseră drept ținte din cauza „elementelor infracționale și antisociale”.

porajmos belzec_compressed

Țigani în lagărul Belzec

Pentru mult timp, victimele genocidului nu au primit atenția și nici măcar empatia umană elementară care le erau oferite victimelor Holocaustului. În cele din urmă, în 1979, Parlamentul Federal al Germaniei de Vest a recunoscut că Porajmos a fost un genocid cu motivații rasiale.

Astfel, țiganilor li s-a permis să ceară oficial despăgubiri. Însă, la acea vreme, mulți dintre supraviețuitori nu mai erau în viață.

A durat aproape 70 de ani până când victimele Porajmos să primească recunoașterea publică oferită celorlalte victime ale Holocaustului. În 2011, ei au primit, în sfârșit, recunoaștere în cadrul zilei de comemorare a victimelor Holocaustului.

În anul următor, în memoria victimelor Porajoms a fost ridicat un monument.

Articole fascinante

  • Nicolae spune:

    Interesant si util pt. cei cu pasiune pt. istorie.
    T.T.

  • >