Cănișoara, planta carnivoră care se hrănește cu pui de salamandră

În mlaștinile din Ontario, Canada, anumite plante au dezvoltat obiceiul de a mânca amfibieni. Sarracenia purpurea (cănișoara nordică sau planta ulcior) este o plantă carnivoră cunoscută până acum pentru faptul că se hrănește cu insecte din câteva sute de specii.

Însă, potrivit unui studiu publicat în revista Ecology, biologii au descoperit că aproximativ 20% dintre cănișoarele nordice din Parcul Alonquin au, de asemenea, obiceiul să ucidă și să digere salamandre tinere.

Doi pui de salamandră sunt prinși în bazinul cu lichid acid al plantei Sarracenia purpurea, o plantă carnivoră comună în America de Nord. Un nou studiu a relevat că 20% dintre plantele observate se hrăneau cu vertebrate. Foto: Patrick Moldowan/Algonquin Wildlife Research Station

Potrivit autorilor studiului, aceasta este prima cercetare care arată că aceste plante consumă în mod regulat vertebrate.

„Descoperirea faptului că această plantă carnivoră consumă vertebrate a fost făcută într-o zonă relativ bine studiată. Sper și îmi imaginez că într-o zi fluturașul de prezentare al acestei mlaștini va spune: Rămâneți pe potecă și fiți atenți la copii – aici există plante care mănâncă vertebrate!”, a declarat pentru LiveScience coautorul studiului, Alex Smith, profesor asociat de biologie la Universitatea Guelph din Ontario.

În frunzele sale în formă de cupă (cană sau ulcior, ce dă și numele comun al speciei), planta adună apa de ploaie, unde atrage diferite insecte și nevertebrate.

După ce sunt prinse de plantă, insectele sunt dizolvate încet în amestecul de apă, microorganisme și enzime digestive. Insecta moare, iar planta carnivoră primește un supliment de nutrimente.

Smith și colegii săi de la universitățile din Guelph și Toronto au descoperit mai întâi salamandre – atât vii, cât și moarte – plutind în interiorul acestor plante carnivore în timpul mai multor expediții în teren în Parcul Alonquin, în 2017 și 2018.

În cadrul altor studii, cercetătorii au prelevat mostre din conținutul mai multor sute de plante de cănișoară, într-o mică zonă din ținuturile mlăștinoase ale parcului.

Cănișoara nordică este una dintre cele aproximativ 600 de specii de plante carnivore din lume. Cercetătorii au descoperit că aceste plante sunt capabile să dizolve o salamandră moartă în doar zece zile. Foto: Patrick Moldowan/Algonquin Wildlife Research Station

Au făcut investigații vara târziu, când salamandrele tinere încep metamorfoza, părăsind lacurile și aventurându-se pentru prima oară pe pământ.

Au descoperit că aproximativ 20% dintre plantele cercetate conțineau cel puțin o salamandră, moartă sau vie, și că numeroase plante capturaseră mai mult de o salamandră. După ce au fost capturate, salamandrele au supraviețuit între 3 și 19 zile.

Unele s-au înecat, altele au murit de foame și altele au fost ucise de apa călduță și acidă a cănișoarei (lichidul are un pH de mai puțin de 4, ceea ce înseamnă că este la fel de acid precum sucul de portocale). După ce au murit, salamandrele s-au descompus în câteva zile.

Salamandra este un nume comun pentru aproximativ 550 specii de amfibieni. Acestea se caracterizează prin aspect asemănător cu al șopârlelor, cu corp delicat, bot scurt și coadă bine dezvoltată. Foto: Wikimedia

În total, frecvența cu care plantele capturează salamandre sugerează faptul că cele din urmă ar putea fi „o sursă nutritivă importantă pentru cănișoare”, au scris autorii.

Se pare că aceste plante carnivore reprezintă o amenințare importantă la adresa salamandrelor, deoarece aproximativ 5% din populația de pui de salamandră cade pradă acestor plante într-un singur an.

De ce sfârșesc astfel atât de multe salamandre? Probabil că puii de salamandră cred că plantele sunt un fel de refugiu acvatic din calea diferitelor amenințări apărute odată cu primii lor pași pe pământ.

Sau poate că salamandrele sunt atrase de nenumăratele insecte care se adună în jurul cănișoarei ca să soarbă din nectarul dulce al plantei.

În orice caz, aceste plante carnivore par să aibă o „poftă de carne” mult mai mare decât se credea până acum. Adevărați monștri…

Ca să știi mai mult, citește „Enigmele științei”

După secole de salturi uriașe în domeniul științei – de la tiparniță la fisiunea nucleară -, ne punem întrebarea: A mai rămas ceva de descoperit și de cercetat și în secolul XXI? Știința ridică la fel de multe întrebări precum acelea la care a găsit deja răspunsuri. Toate intră în categoria „enigme ale științei”, care își așteaptă rezolvarea.

Și, cine știe, poate chiar unii dintre dumneavoastră, dragi cititori tineri, veți contribui, într-un fel sau altul, la dezlegarea lor.  Există cazuri celebre de mari oameni de știință – Faraday, Darwin, Einstein etc. – al căror drum în carieră le-a fost determinat de citirea, în adolescență, a unor modeste cărți de popularizare a științei.

Însă, de multe ori, dezlegarea unei enigme științifice duce la descoperirea alteia noi – și așa mai departe. Newton, unul din marile genii ale omenirii – cu modestie – a scris, la sfârșitul cărții sale „Principiile matematice ale filosofiei naturale”, tipărită în 1689, următoarele cuvinte:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe țărmul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele colorate sau o scoică roșie, în timp ce marele «ocean al adevărului» se întinde necunoscut în fața mea”.

Deși între timp au fost făcute multe descoperiri științifice, „pietricelele colorate” nu s-au epuizat, oceanul adevărului vă așteaptă ! Tocmai de aceea, știința continuă să fie vie și atât de fascinantă. Pentru mai multe informații privind temele puse în discuție, cititorii sunt invitați să consulte bibliografia care a stat la baza documentării autorului, anexată la sfârșitul acestei cărți.

„Enigmele științei” se găsește cu reducere pe eMag sau pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu