La apogeul Războiului Rece, când un atac nuclear sovietic părea o amenințare reală, Statele Unite ale Americii au început să pună la punct un program prin care să-și poată apăra propriul sistem de rachete balistice intercontinentale.
Din acest motiv, în 1969, președintele Richard Nixon a anunțat lansarea „Programului de apărare”, o rețea de sisteme de protecție amplasate în mai multe puncte din țară, menite să protejeze armamentul strategic al SUA.
Elementul central al sistemului, piramida de 24 de metri
Primul și singurul astfel de sistem construit a fost Complexul de apărare Stanley Mickelson, amplasat în statul Dakota de Nord. Construcția complexului a început în 1970.
Elementul central era o piramidă uriașă, de 24 de metri înălțime, în care a fost amplasat un radar menit să detecteze focoasele nucleare inamice și să ghideze către țintă rachetele de interceptare americane.
Cele patru fețe ale radarului aveau patru structuri circulare („ochi”) care căutau ținte în toate direcțiile. Funcționarea „piramidei” era susținută de un radar secundar, situat la 40 de kilometri mai la nord.
Acest al doilea radar era menit să detecteze rachetele sovietice pe o rază de 1.300 de kilometri, chiar în timp ce treceau peste Polul Nord. 30 de rachete Spartan și 16 rachete Sprint erau pregătite de lansare în orice moment, dacă se declanșa alarma.
Un eșec de 6 miliarde de dolari
Complexul Stanley Mickelson a devenit operațional pe 1 octombrie 1975, dar neajunsurile nu au întârziat să apară. Pulsul electromagnetic generat de detonarea focoaselor nucleare de pe rachetele Spartan și Sprint „orbea” propriile radare, făcând imposibilă detectarea rachetelor inamice suplimentare.
În plus, Tratatul din 1972 privind rachetele antibalistice limita SUA și Uniunea Sovietică la câte un singur sit de apărare antirachetă, ridicând astfel problema rentabilității sistemului.
Dându-și seama de inutilitatea proiectului, pe 2 octombrie 1975, membrii Camerei Reprezentanților au votat scoaterea din funcțiune a instalației.
În luna decembrie a aceluiași an, Congresul a ordonat dezactivarea complexului, care funcționase la capacitate normală doar două luni, potrivit unui raport al Departamentului de Afaceri Interne al SUA.
Din proiectul care, potrivit War is Boring, a costat 6 miliarde de dolari, astăzi au mai rămas doar piramida uriașă și două clădiri. Rachetele au fost relocate, iar piramida a fost sigilată. De atunci, a fost deschisă ocazional pentru vizitatori.
În 2012, complexul a fost cumpărat la licitație de un grup religios pentru 530.000 de dolari. În 2020, bucăți din proprietate, inclusiv piramida, au fost vândute Autorității de Dezvoltare a Locurilor de Muncă din comitatul Cavalier pentru 426.000 de dolari.
Aici, instituția plănuiește să construiască un centru istoric, să recondiționeze clădirile și să vândă sau să închirieze piramida unei companii.
