Doi antreprenori din Mexic au reușit să creeze o „piele” ecologică din frunze de cactus, pe care au botezat-o Desserto. Adrián López Velarde și Marte Cázarez sunt primii care au creat un astfel de material, în producerea căruia nu se folosesc substanțe chimice toxice.
Materialul este parțial biodegradabil. Este flexibil, lasă aerul să circule și rezistă cel puțin zece ani. La atingere, seamănă foarte mult cu pielea naturală.

Cei doi antreprenori spun că noul material poate fi folosit la tapițarea mobilierului sau a scaunelor de mașină, precum și la fabricarea de accesorii și de îmbrăcăminte.
Poluarea mediului i-a determinat pe López Velarde și Cázarez să creeze „pielea” vegetală. Unul dintre cele mai nocive efecte ale industriei prelucrării pielii asupra mediului sunt substanțele chimice care ajung în natură în urma procesului de vopsire.
Pielea naturală, nocivă pentru mediu
În acest proces, pielea animală este tratată cu 250 de substanțe diferite, printre care formaldehida, cianura, arsenicul și cromul. Aceste substanțe ajung în sistemul de canalizare, poluând apele.
Și creșterea animalelor este nocivă pentru mediu, generând cantități mari de gaze cu efect de seră. Creșterea animalelor reprezintă 14.5 la sută din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.

López Velarde și Cázarez au optat pentru cactus datorită durabilității sale.
„Am ales să folosim această materie primă deoarece această plantă nu are nevoie de apă pentru a crește, iar în Republica Mexică există o mulțime de cactuși. De asemenea, cactușii reprezintă, simbolic, toți mexicanii”, a explicat López Velarde.
Companiile care vor folosi materialul pe bază de plante în activitatea lor ar putea scădea consumul de apă cu 20%.
„În prezent, volumul folosit doar de industria modei este imens, de aproape 79 de miliarde de metri cubi, ceea ce este suficient pentru a umple aproape 32 de milioane de piscine de dimensiuni olimpice”, a explicat López Velarde.

„Pielea” vegetală ajută, de asemenea, la reducerea deșeurilor de plastic cu 32 până la 42%.
Fără îndoială, invenția celor doi mexicani este ingenioasă. Citește și despre CityTree, „băncile vii” care pot curăța aerul din orașele poluate. Apoi, află mai multe despre „betonul viu”, care conține bacterii și își repară singur fisurile.
Rasul lumii. Ce inlocuiesti ca sa scutesti ceva, va fi distrus si va crea tulburari in ecosisteme. Cu nebunia de acum, acest nou sortiment va avea succes la scara mondiala . Probabil se vor cultiva… cactusi, distrugand altceva.