Cazul incredibil al lui Phineas Gage a deschis uși noi în studiile despre creierul uman și continuă să joace un rol important în cercetările neurologice de astăzi.

Era 13 septembrie 1848, iar Phineas Gage lucra la o cale ferată la periferia unui oraș din Vermont, SUA. Făcea parte dintr-o echipă care arunca în aer stâncile din calea șinelor de tren care urmau să fie construite.

Mai exact, treaba lui era să umple stâncile cu explozibil și apoi să folosească o bară de fier ca să îndese încărcăturile. Bara de fier avea lungimea de aproape un metru și diametrul de aproximativ trei centimetri.

Deodată, ceva îi trecu prin cap…

Puțin după ora 16.00, lui Gage i-a fost distrasă atenția de colegii care munceau în spatele lui. Când s-a aplecat în față și a întors capul peste umărul stâng ca să le vorbească, fierul a lovit stânca și a produs o scânteie. Praful din gaură a explodat instantaneu.

Bara de fier a zburat din gaură și i-a intrat pe sub obrazul stâng, i-a perforat vălul palatin, i-a trecut prin creier și i-a ieșit prin vârful capului.

Gage a fost aruncat la pământ, zvârcolindu-se. După câteva minute, în mod miraculos, a început să vorbească. Apoi, a început să meargă și în cele din urmă a reușit să stea în picioare în carul tras de boi, pe durata călătoriei de un kilometru până la hotelul în care era cazat.

Un doctor pe nume Edward Williams a fost chemat la 30 de minute după accident. Acesta a fost uimit de ceea ce i se întâmplase lui Gage.

Williams l-a găsit pe Gage stând pe un scaun în fața hotelului și vorbind cu cei din jurul său. Creierul îi pulsa prin rana deschisă de la cap.

A pierdut „o jumătate de ceașcă” de creier

Când a fost examinat de doctor, Gage s-a ridicat prea brusc și a vomitat. Efortul de a vomita a făcut ca „o jumătate de ceașcă” de materie cerebrală să-i iasă din rană și să cadă pe podea.

Doctorul și un asistent s-au apucat de lucru. Au îndepărtat fragmentele de os și au curățat rana, apoi au închis-o cu fâșii adezive.

De asemenea, doctorul a închis rana din obrazul lui Gage și i-a bandajat întregul cap. Până la sfârșitul corvezii, Gage pierduse aproape 170 de grame de materie cerebrală.

Phineas Gage a fost îngrijit de doctor timp de aproape trei luni. A fost o durată de recuperare relativ scurtă în comparație cu pacienții care suferiseră răni similare.

În timpul perioadei de recuperare, Gage și-a pierdut ochiul stâng, după ce acesta s-a tot umflat. De asemenea, pacientul a petrecut câteva zile într-o stare de comă și a fost nevoie să fie îndepărtate ciupercile care începuseră să-i apară pe rana de la cap.

Phineas Gage, o minune a lumii medicale

Doctorii care s-au ocupat de cazul Phineas Gage au fost mereu șocați de cât de bună era starea pacientului, ținând cont de ceea ce i se întâmplase.

După ce a trecut perioada de îngrijire medicală, Gage s-a dus să locuiască la părinții săi. A călătorit singur către destinație. Părinții au spus că starea lui „s-a îmbunătățit atât mental, cât și fizic” și că Gage putea chiar să lucreze cu caii pe câmp și să are pământul.

Verificările făcute la spital au arătat că Gage nu suferea dureri la nivelul capului. Asta, în pofida faptului că pulsațiile creierului erau vizibile prin pielea subțire care îi acoperea rana.

Din punct de vedere fizic, Gage era apt să se întoarcă la munca de la calea ferată, însă nu a mai făcut-o niciodată, fiindcă devenise un fel de minunăție a lumii medicale.

Doctorii îl luau cu ei la cursuri și seminarii și îl arătau colegilor și studenților ca pe un miracol al medicinei moderne. Gage și-a petrecut o perioadă de timp în postura de experiment viu la faimosul muzeu al ciudățeniilor, deschis de tizul său, Phineas Taylor Barnum, la New York.

…și o ciudățenie a naturii

În anii de după accident, Gage a oferit spectacole itinerante și a lucrat ocazional ca birjar. În 1859, în timp ce se afla în Chile, starea lui de sănătate s-a înrăutățit brusc.

Gage a început să sufere de crize epileptice și mama lui a spus că se comporta ciudat și că „parcă nu mai era el însuși”.

După ce a stat cu mama lui pentru o scurtă perioadă de timp, Phineas Gage a murit, la vârsta de 36 de ani, din cauza epilepsiei rezultate în urma accidentului său oribil.

Deși corpul său a fost îngropat, craniul lui Gage a fost trimis la un muzeu anatomic căruia îi fusese donată și bara de fier. Doctorii care îl studiaseră pe Gage în timpul vieții l-au studiat și după ce a murit.

Au ajuns la concluzia că accidentul nu cauzase vătămări fizice foarte mari, însă traumele mentale fuseseră foarte grave. Doctorii le-au adresat mai multe întrebări familiei și prietenilor lui Gage.

Medicii și-au dat seama că singurul lucru care s-a schimbat cu adevărat a fost personalitatea acestuia.

Prin gaura din creierul lui Gage „s-a născut” neurologia

Înainte de accident, Gage era un om rezervat, muncitor și „bine echilibrat”. După accident, cei din jurul său și-au dat seama că devenise capricios, cârtitor și greu de stăpânit.

Oamenii care se aflau în preajma lui au remarcat că memoria și inteligența lui Gage rămăseseră intacte. Astfel, s-a ajuns la concluzia că diferite părți ale creierului erau responsabile de diferite aspecte în viața unui om.

Doctorii și-au dat seama că lobul frontal stâng al creierului lui Gage fusese singura parte a creierului afectată de traumă. Prin urmare, s-a tras concluzia că acea parte a creierului era responsabilă de personalitatea unui om și de controlul impulsurilor.

Această descoperire a dus la încă una: aceea că creierul avea capacitatea de a se vindeca singur. Odată cu trecerea timpului, vechile trăsături de personalitate ale lui Gage începuseră să reapară.

Însă oamenii de știință de mai târziu au atribuit acest lucru adaptării sociale. De-a lungul timpului, Phineas Gage a devenit cazul de referință în ceea ce privește schimbările de personalitate cauzate de vătămări ale lobului frontal.

Mare parte din ceea ce se cunoaște astăzi despre funcțiile creierului este atribuită de către psihiatri, psihologi și neurologi cazului Gage și atenției deosebite a doctorilor care s-au ocupat de el.

Chiar și în ziua de azi, cazul Phineas Gage joacă un rol important în studiul funcțiilor creierului.