Lumea secretă din peștera Movile: Creaturile bizare din capsula timpului de 5.5 milioane de ani

„O lume într-o altă lume” este un concept interesant folosit de scriitorii SF și fanatsy, însă, până nu demult, exista doar în domeniul imaginației.

Dar realitatea poate fi mai ciudată decât ficțiunea, iar natura pare a fi încântată să pună bețe în roate ideii de lume în care totul este ordonat. Un exemplu este peștera Movile, o lume magică ce există în lumea organică a oamenilor.

În sud-estul României, lângă Marea Neagră, se află o peșteră care a rămas complet izolată de lumea exterioară timp de 5.5 milioane de ani. În județul Constanța, aproape de granița cu Bulgaria, găsim un ținut mohorât și deloc remarcabil.

Câmpurile de aici nu se pot lăuda cu nimic notabil, cu o singură excepție – o peșteră care a rămas izolată timp de 5.5 milioane de ani.

În timp ce Pământul se transforma, această lume subterană evolua și ea, dar complet izolată de lumea exterioară.

Lipsa luminii solare nu a oprit evoluția formelor de viață. Aici, atmosfera este înecăcioasă și otrăvitoare. Însă această atmosferă toxică a ajutat la crearea unor creaturi bizare, care nu au mai fost văzute până acum.

Toată lumea trăiește „pe spatele” bacteriilor

Aici se află scorpioni, păianjeni și miriapode unice, care își datorează existența unui strat plutitor de bacterii. Peștera Movile a fost descoperită de omul de știință român Cristian Lascu.

În 1986, muncitorii care testau fezabilitatea zonei pentru construirea unei centrale electrice au dat peste peșteră din greșeală. Cristian Lascu a fost primul care a coborât în adâncurile ei.

Autoritățile au sigilat zona, interzicând accesul persoanelor neautorizate. Mai puțin de 100 de oameni au văzut interiorul peșterii. Spre comparație, în Stația Orbitală Internațională au ajuns peste 220 de oameni.

peștera movile
Un scorpion de apă (Nepa) atacându-și prada, un crustaceu. Foto: Patrick Landmann/SPL

Peștera poate fi accesată coborând printr-un puț îngust și printr-un tunel de calcar, acoperit cu lut, în întuneric complet, la o temperatură de 25 de grade Celsius. Tunelul duce spre caverna centrală, care duce, la rândul ei, spre un lac.

Microbiologii care au vizitat peștera Movile au descris-o ca fiind un loc cald și umed. Lacul sulfuric emană gaz de sulfură de hidrogen.

Atmosfera este plină cu gaze otrăvitoare și are o cantitate neglijabilă de oxigen. Oxigenul prezent, care alcătuiește numai 10% din atmosferă (nivelul normal fiind de 20%), nu este suficient pentru respirație.

peștera movile
O lipitoare dintr-o specie neidentificată din peștera Movile. Foto: Thierry Berrod, Mona Lisa Production/SPL

Dacă stai aici cinci sau șase ore, vei avea dureri de cap. De asemenea, gazele emise de apa otrăvitoare îți pot vătăma rinichii. În ciuda lipsei luminii solare și chiar dacă atmosfera otrăvitoare este copleșitoare, peștera geme de viață.

În peșteră se află tot felul de târâtoare sinistre. Există lipitori care înoată în apă și care au drept pradă râmele. Crevetele și melcii se hrănesc cu stratul microbian.

Peștera Movile amintește de perioada primordială a planetei noastre

La rândul lor, aceste animale sunt vânate de prădători: păianjeni și scorpioni. În mod ciudat, cu cât aerul este mai viciat, cu atât sunt mai mari numărul și varietatea formelor de viață.

Peștera Movile nu are substanțe nutritive în lac și nu are nici stalactite sau stalagmite care să picure nutrimente de deasupra. În schimb, mâncarea este asigurată de un strat subțire care arată ca un șervețel umed.

„Șervețelul” este compus din milioane de bacterii cunoscute ca „autotrofi”. Acești autotrofi folosesc chemosinteza pentru a obține energie.

Un alt grup de bacterii, cunoscute ca „metantropi”, supraviețuiesc cu metanul din peșteră. La rândul lor, emit intermediari metabolici, cum ar fi metanolul, oferind mâncare pentru alte bacterii din lanțul trofic.

Peștera Movile este singura astfel de peșteră terestră care menține lanțul trofic în această modalitate. J. Collin Murrell, microbiolog, spune că aceste bacterii sunt remarcabil de simple și că acest lucru nu este neobișnuit.

peștera movile
Un izopod (Armadillium) descoperit în peșteră. Foto: Patrick Landmann/SPL

Microbiologul spune că bacteriile primesc carbon dintr-o singură sursă și sunt similare cu bacteriile descoperite în băile romane, în gura vitelor și în gura sau intestinele oamenilor.

Nu se poate spune același lucru despre celelalte creaturi care trăiesc în peșteră. Milioanele de ani de existență izolată le-a schimbat complet.

Cele mai multe animale nu au ochi. Au apendice lungi, ca niște antene, cu care pipăie în jur. Lipsa pigmentării a avut drept rezultat o piele translucidă.

În Peștera Movile trăiesc 48 de specii de animale

Nu există muște, însă păianjenii își țes plasele pentru a prinde insecte mici denumite „colembole”. În peșteră s-au descoperit 48 de specii de animale. Acestea includ lipitori, păianjeni, scorpioni și alte insecte.

În 1996, cercetătorii au clasificat animalele. Au descoperit că 33 dintre ele sunt endemice în peșteră. Acestea includ un miriapod, trei specii de păianjen, patru specii de izopode și o creatură neobișnuită, cunoscută ca „scorpion de apă”.

peștera movile
Un scorpion de apă (specia Nepa) din peștera Movile. Foto: Thierry Berrod, Mona Lisa Production/SPL

Unul dintre păianjeni este înrudit îndeaproape cu un păianjen care se află pe Insulele Canare, lângă coasta de nord-vest a Africii.

Prezența acestor animale neobișnuite a generat mai multe teorii. O teorie speculează că climatul emisferei de nord s-a schimbat în urmă cu 5.5 milioane de ani, la sfârșitul Miocenului.

Deplasarea continentului african spre nord a cauzat „uscarea” Oceanului Atlantic. Se poate ca temperaturile înghețate să fi forțat animalele să caute adăpost sub pământ, în locuri cum ar fi peștera Movile. Căldura și lipsa prădătorilor au dus la înflorirea vieții în acest adăpost subteran.

Un pseudoscoprion dintr-o specie neidentificată. Foto: Thierry Berrod, Mona Lisa Production/SPL

O altă teorie spune că animalele au ajuns aici în momente diferite. Această teorie este susținută de faptul că singura specie de melc din peșteră are o vârstă de numai aproximativ două milioane de ani.

Asta înseamnă că a intrat în peșteră la începutul epocii glaciare. Răcirea vremii l-a obligat pe melc să se adăpostească sub pământ.

Formele de viață din peștera Movile ne oferă informații valoroase despre încălzirea globală și despre evoluția vieții pe Pământ. Abilitatea bacteriilor de a oxida metanul și dioxidul de carbon (amândouă componente importante ale gazelor de seră) ar putea să ne ofere informații importante despre cum să reacționăm față de încălzirea globală.

Un miriapod (Criptos anomalans) cu antene neobișnuit de lungi. Foto: Patrick Landmann/SPL

Condițiile din peșteră sunt asemănătoare cu cele de pe Pământul primordial, când viața a apărut pentru prima dată. S-ar putea ca primele forme de viață să fi fost similare cu animalele găsite în peșteră. Acest lucru ne oferă informații valoroase despre evoluția vieții pe Pământ.

Deși au trecut 30 de ani de când a fost descoperită, peștera Movile își păstrează secretele. Multe organisme trebuie să fie încă identificate și secretele lor trebuie elucidate.

Poate că peștera Movile ne va ajuta să înțelegem natura capricioasă a casei noastre, planeta Pământ.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu