Pestele-plămân are un corp alungit, asemănător cu cel al anghilei, cu înotătoare pectorale și pelviene asemănătoare unor fire, pe care le folosește pentru a înota și a se târî pe fundul apei. În general, acești pești trăiesc în ape puțin adânci, cum ar fi mlaștinile, dar se găsesc uneori și în lacuri mai mari.
Când apa se găsește din abundență, peștele-plămân se comportă „banal”, înotând și vânând pești mici și crustacee de pe fundul iazurilor și al râurilor. În schimb, când vine sezonul secetos, peștele-plămân se înfige adânc în noroi, croindu-și drum prin luarea noroiului în gură și forțarea acestuia să iasă prin branhii.
După ce peștele a ajuns la o adâncime confortabilă, se oprește din săpat și secretă prin piele un mucus care se întărește și formează un cocon protector în jurul său. Doar gura îi rămâne expusă, pentru respirație.
Pentru lunga sa hibernare, peștele plămân își va reduce foarte mult metabolismul și va trăi din țesuturile acumulate în coadă. De îndată ce apa revine și noroiul se înmoaie, peștele se strecoară afară din vizuina sa.
Acest pește neobișnuit poate sta sub pământ în noroiul uscat chiar și patru ani. Pestele-plămân se găsește doar în Africa, America de Sud și Australia. În Africa, peștele este consumat de localnici, care merg adeseori la… săpat de pești.
Totuși, conform relatărilor lor, peștele are un gust puternic și nu este apreciat de oricine.