Peștele care se îmbată pentru a trece peste lunile grele de iarnă

Abilitatea extraordinară a carașilor aurii și a altor pești din aceeași familie de a supraviețui fără oxigen pentru o perioadă îndelungată este cunoscută încă din anii ‘80. Dar oamenii de știință au descoperit abia recent cum anume reușeșc peștii acest lucru extraordinar.

Pentru cele mai multe animale – inclusiv pentru noi, oamenii – lipsa de oxigen pentru câteva minute poate fi fatală. Deși putem metaboliza fără oxigen carbohidrații, acest proces generează acid lactic, o substanță toxică, ce se acumulează rapid în organism.

Carassius auratus

Carasul auriu – una dintre cele mai comune specii de pești de acvariu – poate supraviețui timp de până la cinci luni în apele aproape lipsite de oxigen. Cum reușește?

Potrivit unei echipe de cercetători, carașii aurii pot face acest lucru deoarece au un al doilea set de enzime care, atunci când nivelul oxigenului scade, încep să transforme carbohidrații în alcool, pe care apoi îi pot elibera cu ușurință prin branhii.

„Această a doua rută este activată doar de lipsa oxigenului. Stratul de gheață îi separă de aer, astfel încât atunci când lacul este acoperit cu gheață, peștele consumă tot oxigenul și apoi continuă să producă alcool”, explică pentru BBC Michael Berenbrink, un om de știință de la Universitatea din Liverpool, Anglia, și membru al echipei de cercetare.

Niște bețivi

Cu cât mai mult timp petrec în condiții reci și fără aer, cu atât sunt mai mari nivelurile de alcool din corp.

„Dacă măsori aceste niveluri atunci când sunt în lac, alcoolul din sânge este mai mare de 50 mg la 100 de mililitri, pragul peste care șofatul este interzis în Scoția și în țările nordice ale Europei. Așadar, putem spune că peștii sunt într-adevăr sub influența alcoolului“, adaugă Berenbrink.

Chiar dacă peștii sunt plini de alcool, asta nu îi ucide. Dar, dacă iarnă durează prea mult, energia acumulată în ficat se epuizează, iar peștii mor. Potrivit cercetătorilor, există lecții importante care trebuie învățate din această adaptare evolutivă.

„Producția de etanol îi permite carasului auriu să fie singura specie care supravietuiește și exploatează aceste medii ostile. De asemenea, evită astfel și concurența și amenințarea altor specii de pești cu care interacționează în mod normal în apele mai bine oxigenate “, a declarat Cathrine Elisabeth Fagemes, de la Universitatea din Oslo, Norvegia, autor principal al studiului.

Oamenii de știință au calculat – de dragul distracției – cât timp ar dura să produci o băutură alcoolică din secrețiile de pește.

„Dacă ar fi să strângi într-un pahar alcoolul secretat, ar fi nevoie de 200 de zile pentru a ajunge la un nivel de alcool de 4%”, a spus Berenbrink.

Articole fascinante

Loading...
>