„Pepe Sticlă”, regele care a furat din Spania 200 de picturi celebre

În fuga sa spre Franța, fratele cel mare al lui Napoleon Bonaparte a încercat să sustragă din patrimoniul regal spaniol 200 de picturi valoroase, care au fost descoperite de dușmanii săi înainte de a trece granița.

Casa Apsley din Londra găzduiește una dintre cele mai importante colecții de artă din Marea Britanie, inclusiv creații ale unor pictori și sculptori europeni din mai multe epoci.

„Vânzătorul de apă din Sevilla”, de Diego Velazquez. Foto: Wikimedia

Printre cele mai importante piese se numără „Vânzătorul de apă din Sevilla”, de Diego Velazquez, „Cina cea de Taină”, de Juan de Flandes și „Danae și ploaia de aur”, de Titian.

Toate au făcut parte din patrimoniul regal spaniol până în secolul XIX. Cum au ajuns la Londra aceste capodopere, care în mod normal ar atârna acum pe pereții Muzeului Prado?

Povestea face parte dintr-unul dintre ultimele episoade ale Războiului de Independență din Spania, iar protagoniștii ei sunt ducele de Wellington (primul proprietar al Casei Apsley) și francezul care a domnit în Spania, Joseph I Bonaparte, poreclit de spanioli „Pepe Sticlă”, pentru că ar fi umblat mai mult beat.

În realitate, însă, Joseph Bonaparte era cumpătat din acest punct de vedere.

Regele cu bagaje prea mari

Joseph Bonaparte, rege al Spaniei (1808-1813). Foto: Wikimedia

Rădăcinile acestui caz încep în martie 1813, când Joseph I a primit o scrisoare de la Napoleon, fratele său mai mic: războiul de pe frontul din Rusia se dovedește a fi un dezastru și împăratul îi cere ajutorul pentru a opri avansul puterilor inamice spre Franța.

Monarhul le poruncește apoi tuturor trupelor franceze împrăștiate în întreaga Peninsulă Iberică să se retragă și să se deplaseze la graniță pentru a trece în Franța.

La Madrid, însuși Joseph I se pregătește să facă același lucru cu armatele sale. Printre lucrurile pe care Bonaparte le poartă în convoiul său se numără două sute de picturi, inclusiv unele dintre bijuteriile din colecția regală.

Plecarea iminentă a regelui dezlănțuie o activitate febrilă la curte: la palat se împachetează în grabă tablouri și bijuterii.

Enorma cantitate de bunuri pe care Joseph I intenționează să le ducă în Franța îl fac pe rege să rechiziționeze aproape toate trăsurile și căruțele din oraș pentru a transporta valoroasele bagaje. Cu toate aceste pachete, regele pleacă spre nord.

Marea bătălie finală a războiului

Înainte de a trece granița, Joseph I își adună toate forțele lângă Vitoria, unde monarhul ajunge pe 19 iunie. Marea armată aliată, comandată de Arthur Wellesley, viitorul prim duce de Wellington, s-a deplasat acolo pentru a-i tăia calea.

Două zile mai târziu, aceste două armate formidabile au dus o bătălie teribilă, care s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a aliaților. Bătălia de la Vitoria a fost ultima mare confruntare a Războiului de Independență Spaniol și a marcat începutul sfârșitului ocupației franceze.

„Bătălia de la Vitoria”, de Heath și Sutherland. Foto: Wikimedia

După bătălie, învingătorii au scos din trăsuri toate valizele și bunurile celor învinși. Când au găsit trăsura monarhului, au descoperit în ea ceva mai mult decât hărți, scrisori și documente de stat.

Au găsit și aproape două sute de picturi pe care Joseph I le scosese din rame la Madrid și pe care le lăsase în urmă în fuga sa spre Pamplona.

Călătoria spre Anglia

Wellesley, care era departe de a fi expert în artă, a decis să trimită lucrările la Londra pentru a fi plasate în custodia fratelui său, Lord Maryborough.

Arthur Wellesley, duce de Wellington. Foto: Wikimedia

Acesta s-a ocupat de examinarea și catalogarea tuturor materialelor și abia atunci a descoperit amploarea tezaurului pe care regele Joseph I intenționa să-l ducă în Franța.

Cunoscând proveniența lucrărilor care îi căzuseră în mâini, militarul englez a dat instrucțiuni pentru a-i fi transmisă noului rege spaniol intenția sa de a returna operele de artă din colecția regală.

Astfel, în 1814 a cerut să îi comunice lui Ferdinand al VII-lea locul unde se află lucrările și dorința sa de a le returna în Spania.

Un cadou neașteptat

O caricatură de propagandă îl înfățișează pe Joseph Napoleon într-o sticlă. Dedesubt, mesajul: „Fiecare are o soartă, a ta e să fii bețiv până la moarte.” Foto: Wikimedia

Nu se știe de ce, dar nu a primit niciun răspuns. Sătul să aștepte, după doi ani, Wellington a contactat din nou casa regală spaniolă, printr-o scrisoare adresată contelui de Fernan Nuñez, reprezentantul spaniol în Anglia.

Nobilul spaniol, în numele Coroanei, i-a dat un răspuns surprinzător:

„Majestatea Sa, mișcată de delicatețea dumneavoastră, nu dorește să vă priveze de ceea ce v-a ajuns în posesie prin canale la fel de onorabile.”

Așadar, un gest generos al lui Ferdinand al VII-lea. La acel moment, Wellington se întorsese deja în Anglia și își organizase propria colecție. Eroul războaielor napoleoniene, victorios la Waterloo, a fost copleșit de onoruri și daruri de țările pe care le-a eliberat.

Wellington a recondiționat Casa Apsley, care a devenit noua sa reședință, și a adunat în acest loc toate operele de artă pe care le dobândise în ultimii ani.

Pe patul de moarte, ducele a ordonat menținerea intactă a colecției sale și transferarea acesteia, pentru păstrare, către English Heritage.

Moștenitorii săi au transformat Casa Apsley în muzeu, iar în 1947 au cedat clădirea statului britanic, care se ocupă în prezent de întreținerea acesteia.

Muzeul expune în prezent 83 dintre operele care în Anglia se numesc „darul spaniol” pe care Ferdinand al VII-lea i l-a făcut lui Wellington cu doar trei ani înainte de a inaugura Muzeul Prado, un așezământ pentru care păreau sortite toate aceste picturi.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>