fbpx

Pasărea de miere din Africa, animalul care i-a dresat pe oameni

O relație care durează de secole între culegătorii de miere și un parazit înaripat face ca ambele specii să se bucure în voie de rezervele delicioasele din stupii albinelor sălbatice.

În Africa, la sud de Sahara, trăiește o zburătoare numită pasărea de miere (Indicator indicator), care a dezvoltat o relație de simbioză cu localnicii culegători de miere.

Pasărea de miere se hrănește cu ceară de albine și, deși este expertă în depistarea stupilor sălbatici, nu reușește să se strecoare singură printre albinele care au mereu acul pregătit pentru orice intrus.

Un mascul Indicator indicator din Parcul Național Niassa, din Mozambic. Foto: Claire Spottiswoode

În schimb, se apropie de oameni și scoate un ciripit puternic pentru a le atrage atenția. Apoi, zboară în direcția cuibului de albine. De-a lungul secolelor, triburile locale au învățat să urmeze pasărea.

După ce albinele sunt copleșite de fum, iar mierea este extrasă, oamenii lasă în urma lor ceara de albine drept plată pentru ghidul lor înaripat.

Potrivit National Geographic, oamenii folosesc de mii de ani animalele domestice pentru a vâna, însă acest tip de parteneriat este rar, fiindcă păsările nu sunt dresate și nici domesticite. Dimpotrivă, păsările sunt cele care i-au „dresat” pe oameni să le urmeze în căutarea mierii.

Este unul dintre cele mai impresionante parteneriate dintre oameni și un animal sălbatic. Această colaborare neobișnuită a fost relatată pentru prima dată în 1588, de Joao dos Santos, un misionar portughez care se afla în Mozambic.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Culegătorul de miere Orlando Yassene, din tribul Yao, deschide un cuib de albine dintr-un copac doborât în Parcul Național Niassa. Foto: Claire Spottiswoode

Santos a observat o pasăre mică zburând adeseori prin crăpăturile din pereții bisericii misiunii sale din Sofala și ciugulind lumânările. De asemenea, Santos a descris felul în care pasărea conducea oamenii spre cuiburi de albine, chemându-i cu ciripituri și zburând dintr-un copac în altul.

De-a lungul secolului, au apărut diverse relatări despre comportamentul ciudat al păsării, însă, dată fiind natura anecdotică a acestor relatări, multe au fost respinse ca fiind doar niște mituri.

Abia când ecologistul kenyan Hussein Isack și zoologul german Heinz Ulrich Reyer au publicat rezultatele muncii lor de pionierat, în 1989, legendele privitoare la pasărea de miere au fost confirmate. Iată cum descrie doctorul Isack procesul prin care pasărea de miere ghidează oamenii:

„Pasărea de miere atrage atenția omului zburând aproape de el, apoi zboară fără oprire în jurul lui și emite un ciripit insistent, compus din două note, care sună cam așa: tirr-tirr, tirr-tirr. Dacă omul se apropie la o distanță de 5-10 metri, pasărea zboară din nou și își continuă ciripiturile.”

Orlando Yassene și partenerul său înaripat. Foto: Claire Spottiswoode

„După un zbor scurt, în timpul căruia sunt expuse penele albe din coadă, se așează din nou pe un obiect și ciripește. În timp ce o urmează, membrii tribului Bora fluieră, fac zgomot și vorbesc cu pasărea, pentru ca aceasta să continue să îi ghideze. Când se apropie de pasăre, această zboară pe alt obiect. Acest tipar se repetă până când este descoperită colonia de albine.”

Când sosește la cuib, pasărea se așează în apropierea lui și emite „semnalul de indicație”. Acesta diferă de semnalul de ghidare prin faptul că are un ton mai liniștit, cu intervale mai mari între notele succesive.

De asemenea, oamenii își calmează fluierăturile și strigătele sau le opresc complet. După câteva semnale de indicație, pasărea tace.

Când se apropie căutătorul de miere, pasărea zboară pe un obiect din apropiere, rotindu-se uneori în jurul cuibului înainte de asta. Zborul final indică locul coloniei.

Yassene afumă albinele și recoltează mierea dintr-un stup sălbatic. Foto: Claire Spottiswoode

Dacă culegătorul de miere nu găsește cuibul (sau se preface că nu îl găsește), pasărea renunță după o vreme. Apoi, părăsește zona în tăcere sau demarează încă o sesiune de ghidare spre o altă colonie.

În cel din urmă caz, trece de la semnalul de indicație la semnalul de ghidare și abordează un traseu de zbor destul de direct.

Cei care adună mierea au dezvoltat o modalitate specială de a comunica cu pasărea. Claire Spottiswoode, zoolog la Universitatea Cambridge, a descoperit, în timp ce urma strângătorii de miere din comunitatea Yao din Mozambic, că pasărea poate fi chemată printr-un tril puternic urmat de un zgomot ca o mârâitură.

Păsările au învățat să recunoască acest sunet drept indicație a faptului că oamenii sunt gata să le urmeze. Însă acest semnal uman, pe care îl poți asculta mai jos, aparține numai comunității Yao.

Un grup cultural diferit, locuind la o distanță de o mie de kilometri, poate folosi un semnal diferit pentru a transmite aceeași semnificație.

Potrivit Wikipedia, dieta păsării de miere este alcătuită în mare parte din ceară, cum ar fi ceara de albine și secrețiile asemănătoare cu ceara ale anumitor insecte, larve de albine și viermi. Pasărea se mai hrănește cu insecte târâtoare, păianjeni și, ocazional, cu fructe.

Pasărea de miere este una dintre puținele specii de pasăre care pot digera ceara. Deși ceara de albine este o parte semnificativă a dietei sale, pasărea se bazează aproape în totalitate pe oameni pentru a-și găsi mâncarea.

Potrivit doctorului Isack, până la 96% din cuibul de albine este inaccesibil pentru pasăre până când oamenii îl găsesc și îl deschid.

Această pasăre de miere a fost ținută în captivitate câteva zile, pentru cercetare. Foto: Claire Spottiswoode

Pe de altă parte, rolul jucat de această pasăre este în declin, deoarece din ce în ce mai mulți săteni dețin propriile cuiburi și nu mai vânează stupii sălbatici.

Astfel, pasărea de miere este nevoită să se descurce de una singură. Totuși, n-ar trebui să ne facem prea multe griji pentru ea. Pe lângă faptul că se folosește de oameni ca să ajungă la ceara de albine, pasărea de miere este un parazit în toată regula, asemeni cucului.

Anual, femela depune până la 20 de ouă – în tot atâtea cuiburi -, distrugând de multe ori ouăle speciilor pe care le parazitează. După ce eclozează, puiul păsării de miere, fără pene și cu ochii încă închiși, nu stă prea mult pe gânduri și începe să-și omoare frații vitregi, lovindu-i cu ciocul său ascuțit.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

  • >