Desfrâu la Roma: 5 papi care au dus vieți scandaloase

Celibatul este o condiție esențială pe care trebuie să o respecte toți preoții catolici, însă acest jurământ a fost încălcat în multe rânduri chiar de către capii Bisericii Catolice.

De-a lungul istoriei, mai mulți papi au dus vieți desfrânate, cutreierând bordelurile și implicându-se în relații amoroase (uneori chiar incestuoase sau cu persoane de același sex) care au stârnit indignare.

1

Papa Alexandru al VI-lea a avut nouă copii

Papa Alexandru
Papa Alexandru al VI-lea. Foto: Wikimedia

Rodrigo de Borja, cunoscut drept Papa Alexandru al VI-lea, a dus comportamentele indecente din cadrul Bisericii Catolice la un nivel fără precedent.

Având legături cu ramura spaniolă a puternicei dinastii Borgia, Rodrigo de Borja a fost numit cardinal de către unchiul său. În calitate de vicecancelar al Bisericii Catolice, a acumulat o avere imensă din vânzarea de funcții și indulgențe („iertarea păcatelor”) către cei bogați.

Pe lângă asta, Papa Alexandru al VI-lea a încălcat condiția celibatului, recunoscând în cele din urmă patru copii pe care i-a avut cu amanta sa, nobila italiană Vannozza Catanei. El a avut alți cinci copii din diverse alte relații, copii despre care pretindea că îi sunt nepoți.

Mai târziu, fiul său Cesare și-a dat demisia din funcția de cardinal s-a căsătorit cu o nobilă franceză. De asemenea, una dintre fiicele sale, Lucrezia, a fost implicată în mai multe relații amoroase de notorietate în epocă și a fost căsătorită de trei ori. Unele surse istorice spun că Lucrezia a avut, la un moment dat, și o relație incestuoasă.

2

„Ulcerațiile rușinoase” ale Papei Iulius al II-lea

Papa Iulius
Papa Iulius al II-lea. Foto: Wikimedia

Născut sub numele de Giuliano Della Rovere, Iulius al II-lea a devenit papă în 1503. Astăzi, el este cunoscut pentru faptul că i-a încredințat lui Michelangelo pictarea tavanului Capelei Sixtine și pentru reconstrucția Bazilicii Sfântul Petru.

Însă dincolo de aceste merite incontestabile, Papa Iulius al II-lea a încălcat în numeroase rânduri regulile de conduită ale Bisericii pe care o conducea.

În timp ce deținea funcția de cardinal, el a avut o relație de lungă durată cu o femeie, cu care a avut și o fiică. Ulterior, el a fost acuzat că a avut relații intime cu bărbați, inclusiv cu unii care practicau prostituția.

Conciliul de la Pisa din 1511 l-a condamnat pentru aceste fapte, iar în documentele vremii se menționează că Papa Iulius al II-lea avea „ulcerații rușinoase”, o aluzie la sifilis.

Nu se știe cu certitudine dacă el chiar suferea de această boală, Papa Iulius al II-lea murind de „febră” în 1513.

3

Papa Benedict al IX-lea era „un demon deghizat în preot”

Papa Benedict
Papa Benedict al IX-lea. Foto: Medium

Potrivit relatărilor, Benedict al IX-lea nu a fost doar un papă rău, ci și o persoană rea. Un contemporan spunea despre el că este un „demon din iad deghizat în preot”. Chiar și Enciclopedia Catolică, acuzată adesea de cosmetizarea istoriei Bisericii Catolice, îl menționează drept „o rușine pentru scaunul Sfântului Petru”.

Benedict al IX-lea a urcat pe scaunul papal în 1032, fiind unul dintre cei mai tineri papi aleși vreodată. Imediat după aceea, clericul a început să cheltuie banii din visteria papală în bordeluri, găzduind orgii care includeau bărbați și animale.

Comportamentul său era șocant chiar și pentru standardele romane. Primul lui mandat de papă s-a încheiat în 1036, după ce romanii supărați s-au revoltat și l-au expulzat.

Exploatându-și conexiunile politice, Benedict a reușit să se reinstaleze la conducerea Bisericii a doua oară, dar în 1044 a fost înlăturat din nou. Apoi, în 1047, clericul a adunat o armată și a preluat papalitatea pentru a treia oară.

Mormant Benedict
Mormântul Papei Benedict al IX-lea. Foto: Wikimedia

Disprețuit de toată lumea, Benedict a decis să vândă funcția de papă și să se căsătorească. Pentru că reprezenta o amenințare pentru situația politică, Benedict a fost excomunicat cu forța.

A fost singurul cleric cu trei mandate de papă și singurul care a scos la licitație scaunul papal.

4

Papa Ioan al XII-lea a transformat Palatul Apostolic în bordel

Ioan XII
Papa Ioan al XII-lea. Foto: Wikimedia

Numit papă la 18 ani, pe 16 decembrie 955, Ioan al XII-lea a primit mandatul datorită tatălui său, un prinț care a condus Roma timp de 20 de ani.

Despre Papa Ioan a XII-lea se spune că s-a implicat în relații incestuoase și că a transformat Palatul Apostolic într-un bordel. Potrivit unor surse, clericul și-ar fi găsit sfârșitul din cauza unui soț gelos, care l-a prins împreună cu soția sa.

5

Papa Leon al XII-lea a avut cel puțin trei copii

Papa Leon
Papa Leon al XII-lea. Foto: Pinterest

Leon al XII-lea a fost unul dintre cei mai conservatori și nepopulari papi ai secolului al XIX-lea. În mandatul său de șase ani, începând cu 1823, a dat multe legi și ordonanțe dure.

Le-a interzis evreilor să dețină proprietăți și a interzis alcoolul în Roma. Însă Leon al XII-lea nu a fost întotdeauna un cleric obedient. Pe vremea când era nunțiu papal, el a avut trei copii nelegitimi cu soția unui membru al Gărzii Elvețiene.


Ți-a plăcut acest articol? Citește și 6 papi care au avut parte de morți violente, iar apoi află mai multe despre Sinodul mortului – Ziua în care Biserica a judecat un cadavru. Apoi, descoperă cazul Papesei Ioana, femeia care a condus Biserica Catolică.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>