Când vine vorba despre modă, fiecare epocă a avut parte de tendințe excentrice, fie că vorbim de corsete – adevărate instrumente de tortură pentru femei – sau de perucile înalte și pudrate purtate de nobilimea din secolul XVIII. Un alt astfel de exemplu sunt pantofii „poulaine”, care au făcut furori în Evul Mediu.
„Poulaine” aveau vârful subțire, ascuțit și foarte lung (între 10 și 50 de centimetri) și au fost la modă în secolele XIV și XV.
Vârful era umplut cu mușchi, păr sau lână
Acești pantofi au apărut în jurul anului 1340 în Cracovia, Polonia, potrivit autoarei cărții „Pantofii: O istorie ilustrată”, Rebecca Shawcross.
De obicei, pantofii „poulaine” erau confecționați din piele, iar vârful alungit era umplut cu mușchi, păr sau lână, ca să-și păstreze forma. La exterior, pantofii erau fie simpli, fie ornați cu diverse elemente plane sau în relief.
Dar care era, totuși, motivul pentru care erau atât de râvniți acești pantofi total nepractici?
La începuturi, această încălțăminte era purtată doar de către bogați, fiind un simbol al statutului social, la fel cum sunt astăzi ceasurile sau poșetele scumpe.
„Poulaine” se vindeau la prețuri exorbitante, iar lungimea vârfului reflecta cât de bogată era persoana care îi purta.
Acești pantofi făceau mersul dificil. Ca să nu se împiedice, unii bărbați foloseau un șnur sau un lanț de argint sau de aur, cu care își legau de genunchi vârfurile pantofilor.
Purtați în special de bărbați și mai rar de către femei, acești pantofi erau foarte sexy la acea vreme, deoarece erau decupați și expuneau gleznele bărbaților. Dar pentru bogații Europei medievale, „poulaine” nu erau doar un articol la modă, ci și un simbol puternic.
„Dacă erai un om cu statut și erai suficient de bogat, voiai să arăți acest lucru. Iar la acea vreme, asta presupunea să porți pantofi cu vârful cât mai lung. Pantofii cu vârful absurd de lung îl împiedicau pe cel care îi purta să ia parte la orice muncă fizică. Astfel, indicau că persoana în cauză duce o viață de huzur, lipsită de eforturi și de griji”, a explicat Shawcross.
Un semn de vanitate lumească
Moda pantofilor „poulaine” nu a durat câțiva ani sau un deceniu, ci mai bine de un secol. Asta, deoarece în Evul Mediu tendințele aveau nevoie de mult timp ca să se răspândească în diferite orașe și țări.
În lipsa mijloacelor de comunicație moderne, care propagă aproape în timp real tendințele din lumea modei, în Evul Mediu aceste influențe luau naștere în rândul nobilimii, iar apoi se transmiteau, în ani de zile, și claselor inferioare.
Însă nu toată lumea din societatea medievală a văzut cu ochi buni această modă. În Franța, clerul a condamnat „poulaine” ca fiind un semn de vanitate lumească, care desfigura omul și trupul său creat de Dumnezeu.
În 1368, regele francez Carol al V-lea a emis o serie de legi menite să limiteze excesele în materie de vestimentație, interzicând, printre altele, și încălțămintea „poulaine”. În ciuda acestui fapt, moda a continuat în Franța până în anii 1480.
În Anglia, regele Eduard al IV-lea a adoptat în 1463 o lege care le interzicea tuturor celor care aveau calitatea de lord, esquire sau gentleman să poarte pantofi cu vârful mai lung de cinci centimetri.
În 1465, pantofii „poulaine” au fost interziși cu desăvârșire în Anglia, iar pantofarilor londonezi nu li s-a mai permis să confecționeze încălțăminte cu vârful mai lung de cinci centimetri.
Citește în continuare