Pantofii-copite de vacă, găselnița contrabandiștilor de alcool în timpul Prohibiției

Pentru a-și proteja depozitele și afacerile, contrabandiștii de alcool din epoca Prohibiției din SUA (1920-1933) foloseau terenul în avantajul lor. Își plasau distileriile în adâncul pădurilor, unde erau greu de găsit de către cei care nu cunoșteau drumul.

Una dintre modalitățile prin care agenții puteau găsi aceste distilerii ilegale era să meargă pe urmele suspecților. Urmele ce duceau în pădure se opreau în cele din urmă la o instalație ilegală de fabricare a alcoolului.

Pantofii-copite de vacă
Foto: Rare Historical Photos

Însă traficanții s-au adaptat repede și au găsit o modalitate prin care să păcălească autoritățile, făcând astfel alcoolul să curgă în continuare. Ca să acopere urmele care duceau la distilerii, contrabandiștii foloseau așa numiții pantofi-copite de vacă.

Se crede că pantoful-copită își are originile într-o povestire a lui Sherlock Holmes, în care un escroc îi pune calului său potcoave ce lasă urme de copite de vacă, pentru a induce în eroare urmăritorii.

Traficanții de alcool din urmă cu un secol au procedat la fel pentru a-și ascunde urmele. Atașându-și copite de lemn de tălpile pantofilor, puteau face ca urmele pe care le lăsau pe pământul moale să pară ale unor vaci rătăcite.

1595. nascar
Grafică: Incredibilia

Pantofii-copite constau dintr-o bandă de metal care era fixată pe o bucată de lemn. Aceasta era apoi cioplită astfel încât să arate ca două copite de vacă, după care era legată de talpa pantofului.

Utilizarea pantofilor-copite a fost descoperită la începutul perioadei de prohibiție. O astfel de pereche a fost trimisă la Washington pentru analiză și prezentare la nivelul tuturor agenților implicați în destructurarea rețelelor de contrabandă.

Pantoful-copită a fost descris într-un ziar din Florida în 1922, când și marele public aflat despre modul ingenios prin care contrabandiștii evitau arestarea.

Descoperirea acestui șiretlic nu i-a oprit pe traficanți, care au continuat să găsească noi modalități prin care să scape de poliție, făcând ca mult-așteptatul lor produs să ajungă la publicul din ce în ce mai însetat.

Pantofii-copite de vacă
Americanii au sărbătorit „în stil mare” sfârșitul Prohibiției, în 1933. Foto: Wikimedia

Nu a trecut mult până când efectele terifiante ale prohibiției au făcut ca lumea să vorbească tot mai mult despre abrogarea legii. Infracționalitatea, în general, a crescut cu 24%, numărul crimelor a crescut cu aproape 13%, iar numărul de dependenți de droguri a sporit cu 44%.

Rețelele de crimă organizată și contrabandiștii nu s-au oprit niciodată, indiferent de măsurile luate de autorități în încercarea de a aplica prohibiția. Guvernul american a devenit din ce în ce mai disperat, ajungând în cele din urmă să otrăvească intenționat alcoolul industrial, provocând astfel aproximativ 10.000 de decese.

Pantofii-copite de vacă
Foto: Rare Historical Photos

În cele din urmă, autoritățile au ajuns la concluzia că prohibiția era chiar mai periculoasă decât consumul de alcool.

Cât timp a fost în vigoare legea care interzicea comercializarea băuturilor alcoolice, oficialii guvernamentali s-au comportat la fel ca oamenii de rând, circa 80% dintre membrii Congresului SUA continuând să bea pe ascuns.

Prohibiția a durat până în 1933, când a fost adoptată o lege care a readus alcoolul în casele oamenilor. Lucrurile, însă, nu au mai fost aceleași; criminalitatea organizată a cunoscut o înflorire fără precedent, datorită sumelor uriașe care au intrat în buzunarele contrabandiștilor în cei 13 ani de prohibiție.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu