Ötzi, Omul Ghețurilor – Povestea unei crime de acum 5.000 de ani

Când Helmut și Erika Simon au găsit în Alpii austrieci un trup de om înghețat, au crezut că este vorba de vreun alpinist care murise recent. Deși aceasta era cea mai logică explicație, lucrurile nu stăteau deloc așa.

În ceea ce privește timpul, ei au greșit estimarea cu peste cinci milenii. Iar importanța descoperirii lor aveau s-o afle puțin mai târziu.

O descoperire ce avea să schimbe istoria

Ötzi, Omul Ghețurilor

Doi alpiniști, lângă trupul încă neextras al lui Ötzi

Descoperirea celor doi turiști germani a avut loc pe 19 septembrie 1991. A doua zi, un salvamontist și un cabanier au fost primii care au încercat să ridice cadavrul, care era captiv în gheață de la brâu în jos.

Dar, din cauza vremii nefavorabile, cei doi au fost nevoiți să renunțe. Într-un final, trupul a fost extras din gheață pe 22 septembrie și a fost transportat la medicul legist din Innsbruck.

Pe 24 septembrie, cadavrul a fost examinat de arheologul Konrad Spindler, de la Universitatea din Innsbruck. Acesta a concluzionat: bărbatul (deoarece cadavrul era al unui bărbat) trăise în jurul anilor 3.400 și 3.100 î.e.n.

Era vorba, deci, despre cea mai veche „bătrână” ființă umană conservată găsită vreodată. Și pentru că o astfel de descoperire avea nevoie de un nume, bărbatul a fost botezat „Ötzi, Omul Ghețurilor”.

Porecla i-a fost pusă de un jurnalist austriac după locul în care a fost descoperit, Valea Ötzal.

Ce fel de viață a avut Ötzi

Ötzi, Omul Ghețurilor

Gradul de conservare a cadavrului este impresionant

Mumiile egiptene și cele incașe au fost deshidratate de climatul deșertic. Descoperirea lui Ötzi era remarcabilă fiindcă era vorba de o mumie „umedă”.

Faptul că trupul a rezistat atâtea milenii în stare perfectă de conservare se datorează unei combinații ideale de factori. Pe de o parte, ghețarul pe care a murit i-a înghețat corpul, iar umiditatea din gheață i-a păstrat organele și pielea aproape intacte.

Ötzi era atât de bine conservat, încât cercetătorii au reușit să-l supună unei autopsii moderne. Aceasta a relevat lucruri fascinante despre cum trăiau oamenii de acum câteva milenii.

Conținutul stomacului său includea diferite varietăți de polen. Acestea indicau că el murise primăvara sau vara. De asemena, arătau că Ötzi poposise la diferite altitudini ale muntelui cu puțin timp înainte de moarte.

Pe pielea sa au fost descoperite peste 50 de tatuaje. Desenele fuseseră făcute prin realizarea de tăieturi fine pe piele, iar apoi prin frecarea lor cu cărbune.

Cauza morții lui Ötzi, Omul Ghețurilor: crimă

Ötzi, Omul Ghețurilor

Așa ar fi arătat Ötzi pe vremea când era în viață

Corpul înghețat al lui Ötzi a fost o adevărată comoară de informații pentru cercetători. Dar cauza morții sale a fost stabilită abia la un deceniu după ce a fost descoperit.

Atunci, în urma unei scanări care utiliza o tehnologie nouă, în umărul stâng al lui Ötzi a fost descoperit un obiect: un vârf de săgeată. Crima e tot crimă, indiferent de mileniul în care are loc.

Așa că, muzeul în care Ötzi se află acum l-a chemat pe inspectorul Alexander Horn, de la Poliția din Munchen. Acesta a fost surprins să constate că trupul era „într-o stare mai bună decât victimele recente ale unor crime” pe care le-a investigat.

Mâna criminală a lovit de la distanță

Inspectorul a luat în considerare natura rănii (Ötzi a fost săgetat din spate) și faptul că obiectele victimei nu au fost furate. Astfel, Horn a concluzionat că era vorba de o crimă de natură personală.

Misterele din jurul lui Ötzi, Omul Ghețurilor, merg dincolo de crima a cărui victimă a fost. Cadavrul a fost luat din locul în care se odihnea de mii de ani.

Poate tocmai de aceea, au apărut zvonuri despre existența unui blestem asupra celor care l-au deranjat. De fapt, Helmut Simon, unul dintre drumeții montani care l-au găsit pe Ötzi, Omul Ghețurilor, în 1991, și-a găsit sfârșitul în timpul unui viscol puternic.

Acesta a fost găsit îngropat sub gheață și zăpadă, nu departe de locul în care a făcut descoperirea care i-a schimbat viața, scriindu-i numele în cărțile de istorie.

Dacă ți-a plăcut acest articol, îți recomandăm să citești și poveștile extraordinare ale unor oameni care au sfidat moartea: Cinci victime care și-au elucidat propria crimă.

Articole fascinante

  • Teodor+Rat spune:

    Arcul cu sageti a fost descoperit de catre traci ,care se extindeau in acea perioada pin in Germania actuala.Deci a fost trac.

  • >