Oskar Schindler este numele unuia dintre cele mai umane personaje ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Departe de câmpul de luptă, a dus un război personal pentru a salva de la moarte peste o mie de oameni, profitând de contactele sale la nivelul eșaloanelor superioare ale naziștilor.

La aproape 60 de ani după ce Israelul l-a decorat, povestea și personalitatea lui Oskar Schindler rămân subiecte de dezbateri aprinse.

Lupta pentru salvarea de la moarte a unor evrei – efort care i-a adus ruina financiară -, se ciocnește inevitabil cu trecutul său în slujba naziștilor, cu care a colaborat pentru anexarea Sudeților și invadarea Poloniei, întreținând cu aceștia o relație pragmatică pentru a-și atinge obiectivele, fie în interes propriu, fie pentru alții.

Oskar Schindler în serviciul secret al lui Adolf Hitler

Născut la 28 aprilie 1908 în Moravia, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, Oskar Schindler s-a dovedit încă din tinerețe a fi un om cu spirit practic.

După ce a studiat la un institut tehnic până la vârsta de 16 ani, fiind dat afară pentru falsificarea catalogului cu note, a practicat mai multe meserii: vânzător de mașini agricole, mecanic, fermier și director de școală de șoferi, printre altele.

La unul dintre aceste locuri de muncă și-a întâlnit viitoarea soția, Emilie Pelzl, fiica unui fermier înstărit pentru care lucra. S-au căsătorit în 1928.

Familia lui Schindler era una dintre miile de familii care, după Primul Război Mondial, fuseseră integrate în țările nou create.

În Sudeți, regiunea cehoslovacă în care trăiau, sentimentul naționalist în favoarea anexării la Germania devenise tot mai puternic după ascensiunea lui Adolf Hitler la putere, în ianuarie 1933.

În 1935, Schindler a semnat adeziunea la Partidul German din Sudeți (SDP), un satelit politic al Partidului Nazist. Nu și-a făcut publică motivația, dar, pe baza caracterului său, biografii i-au interpretat decizia ca fiind una practică: SDP era în creștere, iar Schindler putea dobândi contacte utile intrând în partid.

Dacă acesta a fost pariul lui cu adevărat, a avut perfectă dreptate: vreme de mai bine de doi ani a lucrat ca spion pentru Abwehr, un serviciu de informații german care, teoretic, nu avea voie să funcționeze.

Misiunile sale au constat în colectarea de informații cu privire la infrastructura și armata Cehoslovaciei, în vederea viitoarei invazii naziste a țării.

În iulie 1938, însă, Schindler a fost descoperit, prins și condamnat la moarte. A fost salvat numai grație semnării Acordul de la München în luna septembrie a aceluiași an.

Pe lângă anexarea Sudeților la Al Treilea Reich, actul prevedea și eliberarea prizonierilor germani din Cehoslovacia.

Vreme de doi ani, Schindler a continuat să lucreze pentru Abwehr, contribuind cu informații importante cu privire la infrastructura Poloniei, așa cum făcuse în Cehoslovacia, și facilitând invadarea țării în 1939.

Spionul metamorfozat în om de afaceri

După invazia Poloniei, Schindler s-a stabilit la Cracovia, unde a început o dublă carieră: pe de o parte, deținea o fabrică de email – Deutsche Emailwarenfabrik, pe care o menționa deseori drept „Emalia” – și, pe de altă parte, acționa pe piața neagră. Au fost două direcții de acțiune strâns legate între ele.

Fabrica fusese în proprietatea unui consorțiu evreiesc care dăduse faliment și fusese cumpărată de Schindler, care a decis să păstreze și angajații.

Sub ocupația nazistă, evreii primeau salarii foarte mici, fixate astfel prin lege. La fel ca multe alte lucruri până în acel moment, a fost o decizie practică, menită să minimizeze costurile.

Cel puțin așa a fost la început. În timp, însă, Schindler a conștientizat fața sumbră a nazismului, realitate pe care o ignorase anterior.

În august 1940, guvernatorul Poloniei a emis ordinul de a muta toți locuitorii evrei în lagăre de concentrare, cu excepția celor care erau angajați în industrie, care contribuiau astfel la economia de război.

Era și cazul fabricii „Emalia”, care producea, printre altele, muniție. Folosindu-se de contactele sale în sferele militare înalte, Schindler a obținut, în repetate rânduri, cruțarea angajaților săi.

Intențiile sale de la acea vreme nu se mai limitau la simplul interes personal, întrucât pentru a obține aceste scutiri trebuia deseori să recurgă la dare de mită, plătind din propriul buzunar.

Contactele sale pe piața neagră s-au dovedit foarte utile, deoarece prin intermediul acestora a putut obține obiecte de lux sau articole interzise de regimul nazist și care erau foarte tentante pentru înalții oficiali.

Mita i-a permis, de asemenea, să întocmească celebra listă (care în 1993 a dat numele filmului lui Steven Spielberg), grație informațiilor furnizate de evreul Marcel Goldberg, membru al poliției.

O bună dovadă a implicării și a puterii sale de convingere a fost și întâlnirea din 1944 cu Amon Göth, înfricoșătorul „măcelar din Cracovia” care a condus cu mână de fier lagărul de lângă Plaszow.

Göth voia să mute în lagăr toate fabricile implicate în producția de război, dar Schindler l-a convins să-i permită să-și construiască propriul sublagăr în incinta fabricii, reușind chiar să transfere câteva sute de muncitori evrei din alte fabrici din apropiere.

Acest lucru i-a salvat de domnia terorii lui Göth, cunoscut pentru predilecția de condamna la moarte oameni aleși la întâmplare.

Vremea socotelilor

Pe măsură ce Armata Roșie se apropia de Polonia, Schindler și-a dat seama că soarta lui atârna de un fir de păr: indiferent de acțiunile grație cărora salvase mai mult de o mie de evrei, fusese membru al Partidului Nazist și spion Abwehr, ceea ce îl transforma automat în criminal de război.

Câțiva membri ai consorțiului de la care cumpărase fabrica au pregătit o declarație în care îl apărau pe Schindler ca fiind responsabil de salvarea vieții muncitorilor din fabrică și a multor altora.

Cu toate acestea, se îndoiau că sovieticii aveau să-l simpatizeze la fel de mult, așa că în mai 1945 l-au ajutat să fugă împreună cu familia în Elveția.

Datorită intervenției unor evrei influenți, Oskar Schindler a scăpat de urmărirea penală, dar tot a fost declarat persona non grata. Cehoslovacia a cerut să fie pedepsit pentru activitatea de spionaj și rolul său în anexarea Sudeților.

După război, Schindler a rămas fără bani, pe care îi cheltuise sub formă de mită pentru salvarea evreilor și pentru construirea sublagărului pe terenul fabricii sale.

În 1949, s-a mutat împreună cu familia în Argentina, unde, cu ajutorul mai multor familii evreiești pe care le salvase, a încercat să înceapă o nouă viață, ca fermier.

Din păcate, nu a avut succes: ruinat, și-a lăsat în urmă soția în 1957 și s-a stabilit în Germania de Vest, trăind tot restul vieții din donații primite de la Schindlerjuden („Evreii lui Schindler”, în germană).

În 1962, Yad Vashem (instituția israeliană pentru cinstirea memoriei victimelor Holocaustului) la invitat pe Schindler la o ceremonie în cinstea sa, la care i-a acordat premiul „Drept între popoare”, rezervat non-evreilor care au ajutat sau au protejat victime ale Holocaustului.

La moartea lui Oskar Schindler, survenită la 9 octombrie 1974, Israelul i-a acordat o ultimă onoare: aceea de a fi înmormântat la Ierusalim, în cimitirul catolic de pe Muntele Sionului, ceva cu totul neobișnuit pentru un fost membru al Partidului Nazist.

Astfel s-a încheiat viața plină de contradicții a unui om care, deși avea toate atuurile să avanseze în regimul nazist, a ales să rămână în istorie drept erou în adevăratul sens al cuvântului.