Coincidențe sau numerologie? Orașul obsedat de numărul 11

Să spui că orașul Solothurn, din Elveția, este obsedat de numărul 11 ar fi prea puțin. Peste tot în oraș vei găsi reprezentări ale numărului 11: în clădiri, pe trepte și chiar și pe un ceas.

Să începem cu ceasul neobișnuit care se află pe zidul unei bănci de investiții. Orologiul are un cadran cu doar 11 ore (ora 12 lipsește).

Solothurn are 11 biserici, 11 capele, 11 fântâni arteziene, 11 turnuri și 11 muzee. Ușor de ținut minte! Foto: Mauritius images GmbH/Alamy

Localitatea Solothurn, care a fost fondată de romani acum 2.000 de ani, are 11 capele, 11 biserici, 11 turnuri, 11 muzee și 11 fântâni arteziene, conform BBC.

Pe Judengasse (sau „Strada Evreilor”) se află o clădire care cândva adăpostea Breasla Fierarilor, una dintre cele 11 societăți medievale ale orașului. Nu departe se află catedrala Sfântul Ursus, care este plină de reprezentări istorice care conțin numărul 11.

Bineînțeles, ridicarea lăcașului de cult a durat 11 ani. Clădirea are trei șiruri de câte 11 scări, două fântâni cu câte 11 robinete, 11 uși, pe unul dintre cele 11 altare se află 11 tipuri de marmură.

Ceasul cu 11 ore din Solothurn are 11 roți zimțate și 11 clopote. Foto: Mauritius images GmbH/Alamy

Băncile din biserică sunt în șiruri de câte 11, în turn se află 11 clopote, iar biserica este împărțită în trei părți, fiecare având înălțimea de 11 metri.

Magie, numerologie sau coincidențe?

Din 1251, breslele au ales 11 membri care să le reprezinte în consiliul orașului, apoi care Solothurn a devenit al 11-lea canton al Confederației Elvețiene, în 1481, iar mai târziu a fost împărțit în 11 protectorate.

Deci, de unde vine fascinația aceasta neobișnuită pentru numărul 11? Există, desigur, diferite teorii referitoare la motivele pentru care orașul a devenit obsedat de acest număr.

Multe afaceri din Solothurn sunt centrate pe numărul 11, inclusiv berăria Öufi-Bier, care produce sortimentul „Bere 11”. Foto: Mauritius images GmbH/Alamy

Una dintre legende spune că în oraș au venit niște elfi vrăjiți de pe Muntele Weissenstein, ca să îi înveselească pe localnicii care munceau din greu. Numărul 11 se traduce în germană prin „elf”.

O altă teorie spune că 11 este un număr important în Biblie, iar oamenii credeau că este sacru. Și, potrivit numerologiei, este considerat cel mai intuitiv număr, fiind adeseori identificat cu forța psihică și cu credința.

Numărul 11 este asociat cu Solothurn de multe secole și nu poate fi vorba de o coincidență.

Așa că, dacă te afli în acest oraș, ori de câte ori vei da peste lucruri asociate cu numărul 11, cum ar fi 11 trepte sau 11 balustrade, ar trebui să te întrebi dacă în spatele acestor lucruri nu se află vreo semnificație secretă.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu